Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

13.07.2015 Views

creştet, orientate transversal. Ochii mari comparativ cu corpul sunt aşezaţi spre creştetulcapului şi puţin înapoi, asigurându-i o vedere de jur-împrejur (de 360 o ). Din acest motivsitarul nu poate fi surprins nici atunci când se hrăneşte cu ciocul înfipt în pământ.Ciocul, inconfundabil la sitar, este de două ori mai lung decât capul, având circa 8 cmlungime şi vârful uşor îngroşat. În această îngroşare se deschid cele două orificii nazale,relativ fine (planşa 42). Vârful ciocului este mobil pentru a putea apuca hrana din solfără deschiderea ciocului, ci doar a vârfului acestuia.Dimorfismul sexual este puţin evident. Totuşi masculii se deosebesc de femeleprin: corpul mai mic şi partea ventrală mai cenuşie, comparativ cu a femelelor care estegălbuie-albicioasă, şi prin capetele oaselor pubis mai apropiate.Simţuri: Sitarul are văzul şi auzul fine, dar excelează şi printr-un remarcabilsimţ al pipăitului, graţie căruia reuşeşte să descopere hrana căutată în pământ (râme,insecte şi larvele acestora).Glas: Sitarul scoate un „corăit” discret caracteristic, urmat de piscuit maiputernic, auzite în perioada împerecherii. Femela speriată de lângă cuib sau de lângăpui scoate un strigăt scurt, asemănător celui emis de gaiţă, dar mai discret.Longevitate: Este apreciată la 12 ani.Habitat: Este o pasăre de pasaj, care cuibăreşte în număr redus şi în zona montană aţării noastre. În toate iernile blânde rămân exemplare, puţine la număr, care iernează înDelta şi Lunca Dunării, dar şi în pădurile din câmpie. Esenţial pentru sitar este solul umedşi neîngheţat, din care să-şi poată agonisi hrana.Primăvara, este frecvent întâlnit în pădurile şi izlazurile împădurite de peversanţii apelor curgătoare cu orientare nord - sud, iar toamna în luncile apelor de şes.De menţionat că preferă arboretele tinere, ajunse în stadiul de prăjiniş, instalate pesoluri trofice.Hrană: râme, alte larve din sol şi de sub frunzişul pădurii, insecte adulte etc.Obiceiuri: Migrează numai noaptea, în grupuri mici, iar durata pasajuluidepinde de evoluţia vremii. La instalarea bruscă a primăverii, după ierni lungi, pasajuleste scurt, dar puternic. Înrăutăţirea bruscă a vremii şi zăpezile târzii din aprilie pot opripasajul şi pot obliga multe femele să depună ponta pe teritoriul ţării noastre, chiar înzone de dealuri înalte, la limita de jos a zăpezii. Astfel de situaţii sunt însă rare.De regulă pasajul începe în martie şi ţine până în mai, neproducându-se „căderi”dense la sitari. În octombrie-noiembrie şi chiar mai devreme are loc pasajul invers,dinspre nord spre sud.Reproducere: Masculul desfăşoară zborul nupţial de seară şi de dimineaţă, încăutarea femelei care-l aşteaptă pe sol, după apariţia luceafărului de seară şi, respectiv,înainte de dispariţia celui de dimineaţă. Împerecherea are loc pe sol. Femela depune înmedie 3-5 ouă, pe care le cloceşte singură timp de 22-24 de zile. De obicei femelascoate două rânduri de pui, prima dată în aprilie-mai, iar a doua oară în iulie-august.Puii sunt nidifugi, la 4 săptămâni devenind deja zburători. Până la vârsta de unan pot fi deosebiţi de adulţi prin configuraţia primei remige, care la pui are margineacolorată zimţat mai închis, pe când la adulţi este alburie. Se susţine că în caz de pericolfemelele îşi mută puii în zbor, ţinându-i strâns cu picioarele, ori între cioc şi piept,ipoteză insuficient cercetată.Vânare: Este una dintre speciile cele mai apreciate de vânători, atât pentru tiruloferit, cât şi pentru raritatea sa şi pentru gustul deosebit de bun al cărnii. Se împuşcă lapândă, la goană şi, cel mai elegant, la picior cu câinele de vânătoare. Perioada legală de

vânare este 1 septembrie – 28(29) februarie, la sitar trăgându-se cu alice mici, de 2,0mm, maximum 2,5 mm.Trofeul neconvenţional îl constituie „peniţa pictorului” sau „pana pictorului”, defapt pana dinaintea primei remige mari, şi pămătuful (pensuliţa) din jurul târtiţei.2.3.18. Becaţina comună (Gallinago gallinago L.)Altă denumire: Becaţină.Recunoaştere: Este cea mai comună şi mai frecvent întâlnită dintre becaţine,fiind considerată, ca şi celelalte becaţine, specie de pasaj prin ţara noastră.Trece prin România în perioadele martie-aprilie şi septembrie-noiembrie.Începutul lunii decembrie nu o prinde, de regulă, în ţară. Totuşi, foarte rar, rămâncâteva exemplare să ierneze la noi şi atunci doar în mlaştinile în care apa nu îngheaţă.Puţine exemplare rămân şi vara pentru a cuibări în zonele umede din România.Ca aspect general seamănă cu sitarul, de care se deosebeşte evident prinmărime, fiind mult mai mică, şi prin coloraţia mai surie. Se mai deosebeşte prin zborulrapid, în zig-zag, şi prin ţipătul nazal şi aspru emis când se ridică.Coloraţia generală este maronie-sură, cu dungi galben-brune. Prezintă o dungăîngustă gălbuie pe creştetul capului, mărginită de două dungi mai late maroniu-închis(planşa 42). Specific este faptul că are doar 14 rectrice în coadă, cele exterioare fiind deculoare neagră, cu vârful alb.Preferă terenurile mlăştinoase şi mocirloase, fiind frecvent întâlnită primăvara şitoamna. Se hrăneşte cu larve din sol, pe care le caută cu ajutorul ciocului lung şi drept,foarte asemănător celui de sitar.Puţinele exemplare care cuibăresc în România depun o pontă de 4 ouă, în lunaaprilie. Este foarte probabil să depună şi o a doua pontă de înlocuire.De remarcat este zborul nupţial al masculului, care în picaj emite suneteasemănătoare behăitului de capră, prin vibraţia rectricelor răsfirate la trecereacurentului de aer printre ele.Vânare: Se face în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie, cu alice de 2 mm.Metoda clasică este la sărite, preferabil cu câine pontator.2.3.19. Becaţina mică (Lymnocryptes minimus L.)Altă denumire: Surdă.Această becaţină este foarte asemănătoare cu becaţina comună, dar este multmai mică.Are creştetul capului brun-închis la culoare, mărginit de două dungi galbene, iarîn coadă are doar 12 rectrice (planşa 42). Pe spate se continuă desenul capului, cu obandă brună-închis, mărginită de două linii galbene. Nu zboară în zigzag, ci fluturat. Înzbor se observă coada ascuţită, ceea ce o deosebeşte de becaţina comună, care are coadarotunjită. Este tăcută şi suportă apropierea omului, de unde şi denumirea de „surdă”.Se vânează în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie cu alice de 2 mm.2.3.20. Cocoşul-de-munte (Tetrao urogallus L.)Alte denumiri: Cocoş, gotcan, tătar, găină, gotcă, pui de cocoş de munte.

vânare este 1 septembrie – 28(29) februarie, la sitar trăgându-se cu alice mici, <strong>de</strong> 2,0mm, maximum 2,5 mm.Trofeul neconvenţional îl constituie „peniţa pictorului” sau „pana pictorului”, <strong>de</strong>fapt pana dinaintea primei remige mari, şi pămătuful (pensuliţa) din jurul târtiţei.2.3.18. Becaţina comună (Gallinago gallinago L.)Altă <strong>de</strong>numire: Becaţină.Recunoaştere: Este cea mai comună şi mai frecvent întâlnită dintre becaţine,fiind consi<strong>de</strong>rată, ca şi celelalte becaţine, specie <strong>de</strong> pasaj prin ţara noastră.Trece prin România în perioa<strong>de</strong>le martie-aprilie şi septembrie-noiembrie.Începutul lunii <strong>de</strong>cembrie nu o prin<strong>de</strong>, <strong>de</strong> regulă, în ţară. Totuşi, foarte rar, rămâncâteva exemplare să ierneze la noi şi atunci doar în mlaştinile în care apa nu îngheaţă.Puţine exemplare rămân şi vara <strong>pentru</strong> a cuibări în zonele ume<strong>de</strong> din România.Ca aspect general seamănă cu sitarul, <strong>de</strong> care se <strong>de</strong>osebeşte evi<strong>de</strong>nt prinmărime, fiind mult mai mică, şi prin coloraţia mai surie. Se mai <strong>de</strong>osebeşte prin zborulrapid, în zig-zag, şi prin ţipătul nazal şi aspru emis când se ridică.Coloraţia generală este maronie-sură, cu dungi galben-brune. Prezintă o dungăîngustă gălbuie pe creştetul capului, mărginită <strong>de</strong> două dungi mai late maroniu-închis(planşa 42). Specific este faptul că are doar 14 rectrice în coadă, cele exterioare fiind <strong>de</strong>culoare neagră, cu vârful alb.Preferă terenurile mlăştinoase şi mocirloase, fiind frecvent întâlnită primăvara şitoamna. Se hrăneşte cu larve din sol, pe care le caută cu ajutorul ciocului lung şi drept,foarte asemănător celui <strong>de</strong> sitar.Puţinele exemplare care cuibăresc în România <strong>de</strong>pun o pontă <strong>de</strong> 4 ouă, în lunaaprilie. Este foarte probabil să <strong>de</strong>pună şi o a doua pontă <strong>de</strong> înlocuire.De remarcat este zborul nupţial al masculului, care în picaj emite suneteasemănătoare behăitului <strong>de</strong> capră, prin vibraţia rectricelor răsfirate la trecereacurentului <strong>de</strong> aer printre ele.Vânare: Se face în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie, cu alice <strong>de</strong> 2 mm.Metoda clasică este la sărite, preferabil cu câine pontator.2.3.19. Becaţina mică (Lymnocryptes minimus L.)Altă <strong>de</strong>numire: Surdă.Această becaţină este foarte asemănătoare cu becaţina comună, dar este multmai mică.Are creştetul capului brun-închis la culoare, mărginit <strong>de</strong> două dungi galbene, iarîn coadă are doar 12 rectrice (planşa 42). Pe spate se continuă <strong>de</strong>senul capului, cu obandă brună-închis, mărginită <strong>de</strong> două linii galbene. Nu zboară în zigzag, ci fluturat. Înzbor se observă coada ascuţită, ceea ce o <strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> becaţina comună, care are coadarotunjită. Este tăcută şi suportă apropierea omului, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> şi <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „surdă”.Se vânează în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie cu alice <strong>de</strong> 2 mm.2.3.20. Cocoşul-<strong>de</strong>-munte (Tetrao urogallus L.)Alte <strong>de</strong>numiri: Cocoş, gotcan, tătar, găină, gotcă, pui <strong>de</strong> cocoş <strong>de</strong> munte.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!