Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

cuibărit, nu foarte departe de apă. Cu ocazia pazei de seară la sitari pot fi observate,frecvent, perechi de raţe mari în căutarea unor astfel de locuri şi în pădure.Copularea are loc pe apă, iar cuibul este amenajat pe pământ, pe plauri, înscorburi, în grămezi de crăci, în cuiburile părăsite de alte păsări etc. Depune, începânddin luna aprilie, ponte de câte 8-14 ouă, pe care le cloceşte 24-26 de zile. Ouăle suntdepuse zilnic, clocitul începând după depunerea ultimului ou. Cloceşte numai femela,care părăseşte cuibul doar pentru scurt timp în vederea hrănirii, lăsând ouăle acoperitecu ierburi şi cu pene. Răţoiul rămâne în apropierea cuibului sau pleacă în căutarea altorraţe pentru a le fecunda. Este acreditată chiar ideea conform căreia răţoii, mai ales cândnumărul lor este cu mult mai mare decât al raţelor, strică cuibarele raţelor pentru a leobliga să se împerecheze din nou. Teoria justifică, în alte ţări, continuarea sezonului devânătoare la răţoi, după închiderea sezonului de vânătoare la raţe. Metoda eficientă înacest caz este atragerea răţoilor cu raţe crescute special ca atrape vii, ţinute nefecundate,care îi cheamă insistent din locurile unde sunt „ancorate” pe apă. Bobocii de raţă suntnidifugi. După eclozare, ei pornesc imediat înot sau sunt coborâţi pe pământ, prinrostogolire sau salt, dacă raţa a cuibărit la înălţime, apoi sunt conduşi pe jos, uneori sutede metri, până la apă.Dacă prima pontă a fost distrusă, raţa depune o a doua pontă, de înlocuire, deregulă mai redusă (6-12 ouă).Puii devin capabili de zbor la 8 săptămâni şi maturi sexual la un an.Vânare: Se practică de regulă la pândă, dimineaţa şi seara, când raţele pleacăsau vin pe baltă. Se practică, de asemenea, la pânda în locurile de hrănire, precum şi lapânda în locurile de trecere. Nu se recomandă pânda de seară în locurile de înnoptat,deoarece sperie raţele şi le schimbă complet obiceiul de a reveni în acel loc. Deasemenea, nu se recomandă pânda de seară pentru motivul că se rănesc şi se pierdfoarte multe raţe, chiar dintre cele împuşcate mortal.Cu succes se poate practica şi goana în anumite zone cu stuf, precum şiapropiatul cu barca, îndeosebi pe apele curgătoare.Sezonul legal de vânătoare la raţă mare este 1 septembrie – 28(29) februarie. Setrage cu alice de 3 - 3,5 mm.Trofee neconvenţionale sunt considerate pasărea naturalizată şi penele întoarsedin coada răţoiului.2.3.5. Raţa mică (Anas crecca L.)Alte denumiri: Sarselă-de-iarnă, raţă pitică.Recunoaştere: Este raţă de suprafaţă şi oaspete de iarnă, care soseşte în perioadaseptembrie - octombrie şi pleacă în martie spre nord. O găsim răspândită în Delta şiLunca Dunării, dar şi în apele interioare care nu îngheaţă. Este cea mai mică raţă prezentăpe teritoriul românesc (200 - 330 g).Răţoiul este viu colorat, deosebindu-se evident de raţă. Are capul roşucărămiziu,cu o sprânceană de culoare verde metalizat, care cuprinde ochiul şi ajungepână pe gât. Aspectul general este pestriţ-deschis, având pieptul şi abdomenul galbenealbiciosşi subcaudalele gălbui. Oglinda, la ambele sexe, este jumătate verde şi jumătateneagră-metalizat, mărginită anterior de o dungă albă. Ciocul este negru şi picioarelebrune-cenuşii. Coloraţia femelei este asemănătoare cu cea a raţei mari, părând o copieîn miniatură a acesteia. Poate fi însă confundată cu raţa cârâitoare (planşa 37).