Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

CAPITOLUL INoţiuni introductive în istoria VÂNĂTORIIŞI ÎN DOMENIILE eco-etologiEI, morfo-anatomiEI şi sistematicIISPECIILOR DEINTERES VÂNĂTORESC1.1. Succintă istorie a vânătorii şi a evoluţiei speciilor de interesvânătorescOmul a fost, mai înainte de toate, culegător şi vânător.A cules şi s-a hrănit cu plante, cu fructe şi cu seminţe sălbatice, cu ouă şi cu puide păsări, cu pui de mamifere, dar şi cu resturi de animale sfâşiate de prădători, iaratunci când situaţia l-a favorizat sau când pofta de hrană proaspătă l-a îndemnat a şivânat. Adică a pândit, a urmărit, a hăituit, a prins şi a omorât animale aflate îninferioritate, pentru a se hrăni. A omorât indiscutabil şi din nevoia de a se apăra,devorându-şi ulterior adversarii, şi pentru dobândirea de adăposturi convenabile.În acest mod trebuie să fi început omul vânătoarea, ca o necesitate de asigurarea celor trebuincioase existenţei şi, concomitent cu aceasta, selecţia ancestrală avânătorilor.În timp, omul a reuşit să îmblânzească unele animale şi să cultive pământul,devenind tot mai puţin dependent de vânat şi de vânătoare.Intervenţiile sale în ecosistemele din care făcea parte, pe atunci naturale, au fostdeterminate de necesitatea lărgirii spaţiului vital, odată cu creşterea densităţii umane.Mai întâi cu ajutorul focului şi al toporului, apoi cu ajutorul plugului şi, mai târziu, cuajutorul utilajelor mecanice, omul a reuşit să fragmenteze progresiv pădurea şi stepa.Au urmat acestei expansiuni iniţiale mlaştinile şi bălţile, făcându-se tot mai mult locpăşunilor, fâneţelor naturale şi terenurilor cu utilizare agricolă.Concomitent însă, o mare parte dintre bărbaţi au continuat să vâneze. Se obişnuiserăcu acest mod mai aspru de viaţă şi de procurare a unor sorturi mai consistente de hrană,impunându-se în faţa semenilor prin forţa, curajul şi îndemânarea de care dădeau dovadă înlupta, uneori riscantă, cu animalele sălbatice.Necesitatea şi obişnuinţa au făcut loc, treptat, pasiunii pentru vânătoare şidorinţei de dominare în natură şi în societate. Aceasta pare să fie explicaţia preluăriiconducerii celor mai multe grupări omeneşti de către vânători. În această dorinţă dedominare, ce constatăm că dăinuie, pare să îşi aibă originea tendinţa mai marilor zileide a deveni vânători. Cândva tendinţă sau dorinţă favorabilă societăţii, acum modă fărăprea mare utilitate pentru aceasta.Aspectele de dominare succint prezentate au devenit evidente, în decursulistoriei, din momentul în care puternicii vremii şi-au rezervat dreptul de-a se antrenapentru lupte şi de a-şi menţine condiţia fizică prin vânătoare. Şi dreptul, uneoriexclusiv, de a vâna anumite specii de animale sălbatice considerate din acest motiv