Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

13.07.2015 Views

culcuşul pentru iernat. În căutarea hranei face deplasări periodice foarte mari, din zonasubalpină până pe la altitudinea de 600 m şi chiar 500 m, parcurgând în cazuri deexcepţie distanţe mai mari de 100 km.Cu toate deplasările lungi pe care le face, ursul este considerat un animal ataşatlocului de baştină, unde revine periodic pentru iernare.În vizuină sau în bârlog cade în somnolenţă profundă, încetinindu-şi ritmulbiologic, dar la cel mai mic zgomot se trezeşte şi revine, instantaneu, în deplinătateafacultăţilor vitale. Nu hibernează, ci trece peste iarnă în această stare de somnolenţă,perioadă în care organismul se hrăneşte din rezervele de grăsime acumulate în vara şitoamna precedentă.Hrana: Fiind un animal omnivor, consumă atât iarbă, seminţe, cereale, fructe şialtele asemenea, cât şi larve, insecte, cadavre de animale şi chiar animale sălbatice şidomestice când reuşeşte să le doboare. De remarcat că există şi un procent redus de urşi„nărăviţi la carne”, care se hrănesc preponderent cu hrană de natură animală, în specialcu animale domestice, mai uşor de capturat. Sunt aşa-numiţii „urşi carnivori”, în marealor majoritate masculi cu procesele metabolice dereglate.Duşmani: Deşi se apreciază că ursul este cel mai puternic prădător, duşmanulpuilor şi al ursacilor rămâne lupul şi, uneori, câinele ciobănesc. Sunt întâlnite, destul dedes, şi cazuri de canibalism. În rest, doar parazitozele pot fi periculoase pentru urs.Sociabilitate: Ursul mascul trăieşte izolat. Doar în perioada împerecherii cautăursoaica, alături de care rămâne circa 2-3 săptămâni, după care o părăseşte. Ursoaicaîmpreună cu puii, până la 2 ani, formează o familie. Foarte rar sunt întâlnite ursoaice cudouă rânduri de pui din două serii consecutive.Reproducere: Împerecherea are loc din aprilie până în iunie, timp de 2-3săptămâni, de regulă zilnic. Pot fi întâlnite şi situaţii rare când mai mulţi urşi urmărescaceeaşi femelă, între cei de puteri egale dându-se lupte violente.Gestaţia durează 7-8 luni, după care ursoaica fată întotdeauna în bârlog, înianuarie-februarie, câte 1-3 pui orbi, de circa 400 - 500 g. Aceştia rămân orbiaproximativ o lună. Sunt scoşi din bârlog după două-trei luni şi alăptaţi până toamna.Ursoaica fată, de regulă, din 2 în 2 ani, deoarece puii devin independenţi doar laaceastă vârstă.Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani.Alte obiceiuri: În general se fereşte din calea omului. Dacă este rănit, hărţuit decâini, împiedicat să fugă sau speriat de prezenţa omului din imediata sa apropiere, îlpoate ataca, având o iuţeală de nebănuit pentru un animal ce pare atât de greoi.Loviturile şi muşcăturile sale sunt deosebit de periculoase, prin rănile adânci şi prininfecţiile grave pe care le produce.Vânare: Deşi este strict interzis la vânătoare prin convenţii internaţionale,pentru motivul că este în real pericol de dispariţie în Europa, ursul se vânează totuşi înRomânia, bineînţeles limitat şi motivat de cauzarea de prejudicii sau de necesitatea unuimanagement favorabil populaţiei acestei specii. Ursul se poate împuşca aşadar la noi, înlimitele şi în condiţiile stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu.Arma cu glonţ acceptată pentru vânarea ursului trebuie să aibă de la calibrul 7 x 64 însus. Metodele admise la vânătoare sunt goana, dibuitul şi pânda. Pânda la nadă şivânarea ursului la bârlog sunt strict interzise şi considerate infracţiuni. Aceastadeoarece extragerea selectivă a masculilor dominanţi conduce la lupte aprige între urşiimai tineri, care urmează pe scară ierarhică, şi la omorârea puilor ursoaicelor de către cel

ce preia supremaţia, în scopul repetării, cu un an mai devreme, a montei în vedereaperpetuării propriilor urmaşi.Trofee convenţionale sunt considerate blănurile şi craniile, iar neconvenţionalosul penian.Ocrotire şi îngrijire: Ursul care este adaptat să depăşească iarna dormitând, nuare nevoie de ocrotire şi îngrijire din partea omului. Din contră, amestecul nostru înviaţa ursului, printr-o hrănire complementară nejustificată, mai ales toamna, îl poateface dependent de om în timp, modificându-i stilul de viaţă. De aceea, hrănireacomplementară trebuie făcută cu mult discernământ, exclusiv primăvara, dar în nici uncaz în scopul atragerii lui la observatoare pentru a-l împuşca.Pagube: De regulă, în sarcina urşilor se pun mai multe prejudicii decât fac.Fiind relativ greoi, comparativ cu alte specii de vânat, nu se comportă ca prădător tipic.Totuşi poate prinde vânat, în special rănit sau bolnav şi, mai frecvent, animaledomestice. Mai produce pagube în culturile agricole, în special în cele de ovăz şi deporumb, precum şi în livezi.Pentru diminuarea acestor pagube trebuie dusă o politică cinegetică raţională, însensul menţinerii efectivelor de urşi la un nivel apropiat de optimul terenului şi, ceea ceeste mai important, într-o structură sănătoasă pe categorii de vârstă şi sexe.Hrănirea de abatere a atenţiei de la alte resurse alimentare, practicată raţional lapunctele de hrănire, dă oarecare rezultate.Chiar şi sperierea şi alungarea din anumite zone predispuse atacurilor poateavea efect mulţumitor.Cea mai eficientă metodă pare să fie însă vânarea selectivă a exemplarelor tarateşi cu deviaţii comportamentale, inclusiv a celor carnivore şi a celor semidomestice.2.2.8. Lupul (Canis lupus L.)Denumiri: Masculul se numeşte lup, femela lupoaică, iar puiul căţel de lup saupui de lup. Juvenilii se mai numesc lupani.Descriere: Este asemănător ca formă, cu un câine lup de talie mare, de culoarecenuşie (sură), cenuşie-gălbuie, cenuşie-roşcată sau cafenie-sură. Atinge în modobişnuit 35 - 50 kg. Recordul naţional la craniu provine de la un lup de 63 kg.Caracteristice sunt urechile mai mici decât la câine, ascuţite şi îndreptate în sus, coadarelativ scurtă şi mediu de groasă, picioarele puternice cu păr mai mărunt, de care nu seagaţă zăpada. Prezintă ochii inconfundabili, uşor mai depărtaţi decât la câine şi puţinoblici. Gâtul puternic, cu guler iarna, picioarele anterioare ce par mai înalte şi partea dinfaţă mai puternică dau lupului un aspect de animal robust, plin de forţă (planşa 33).Dimorfismul sexual este foarte slab evident.Longevitate: 15-16 ani. Vârsta se poate aprecia, doar cu oarecare aproximaţiedin cauza tocirii încete, după uzura dentiţiei.Sunete: Lupii maturi urlă obişnuit pe diverse tonalităţi, dar şi latră scurt, exactcum latră câinii, când sunt surprinşi sau dau semnal scurt de alarmă. De asemenea,schelălăie când se bat între ei sau când sunt răniţi. Puii mici scâncesc. De obiceimasculii, mai ales cei bătrâni, urlă gros şi profund, iar femelele şi puii urlă mai subţireşi mai plângător.Urme: Urma-tipar a lupului seamănă foarte mult cu cea a unui câine de taliemare, dar este mai alungită (planşa 33). Forma generală este eliptică, iar perniţeledegetelor mijlocii se imprimă de la nivelul celor laterale înainte. În plus, degetelemediane sunt imprimate mai strâns, cu ghearele vizibile, cele din mijloc fiind mai

culcuşul <strong>pentru</strong> iernat. În căutarea hranei face <strong>de</strong>plasări periodice foarte mari, din zonasubalpină până pe la altitudinea <strong>de</strong> 600 m şi chiar 500 m, parcurgând în cazuri <strong>de</strong>excepţie distanţe mai mari <strong>de</strong> 100 km.Cu toate <strong>de</strong>plasările lungi pe care le face, ursul este consi<strong>de</strong>rat un animal ataşatlocului <strong>de</strong> baştină, un<strong>de</strong> revine periodic <strong>pentru</strong> iernare.În vizuină sau în bârlog ca<strong>de</strong> în somnolenţă profundă, încetinindu-şi ritmulbiologic, dar la cel mai mic zgomot se trezeşte şi revine, instantaneu, în <strong>de</strong>plinătateafacultăţilor vitale. Nu hibernează, ci trece peste iarnă în această stare <strong>de</strong> somnolenţă,perioadă în care organismul se hrăneşte din rezervele <strong>de</strong> grăsime acumulate în vara şitoamna prece<strong>de</strong>ntă.Hrana: Fiind un animal omnivor, consumă atât iarbă, seminţe, cereale, fructe şialtele asemenea, cât şi larve, insecte, cadavre <strong>de</strong> animale şi chiar animale sălbatice şidomestice când reuşeşte să le doboare. De remarcat că există şi un procent redus <strong>de</strong> urşi„nărăviţi la carne”, care se hrănesc prepon<strong>de</strong>rent cu hrană <strong>de</strong> natură animală, în specialcu animale domestice, mai uşor <strong>de</strong> capturat. Sunt aşa-numiţii „urşi carnivori”, în marealor majoritate masculi cu procesele metabolice <strong>de</strong>reglate.Duşmani: Deşi se apreciază că ursul este cel mai puternic prădător, duşmanulpuilor şi al ursacilor rămâne lupul şi, uneori, câinele ciobănesc. Sunt întâlnite, <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><strong>de</strong>s, şi cazuri <strong>de</strong> canibalism. În rest, doar parazitozele pot fi periculoase <strong>pentru</strong> urs.Sociabilitate: Ursul mascul trăieşte izolat. Doar în perioada împerecherii cautăursoaica, alături <strong>de</strong> care rămâne circa 2-3 săptămâni, după care o părăseşte. Ursoaicaîmpreună cu puii, până la 2 ani, formează o familie. Foarte rar sunt întâlnite ursoaice cudouă rânduri <strong>de</strong> pui din două serii consecutive.Reproducere: Împerecherea are loc din aprilie până în iunie, timp <strong>de</strong> 2-3săptămâni, <strong>de</strong> regulă zilnic. Pot fi întâlnite şi situaţii rare când mai mulţi urşi urmărescaceeaşi femelă, între cei <strong>de</strong> puteri egale dându-se lupte violente.Gestaţia durează 7-8 luni, după care ursoaica fată întot<strong>de</strong>auna în bârlog, înianuarie-februarie, câte 1-3 pui orbi, <strong>de</strong> circa 400 - 500 g. Aceştia rămân orbiaproximativ o lună. Sunt scoşi din bârlog după două-trei luni şi alăptaţi până toamna.Ursoaica fată, <strong>de</strong> regulă, din 2 în 2 ani, <strong>de</strong>oarece puii <strong>de</strong>vin in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi doar laaceastă vârstă.Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani.Alte obiceiuri: În general se fereşte din calea omului. Dacă este rănit, hărţuit <strong>de</strong>câini, împiedicat să fugă sau speriat <strong>de</strong> prezenţa omului din imediata sa apropiere, îlpoate ataca, având o iuţeală <strong>de</strong> nebănuit <strong>pentru</strong> un animal ce pare atât <strong>de</strong> greoi.Loviturile şi muşcăturile sale sunt <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> periculoase, prin rănile adânci şi prininfecţiile grave pe care le produce.Vânare: Deşi este strict interzis la vânătoare prin convenţii internaţionale,<strong>pentru</strong> motivul că este în real pericol <strong>de</strong> dispariţie în Europa, ursul se vânează totuşi înRomânia, bineînţeles limitat şi motivat <strong>de</strong> cauzarea <strong>de</strong> prejudicii sau <strong>de</strong> necesitatea unuimanagement favorabil populaţiei acestei specii. Ursul se poate împuşca aşadar la noi, înlimitele şi în condiţiile stabilite <strong>de</strong> autoritatea publică centrală care răspun<strong>de</strong> <strong>de</strong> mediu.Arma cu glonţ acceptată <strong>pentru</strong> vânarea ursului trebuie să aibă <strong>de</strong> la calibrul 7 x 64 însus. Meto<strong>de</strong>le admise la vânătoare sunt goana, dibuitul şi pânda. Pânda la nadă şivânarea ursului la bârlog sunt strict interzise şi consi<strong>de</strong>rate infracţiuni. Aceasta<strong>de</strong>oarece extragerea selectivă a masculilor dominanţi conduce la lupte aprige între urşiimai tineri, care urmează pe scară ierarhică, şi la omorârea puilor ursoaicelor <strong>de</strong> către cel

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!