Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

2.2.7. Ursul (Ursus arctos L.)Denumiri: Masculul se numeşte urs, femela ursoaică, progenitura până la un anpui de urs, iar exemplarele juvenile, ursaci. Se mai folosesc denumirile de urs capital,urs bătrân şi urs tânăr pentru a defini mai exact diferite categorii de vârstă. Ursoaicamai este numită: ursă, ursoaie şi ursoane, în anumite zone geografice.Descriere: Ursul este un animal de talie mare, la care masculii capitalidepăşesc 300 kg. În cazuri de excepţie poate depăşi chiar 400 kg. Cele mai marifemelele depăşesc însă foarte rar 250 kg. Din punct de vedere al mărimii, ca de altfel şial culorii, urşii diferă foarte mult între ei. De la brun-deschis cu nuanţe spre galben sauroşiatic, ori brun-cenuşiu, până la brun-închis sau negru, ori negru brumat, toate culorilesunt posibile. Cei mai mulţi dintre ursaci, în special puii, prezintă în plus o pereche depete albe pe gât, care dau impresia de „guler”. Rareori aceste pete se păstrează la uneleexemplare mature.Şi în privinţa formei corpului sunt mari diferenţieri între urşi, apărând chiarteoria greşită conform căreia se susţinea existenţa a două subspecii în România. Înrealitate este vorba despre o singură specie, dar cu o mare varietate de formemorfologice. Astfel, întâlnim urşi înalţi, lungi şi zvelţi, urşi bondoci, urşi cu capul şi cubotul alungit ori urşi cu capul şi cu botul scurte (planşa 33).Longevitate: Se apreciază la 20-30 ani. Unii autori sunt de părere că ursul poateatinge şi vârste mai mari, de 35 şi chiar de 40 de ani. Vârsta exemplarelor vii seapreciază doar după formă şi mărime, iar a exemplarelor împuşcate, mult mai exact,după dentiţie, care se îngălbeneşte şi la care începe tocirea după 6-7 ani. La vârsta de10-12 ani caninii devin aproape bruni la culoare şi tocirea este vizibilă, iar la 15 anitocirea incisivilor şi a măselelor afectează cam la 1/2 din lungimea iniţială. După 20-25de ani incisivii sunt tociţi la rasul gingiei, din canini rămân doar bonturi, iar măselelemediane sunt tocite aproape definitiv.Dimorfismul sexual este slab evident.Sunete: Când este surprins, ursul scoate un pufăit caracteristic, ceea ce a făcut săse creadă că ursul „scuipă”. Uneori, în astfel de situaţii ori când ursul este deranjat,mormăie. Mormăie puternic sau „răcneşte” şi atunci când este încolţit de om sau dacăeste atins de glonţ. Ursoaica obişnuieşte să comunice cu puii prin pufăituri, prinmormăituri, dar şi printr-un „urlet” care seamănă a muget, mai ales atunci când îşipierde puii. Urşii „răcnesc” mai mult decât „urlă”, unii la alţii şi atunci când seconfruntă între ei sau când se luptă cu un animal puternic (vier, bou etc.).Urme: Amprentele trecerii ursului se văd în primul rând pe sol. Urma sa esteinconfundabilă, semănând, într-o mare măsură, cu cea a omului desculţ (planşa 33).Urmele trecerii urşilor mai pot fi regăsite pe arborii muşcaţi, mai ales în perioadaîmperecherii, şi pe brazii şi molizii cojiţi primăvara pentru lingerea sevei.Excrementele de urs sunt şi ele inconfundabile, conţinând resturi nedigerate dehrană vegetală (mere, jir, ghindă etc.). Din analiza excrementelor de urs se poatededuce uşor natura hranei consumate.Simţuri: Are mirosul şi auzul foarte fine, iar văzul bun.Habitat: Preferă pădurile întinse şi liniştite de munte, dar şi pe cele dese dinzona de deal. Teritoriul său, foarte larg, include de regulă stâncării, doborâturi saudesişuri în care ursul poate să-şi amenajeze vizuina, bârlogul, cotlonul, ori după caz,