Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS
Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS
zona de câmpie şi în Lunca Dunării şi este mult mai apropiată de localităţi. Uneori seinstalează în şuri, pătule de porumb, grajduri şi alte construcţii părăsite chiar îninteriorul localităţilor, hrănindu-se preponderent cu şoareci.Ambele specii sunt ataşate de locul de trai.Hrana: Sunt specii preponderent carnivore, care consumă frecvent şi fructe. Dela şoareci, care constituie hrană obişnuită, până la fazani, iepuri şi chiar iezi decăprioară mici de câteva zile, atacă orice. Hrana preferată o constituie veveriţele şipârşii. Consumă însă şi broaşte, peşti, melci, insecte, ouă, fructe dulci şi zemoase, vâsc,miere, iar atunci când sunt înfometaţi jderii consumă şi cadavre.Duşmani: Râsul, pisica sălbatică, acvilele şi bufniţa mare sunt potenţialiduşmani naturali, dar nu şi eficienţi.Sociabilitate: Trăiesc solitar. Doar în perioada împerecherii pot fi găsiţi perechi.De asemenea, mama este urmată, până în toamnă, de puii din anul respectiv.Reproducere: Împerecherea are loc la mijlocul verii, în lunile iulie-august. Dupăo durată de gestaţie de 9 luni la jderul-de-copac şi de 8 luni şi jumătate la cel de piatră,timp în care există o perioadă de dezvoltare latentă a fătului de circa 6 luni, femelelefată câte 2-7 pui, orbi până la vârsta de 3-4 săptămâni. Puii părăsesc cuibul la 6-8săptămâni, sunt alăptaţi până la 3 luni şi îşi urmează mama până toamna târziu. Devinmaturi sexual la 2 ani.Recent, pe bază de cercetări, s-a infirmat ceea ce credeau vânătorii de jderi şianume faptul că în lunile ianuarie-februarie ar avea loc o a doua perioadă deîmperechere a femelelor rămase nefecundate şi, foarte posibil, a unora din jderii de doiani. Deşi nu are explicaţie căutarea sexelor şi găsirea a câte 2 jderi la sfârşitul iernii înaceeaşi scorbură, teoria cu a doua perioadă de înmulţire a căzut.Obiceiuri: Jderii au activitate nocturnă şi obiceiul de a vâna uneori mai multdecât consumă. Parcurg zilnic distanţe mari în căutarea hranei. Pot fi îmblânziţi cuuşurinţă şi se pot adapta în mod natural traiului în localităţi şi chiar în mediul citadin.Vânare: Clasic, jderul se vânează căutându-l după urmele din noapteaprecedentă, lăsate pe zăpadă proaspătă, până la locul în care se odihneşte. Din scorburăeste scos prin diverse mijloace, mai mult sau mai puţin eficiente. Din găurile făcute înpământ sau sub stânci, este scos mai greu. Vânarea cu capcane, foarte eficientă pânăacum, nu se practică în prezent în România. Nu şi în alte ţări ale U.E. Se mai poate vânala nadă, la pândă lângă gura vizuinii sau lângă crăpătura din stâncă în care se ascunde,seara când părăseşte adăpostul. Perioada legală de vânătoare este în 15 septembrie-31martie. Se folosesc arme lise şi cartuşe cu alice de 2,5-3 mm.Blana este considerată valoroasă, constituind, ca şi craniul, trofeuneconvenţional.2.1.16. Dihorul comun (Putorius putorius L.)Denumiri: Dihor, dihor puturos, dihor de casă.Descriere: Specie comună, de talie mică (0,6 - 1,8 kg), cu corpul alungit şicoada puţin stufoasă, cu picioare scurte, urechi mici şi rotunjite şi gâtul gros. Culoareagenerală dată de spic, este brună-închis, cu puf gălbui sau alburiu sub acesta. Deremarcat sunt, în jurul botului, în dosul ochilor şi în vârful urechilor, pete de nuanţealburii specifice (planşa 30). De asemenea, trebuie remarcată glanda perianală urâtmirositoare, caracteristică mustelidelor, care i-a adus denumirea de dihor puturos.
Nu prezintă dimorfism sexual.Longevitate: Trăieşte 8-10 ani.Simţuri: Dintre simţuri, mirosul pare a fi cel mai dezvoltat. Are însă, atât auzul,cât şi vederea destul de fine.Sunete: În caz de pericol sau în timpul împerecherii scoate ţipete stridente.Uneori pufăie cu intenţia de a speria adversarii.Urme: Dihorul are talpa lipsită de păr, motiv pentru care imprimă curat urmeletipar.Ghearele se văd şi ele clar în urmă şi, spre deosebire de jderi, imprimă vizibil celde-al cincilea deget lateral.Are mersul în salturi, însă urmele-pârtie, două câte două, nu prezintă aceeaşiregularitate ca la jder, în sensul că apar frecvent câte 3-4 urme tipar, de multe oripiciorul stâng fiind aşezat în faţa celui drept (planşa 30). Din acest punct de vederepoate fi confundat cu jderul-de-piatră. Excrementele, cu miros caracteristic, sunt lăsateîn gropi, uneori chiar în jurul vizuinilor şi în depozite special amenajate în interiorulacestora.Habitat: Preferă luncile, mlaştinile, pădurile umede, grămezile de piatră,stogurile de paie, clădirile abandonate, dar şi versanţii nisipoşi împăduriţi în care îşisapă vizuini. Este însă foarte frecvent întâlnit şi în interiorul aşezărilor omeneşti, înfânării, grajduri, magazii, pivniţe şi construcţii părăsite. Nu se depărtează mult de loculsău obişnuit de trai şi nu produce daune în apropierea vizuinii sale.Hrana: Constă în principal din şoareci şi şobolani, completându-se cu ouă depăsări, cu insecte, broaşte, peşti, şerpi, păsări de curte şi sălbatice, iepuri, fructe, mierede albine ş.a.m.d.Are obiceiul să strângă uneori rezerve de hrană în galeriile vizuinilor. Producepagube nebănuit de mari în terenurile cu vânat mic şi în gospodăriile cetăţenilor. Estefoarte periculos pentru iepurii-de-vizuină.Duşmani: Câinii, vulpea, pisica sălbatică, acvilele şi ulii, precum şi bufniţa mareşi huhurezii.Sociabilitate: Dihorul duce o existenţă solitară. Excepţie face femela cu pui.Frecvent se întâlnesc mai multe femele cu pui şi uneori masculi în acelaşi grup apropiatde vizuini.Reproducere: Împerecherea are loc din martie până în iunie. După o gestaţie de40-43 de zile, femela fată 4-8 pui orbi şi fără păr. După 3-4 săptămâni puii văd, după 6-8 săptămâni îşi urmează mama, iar după 3 luni sunt înţărcaţi. Maturitatea sexuală oatinge la 9 luni.Obiceiuri: Este animal cu activitate nocturnă, care se deplasează pentruagonisirea hranei pe distanţe scurte comparativ cu jderii.Vânare: Se vânează în perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisă şicartuşe de 2,5 -3 mm. Se poate împuşca la pândă. Cu totul întâmplător poate să apară şila goană. Singura metodă eficientă de capturare, folosită până de curând în România,dar frecventă în Europa, este prinderea cu capcane.Blana este considerată semivaloroasă, iar trofeul neconvenţional.Notă: În România pot fi întâlnite, mai rar, încă două specii de dihori: dihorul destepă (Putorius eversmani) şi dihorul pestriţ (Vormela peregusna euxina) (planşa 30).Ambele specii sunt endemice în Dobrogea, motiv pentru care trebuie ocrotite.
- Page 12 and 13: iniţiativa unor uzurpatori, care
- Page 14 and 15: populaţii vegetale şi animale, ca
- Page 16 and 17: sistematic, ţinând seama de rapor
- Page 18 and 19: Comportamentul de igienă, de confo
- Page 20 and 21: comportament se manifestă periodic
- Page 22 and 23: Astfel, capul, mai mult sau mai pu
- Page 24 and 25: tegumentare care oferă prima prote
- Page 26 and 27: stare să sesizeze mişcarea prăzi
- Page 28 and 29: Iniţial, vânatul mare, cunoscut
- Page 30 and 31: hârciogul (Cricetus cricetus L.)*.
- Page 32 and 33: subfamilia Tadornidae, care cuprind
- Page 34 and 35: coţofana (Pica pica L.); stăncuţ
- Page 36 and 37: Sunete: Sunt diferite de la o situa
- Page 38 and 39: domestice, deranjului în locurile
- Page 40 and 41: arealul lui. Atunci când arealuril
- Page 42 and 43: fructele de lemn câinesc, de măce
- Page 44 and 45: Importantă este existenţa locuril
- Page 46 and 47: Reproducere: Ambele sexe ating matu
- Page 48 and 49: Duşmani: Lupii sunt duşmanii prin
- Page 50 and 51: Între iepuri şi iepuroaice nu sun
- Page 52 and 53: Longevitate: Se apreciază la maxim
- Page 54 and 55: culoare spre vârf.Greutatea exempl
- Page 56 and 57: îndreptate în sus. Nuanţele culo
- Page 58 and 59: Simţuri: Văzul, mirosul şi auzul
- Page 60 and 61: Simţuri: Este înzestrat cu un mir
- Page 64 and 65: 2.1.17. Hermelina (Mustela erminea
- Page 66 and 67: Habitat: Mediul cel mai propice de
- Page 68 and 69: Alte denumiri: castor european, bib
- Page 70 and 71: deveni la un moment dat explozivă,
- Page 72 and 73: culcuşul pentru iernat. În căuta
- Page 74 and 75: apropiate decât la câine. La trap
- Page 76 and 77: cioturi, pe arbori tăiaţi, pe bă
- Page 78 and 79: Denumiri: Vidră, lutră, pui de vi
- Page 80 and 81: Alte denumiri: Gâscă mare, gânsa
- Page 82 and 83: Alte denumiri: Raţă sălbatică m
- Page 84 and 85: Perioada de vânare este cuprinsă
- Page 86 and 87: iar abdomenul alb. Femela, mai disc
- Page 88 and 89: creştet, orientate transversal. Oc
- Page 90 and 91: Descriere: Dimorfismul sexual este
- Page 92 and 93: Vânarea trebuie efectuată cu mare
- Page 94 and 95: şi seminţe suculente, cereale de
- Page 96 and 97: La sfârşitul lunii aprilie - înc
- Page 98 and 99: Alte denumiri: Golumb, porumbel alb
- Page 100 and 101: Cuibăreşte în păduri, în parcu
- Page 102 and 103: Vânare: Vânătorii sunt conştien
- Page 104 and 105: Date fiind motivele evidenţiate ş
- Page 106 and 107: 2.4.5. Gâsca călugăriţă (Brant
- Page 108 and 109: octombrie şi pleacă în martie. A
- Page 110 and 111: Se întâlneşte de obicei în fân
Nu prezintă dimorfism sexual.Longevitate: Trăieşte 8-10 ani.Simţuri: Dintre simţuri, mirosul pare a fi cel mai <strong>de</strong>zvoltat. Are însă, atât auzul,cât şi ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> fine.Sunete: În caz <strong>de</strong> pericol sau în timpul împerecherii scoate ţipete stri<strong>de</strong>nte.Uneori pufăie cu intenţia <strong>de</strong> a speria adversarii.Urme: Dihorul are talpa lipsită <strong>de</strong> păr, motiv <strong>pentru</strong> care imprimă curat urmeletipar.Ghearele se văd şi ele clar în urmă şi, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> j<strong>de</strong>ri, imprimă vizibil cel<strong>de</strong>-al cincilea <strong>de</strong>get lateral.Are mersul în salturi, însă urmele-pârtie, două câte două, nu prezintă aceeaşiregularitate ca la j<strong>de</strong>r, în sensul că apar frecvent câte 3-4 urme tipar, <strong>de</strong> multe oripiciorul stâng fiind aşezat în faţa celui drept (planşa 30). Din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>repoate fi confundat cu j<strong>de</strong>rul-<strong>de</strong>-piatră. Excrementele, cu miros caracteristic, sunt lăsateîn gropi, uneori chiar în jurul vizuinilor şi în <strong>de</strong>pozite special amenajate în interiorulacestora.Habitat: Preferă luncile, mlaştinile, pădurile ume<strong>de</strong>, grămezile <strong>de</strong> piatră,stogurile <strong>de</strong> paie, clădirile abandonate, dar şi versanţii nisipoşi împăduriţi în care îşisapă vizuini. Este însă foarte frecvent întâlnit şi în interiorul aşezărilor omeneşti, înfânării, grajduri, magazii, pivniţe şi construcţii părăsite. Nu se <strong>de</strong>părtează mult <strong>de</strong> loculsău obişnuit <strong>de</strong> trai şi nu produce daune în apropierea vizuinii sale.Hrana: Constă în principal din şoareci şi şobolani, completându-se cu ouă <strong>de</strong>păsări, cu insecte, broaşte, peşti, şerpi, păsări <strong>de</strong> curte şi sălbatice, iepuri, fructe, miere<strong>de</strong> albine ş.a.m.d.Are obiceiul să strângă uneori rezerve <strong>de</strong> hrană în galeriile vizuinilor. Producepagube nebănuit <strong>de</strong> mari în terenurile cu vânat mic şi în gospodăriile cetăţenilor. Estefoarte periculos <strong>pentru</strong> iepurii-<strong>de</strong>-vizuină.Duşmani: Câinii, vulpea, pisica sălbatică, acvilele şi ulii, precum şi bufniţa mareşi huhurezii.Sociabilitate: Dihorul duce o existenţă solitară. Excepţie face femela cu pui.Frecvent se întâlnesc mai multe femele cu pui şi uneori masculi în acelaşi grup apropiat<strong>de</strong> vizuini.Reproducere: Împerecherea are loc din martie până în iunie. După o gestaţie <strong>de</strong>40-43 <strong>de</strong> zile, femela fată 4-8 pui orbi şi fără păr. După 3-4 săptămâni puii văd, după 6-8 săptămâni îşi urmează mama, iar după 3 luni sunt înţărcaţi. Maturitatea sexuală oatinge la 9 luni.Obiceiuri: Este animal cu activitate nocturnă, care se <strong>de</strong>plasează <strong>pentru</strong>agonisirea hranei pe distanţe scurte comparativ cu j<strong>de</strong>rii.Vânare: Se vânează în perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisă şicartuşe <strong>de</strong> 2,5 -3 mm. Se poate împuşca la pândă. Cu totul întâmplător poate să apară şila goană. Singura metodă eficientă <strong>de</strong> capturare, folosită până <strong>de</strong> curând în România,dar frecventă în Europa, este prin<strong>de</strong>rea cu capcane.Blana este consi<strong>de</strong>rată semivaloroasă, iar trofeul neconvenţional.Notă: În România pot fi întâlnite, mai rar, încă două specii <strong>de</strong> dihori: dihorul <strong>de</strong>stepă (Putorius eversmani) şi dihorul pestriţ (Vormela peregusna euxina) (planşa 30).Ambele specii sunt en<strong>de</strong>mice în Dobrogea, motiv <strong>pentru</strong> care trebuie ocrotite.