Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

zona de câmpie şi în Lunca Dunării şi este mult mai apropiată de localităţi. Uneori seinstalează în şuri, pătule de porumb, grajduri şi alte construcţii părăsite chiar îninteriorul localităţilor, hrănindu-se preponderent cu şoareci.Ambele specii sunt ataşate de locul de trai.Hrana: Sunt specii preponderent carnivore, care consumă frecvent şi fructe. Dela şoareci, care constituie hrană obişnuită, până la fazani, iepuri şi chiar iezi decăprioară mici de câteva zile, atacă orice. Hrana preferată o constituie veveriţele şipârşii. Consumă însă şi broaşte, peşti, melci, insecte, ouă, fructe dulci şi zemoase, vâsc,miere, iar atunci când sunt înfometaţi jderii consumă şi cadavre.Duşmani: Râsul, pisica sălbatică, acvilele şi bufniţa mare sunt potenţialiduşmani naturali, dar nu şi eficienţi.Sociabilitate: Trăiesc solitar. Doar în perioada împerecherii pot fi găsiţi perechi.De asemenea, mama este urmată, până în toamnă, de puii din anul respectiv.Reproducere: Împerecherea are loc la mijlocul verii, în lunile iulie-august. Dupăo durată de gestaţie de 9 luni la jderul-de-copac şi de 8 luni şi jumătate la cel de piatră,timp în care există o perioadă de dezvoltare latentă a fătului de circa 6 luni, femelelefată câte 2-7 pui, orbi până la vârsta de 3-4 săptămâni. Puii părăsesc cuibul la 6-8săptămâni, sunt alăptaţi până la 3 luni şi îşi urmează mama până toamna târziu. Devinmaturi sexual la 2 ani.Recent, pe bază de cercetări, s-a infirmat ceea ce credeau vânătorii de jderi şianume faptul că în lunile ianuarie-februarie ar avea loc o a doua perioadă deîmperechere a femelelor rămase nefecundate şi, foarte posibil, a unora din jderii de doiani. Deşi nu are explicaţie căutarea sexelor şi găsirea a câte 2 jderi la sfârşitul iernii înaceeaşi scorbură, teoria cu a doua perioadă de înmulţire a căzut.Obiceiuri: Jderii au activitate nocturnă şi obiceiul de a vâna uneori mai multdecât consumă. Parcurg zilnic distanţe mari în căutarea hranei. Pot fi îmblânziţi cuuşurinţă şi se pot adapta în mod natural traiului în localităţi şi chiar în mediul citadin.Vânare: Clasic, jderul se vânează căutându-l după urmele din noapteaprecedentă, lăsate pe zăpadă proaspătă, până la locul în care se odihneşte. Din scorburăeste scos prin diverse mijloace, mai mult sau mai puţin eficiente. Din găurile făcute înpământ sau sub stânci, este scos mai greu. Vânarea cu capcane, foarte eficientă pânăacum, nu se practică în prezent în România. Nu şi în alte ţări ale U.E. Se mai poate vânala nadă, la pândă lângă gura vizuinii sau lângă crăpătura din stâncă în care se ascunde,seara când părăseşte adăpostul. Perioada legală de vânătoare este în 15 septembrie-31martie. Se folosesc arme lise şi cartuşe cu alice de 2,5-3 mm.Blana este considerată valoroasă, constituind, ca şi craniul, trofeuneconvenţional.2.1.16. Dihorul comun (Putorius putorius L.)Denumiri: Dihor, dihor puturos, dihor de casă.Descriere: Specie comună, de talie mică (0,6 - 1,8 kg), cu corpul alungit şicoada puţin stufoasă, cu picioare scurte, urechi mici şi rotunjite şi gâtul gros. Culoareagenerală dată de spic, este brună-închis, cu puf gălbui sau alburiu sub acesta. Deremarcat sunt, în jurul botului, în dosul ochilor şi în vârful urechilor, pete de nuanţealburii specifice (planşa 30). De asemenea, trebuie remarcată glanda perianală urâtmirositoare, caracteristică mustelidelor, care i-a adus denumirea de dihor puturos.