Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Longevitate: Se apreciază la maximum 6 ani. Categoria de vârstă se determinădupă fragilitatea oaselor picioarelor şi proeminenţa de la încheietura piciorului anterior.Sunete: Un şuierat discret, subţire, în caz de pericol, completat de batereapământului cu picioarele din spate. Sunt cele mai frecvente sunete de alarmă care se potauzi în preajma coloniilor de lapini. Iepuroiul mai scoate un mormăit discret cândurmăreşte iepuroaica în călduri. Atât masculul cât şi femela se vaită strident,asemănător iepurilor comuni, când sunt prinşi. Când sunt strâmtoraţi în vizuină, dar nusunt prinşi, scot un sunet caracteristic greu de descris, cu nuanţe între mârâit, gâfâit şisforăit, prin care încearcă probabil să surprindă şi să sperie adversarii.Urme: Sunt asemănătoare cu cele lăsate de iepurele comun, fiind însă mai micişi mai apropiate (planşa 25). De asemenea, rosăturile crengilor, arbuştilor, pomilor şiarborilor tineri seamănă cu cele ale iepurelui comun, dar sunt şi mai mărunte, ca dealtfel şi excrementele, lăsate din abundenţă în preajma vizuinilor.Habitat: Este originar din Spania, dar a fost colonizat de sute de ani în apusulEuropei, apoi introdus în România după 1900, în zona Iaşului. S-au încercat mai multepopulări cu lapini în judeţele Alba, Buzău, Braşov, Bacău, Botoşani, Covasna, Dolj,Mureş, Maramureş, Prahova şi recent în judeţul Ilfov. Rezultatele nu sunt delocîncurajatoare. S-a constatat că preferă terenurile uşoare de până la 500 m altitudine, încare-şi poate săpa vizuinile, situate la margine de masiv păduros ori spinăriile şitufişurile situate în câmpul cultivat agricol. Nici nisipurile curate, în care vizuinile sesurpă, nici terenurile grele şi umede, în care-şi sapă greu vizuinile, nu-i sunt prielnice.Importante, dar în mai mică măsură decât solul, sunt: adăpostul natural allocului în care este amplasată colonia, resursele de hrană din apropierea vizuinilor şiexistenţa unui versant însorit, acesta fiind preferat terenurilor plane şi versanţilorumbriţi. Vizuinile pot fi simple, dar cel mai adesea sunt ramificate (planşa 25).Hrană: Este similară cu cea a iepurelui de câmp, iepurele-de-vizuină fiind chiarmai puţin pretenţios faţă de hrană decât acesta. În condiţii extreme devine coprofag,salvându-se prin ingerarea şi utilizarea ultimelor elemente nutritive din propriileexcremente.Duşmani: Sunt aceiaşi şi la fel de numeroşi ca şi ai iepurelui comun. Se adaugăîn plus viezurele, periculos în special pentru puii proaspăt născuţi. Periculoşi sunt însă,în mai mare măsură, prădătorii care intră şi îl atacă în vizuini: dihorii, jderii, hermelinaşi chiar nevăstuica. De asemenea, sunt foarte periculoase pisicile şi prădătorii cu pene,de zi (ulii) şi de noapte (bufniţele, huhurezii), care pândesc lapinul de deasupravizuinilor.Sociabilitate: Spre deosebire de iepurele comun, iepurele-de-vizuină trăieşte încolonii familiale, săpându-şi viziunile unele în apropierea altora, de foarte multe ori dinaceeaşi intrare comună. În colonie, familiile trăiesc separat fără a se deranja între ele.Doar femela gestantă se retrage în vizuini izolate sau într-o ramificaţie separată pentru anaşte. La plecare din vizuina izolată, femela astupă intrarea cu ierburi, frunze etc.Reproducere: Împerecherea începe primăvara devreme, prin februarie, şidurează cel puţin până în luna septembrie. Durata gestaţiei este de 30 de zile, după careiepuroaica fată 4-8 pui, golaşi şi orbi în primele 10 zile. Puii sunt alăptaţi 3-4săptămâni, apoi devin independenţi. Aşa sunt posibile 4-5 fătări pe an şi o prolificitatede 25-30 pui/iepuroaică într-un an.