Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Colţii de vier sunt consideraţi trofeu convenţional. Sunt considerate trofeeneconvenţionale şi colţii de scroafă, precum şi părul din coama ambelor sexe, blănurileşi busturile naturalizate.Ocrotire şi îngrijire: Mistreţul este una dintre speciile de vânat care răspundefoarte bine la măsurile de îngrijire din partea omului. În afara condiţiilor de linişte şiadăpost, în iernile cu sol îngheţat sau cu zăpezi foarte mari, care-i împiedică deplasarea,trebuie să fie ajutat cu hrană. Acceptă aproape orice fel de hrană complementară: de lareziduurile de cazan de ţuică şi boască de struguri, până la cereale, carne de cal, viscerede la abatoarele de păsări etc. Hrănirea complementară trebuie continuată şi primăvaradevreme, mai ales în zonele cu scroafe fătate.Hrănirea complementară în iernile grele, cruţarea scroafelor mamă şi ţinerealupului sub control, ca de altfel şi a braconajului, constituie cheia succesului în cazulmistreţului.Pagube: Atât prin consumul preferenţial de hrană, cât şi în cazul lipsei acesteia,mistreţul poate produce prejudicii importante, de natură a atrage mânia agricultorilor,dar uneori şi a silvicultorilor. Pagube în agricultură produce prin consumul de cereale,prin râmarea păşunilor, prin consumul seminţelor ş.a.m.d. În pădure, consumulseminţelor încorporate în sol pentru refacerea arboretelor, precum şi smulgerea, cugura, a puieţilor din regenerări în scopul consumării rădăcinilor, pot compromiterefacerea pădurii pe suprafeţe demne de luat în seamă. La toate acestea se mai adaugăprejudiciile produse în plantaţiile pomicole şi în vii.În scopul evitării sau cel puţin a diminuării prejudiciilor cauzate de mistreţi,trebuie luate următoarele categorii de măsuri considerate eficiente: menţinerea efectivelor reale la nivelul celor optime, într-o structurăcorespunzătoare pe sexe şi clase de vârstă; asigurarea liniştii în pădure şi menţinerea mistreţilor în interiorul acesteia,prin cultivarea unor ogoare de hrană special destinate acestui scop sau prin hrănireacomplementară inclusiv în timpul verii; sperierea şi alungarea mistreţilor din locurile unde încep să producă prejudiciişi, în ultimă instanţă, împuşcarea câte unui exemplar, de preferinţă purcel, din ciurdanărăvită la culturi.2.1.7. Iepurele comun (Lepus europaeus P.)Denumiri: Masculul se numeşte iepuroi, femela iepuroaică, puiul iepuraş saupui de iepure, iar exemplarele juvenile vătui sau şoldani.Descriere: Este apreciat ca fiind de talie medie, de 3,5 - 4 kg, cu trupul prelungitşi turtit lateral, cu buze cărnoase şi mobile, cu urechi lungi sub formă de cornet, cucodiţă scurtă şi ridicată, cu ochi mari şi bulbucaţi, având picioarele posterioare lungi, cu5 degete, iar picioarele anterioare scurte, cu 4 degete, şi tălpile acoperite cu păr (planşa23).Coloritul părului variază de la galben-cafeniu, cu fire de păr suriu pe spate, pânăla alburiu pe abdomen şi alb curat inferior cozii. Vârfurile firelor de păr şi vârfurileurechilor sunt negre. Prezintă mustăţi lungi şi ţepoase. În ansamblu, culoarea faceiepurele confundabil cu terenul, acoperit de ierburi şi de frunze uscate, în care seascunde.