Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Capra neagră nu se pretează la hrănire complementară. Are însă nevoie de sareşi de zone de linişte nepăşunate. De asemenea, are nevoie de protecţie împotrivabraconajului.2.1.5. Muflonul (Ovis aries musimon P.)Denumiri: Masculul se numeşte muflon sau berbec, femela mufloniţă sau oaie, iarpuiul miel.Descriere: Culoarea de bază a muflonului este brună, cu nuanţe de la brunruginiupână la brun-închis şi chiar negru. Partea ventrală a corpului, părţile interioare alepicioarelor, regiunea anală şi unele părţi ale feţei sunt de nuanţă albicioasă. Berbeciiprezintă, în plus, două pete albe pe părţile laterale, ca o şa, şi o barbă prelungită pe gât,închisă la culoare. În general, berbecii sunt mai închişi la culoare decât femelele. Părul deiarnă, la toate exemplarele, este, de asemenea, mai închis la culoare. Masculii sedeosebesc evident de femele prin prezenţa coarnelor persistente, după care se poateaprecia vârsta lor chiar de la distanţă (planşa 20). Femelele fie nu au coarne, fie prezintăcoarne de dimensiuni reduse, de 10 - 15 cm, orientate către spate (planşa 20). Berbecii augreutate mai mare (30 - 50 kg), comparativ cu femelele (20 - 30 kg).În funcţie de dezvoltarea coarnelor, care apar începând de la vârsta de 4 luni, şimai ales de numărul de inele anuale de pe acestea se poate stabili, cu precizie, vârstamuflonului viu şi împuşcat. De asemenea, vârsta se mai poate stabili cu suficientăprecizie şi după uzura danturii.Longevitate: Este apreciată la 15-20 ani.Sunete: Semnalul de alarmă este un şuierat slab, pe care-l scot atât berbecii, câtşi oile. Mielul şi oaia comunică asemenea oilor domestice, printr-un behăit slab.Urme: Amprentele seamănă, până la identitate, cu cele ale oilor domestice.Urmele masculului sunt însă cu puţin mai mari decât ale femelei.Simţuri: Toate simţurile sunt considerate foarte bune. Din cauza agerimii,apropierea de mufloni este extrem de dificilă în terenul liber.Hbitat: Specie alohtonă, originară din Corsica şi din Sardinia, s-a aclimatizatbine în Europa Centrală, unde preferă pădurile de foioase, cu întindere mai mare de1000 ha şi cu sol stâncos şi uscat. Deşi este animal de dealuri, prosperă şi în zonele deşes. Necorespunzătoare sunt doar terenurile umede, care favorizează dezvoltareagălbezei, precum şi terenurile cu zăpadă mai mare de 30-40 cm, mai ales dacă aceastaeste persistentă.Hrană: Nu este deloc pretenţios faţă de condiţiile de hrană, comportându-se, dinacest punct de vedere, asemănător lopătarului. Este însă sensibil la lipsa de sare şi deapă pentru băut. Mănâncă iarbă verde şi uscată, muguri, lujeri, frunze verzi de subzăpadă, mezdreşte coaja arborilor şi pomilor fructiferi, consumă ghindă şi alte fructe depădure etc.Duşmani: Lupul, râsul, şacalul, vulpea şi câinii hoinari sunt potenţialii duşmaniai muflonului. În condiţiile din România, eventuala repopulare a muflonului nu se poaterealiza cu succes, decât în afara zonei ocupate de lupi şi de râşi. Rămân însă ceilalţiduşmani, în special şacalul şi vulpea, care, alături de câinii hoinari, au dus laexterminarea muflonului din ultima zonă ocupată la noi în Dobrogea.Sociabilitate: Muflonii trăiesc în cârduri mixte, iar când păşunează se comportăasemenea oilor domestice.