Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

2.1.3. Căpriorul (Capreolus capreolus L.)Denumiri: Masculul se numeşte căprior sau ţap roşu, femela căprioară sau caprăroşie, iar puiul ied şi, respectiv, iadă. Ţapii tineri, cu coarnele sub formă de suliţe, semai numesc suliţari sau ţepuşari, iar cei cu două terminaţii furcari. Ţapul tânăr se mainumeşte şi ţăpuc.Descriere: Dimorfismul sexual este evident datorită coarnelor care la ţap suntconsiderate, ca şi la celelalte cervide, o exteriorizare a caracterului sexual secundar.Ţapul, de 20 - 30 kg, este, de asemenea, uşor mai mare decât femela, care are doar 18 -25 kg. Vara culoarea ambelor sexe este roşie-brună sau roşie-cărămizie, iar iarna devinecenuşie, cu oglinda albă, foarte vizibilă. Se susţine că oglinda caprei este mai maredecât oglinda ţapului şi de o formă puţin diferită. Schimbarea părului are loc înseptembrie-octombrie şi aprilie – mai. Iezii, care au la fătare 1,2 – 1,6 kg, prezintăfenomenul de homocromie până în jurul vârstei de 3 luni (planşa 15).Primele coarne, sub formă de butoni sau de suliţe scurte fără rozetă, de 1,0 – 2,0cm, cresc pe cilindri frontali de prin august-septembrie până în decembrie-ianuarie dinprimul an de viaţă. După căderea acestora, în ianuarie-februarie începe să crească celde-al doilea rând de coarne, care sunt curăţate în mai-iunie, când căpriorul împlineştevârsta de un an. Aceste coarne au formă de suliţe sau de furci, de 8-15 cm lungime, şiau rozetele deja schiţate. Ele cad la sfârşitul toamnei, prin luna noiembrie (planşa 18).Longevitate: Este apreciată la 12-15 ani. Trofeele cele mai puternice suntdezvoltate la 6-8 ani. Începând de la vârsta de 8 ani, trofeul masculilor intră în regres caurmare a îmbătrânirii. Vârsta se apreciază uşor după uzura dentiţiei la exemplareleîmpuşcate, iar la cele în viaţă în funcţie de aspectul exterior şi trofeu (planşa 16).Sunete: Când se sperie sau când i se pare ceva suspect, atât ţapul cât şi caprabrăhnesc sau latră. Capra brăhneşte mai îndelung şi pe un ton mai văitat decât ţapul,care brăhneşte mai scurt şi mai grav. Iedul îşi cheamă mama printr-un piuit înalt catonalitate, iar mama îşi cheamă iedul printr-un piuit mai discret. În timpul împerecherii,sunetele scoase de capră şi de ţap sunt diferite, după cum se cheamă între ei ori sealeargă.Urme: Sunt inconfundabile, putându-se deosebi cu uşurinţă de urmele altorspecii. Mai dificilă este deosebirea urmelor lăsate de mascul, de cele lăsate de femelă.În fugă copita se despică şi sunt imprimaţi pintenii, pe când la mersul liniştit se imprimădoar copita strânsă (planşa 17).Ţapul îşi mai deconspiră prezenţa în teren prin semnele frecării coarnelor depuieţi, arbuşti, tufişuri etc., ca modalitate de marcare a teritoriului, şi curăţirii coarnelorde piele.Excremente: Sunt asemănătoare cu cele de oaie, fiind însă mai mici.Diferenţierea se face uşor prin introducerea acestora în apă clocotită, mirosul degajat decele de oaie fiind inconfundabil.Biotop: Căpriorul preferă pădurile şi crângurile, de la munte până la câmpie,precum şi vastul spaţiu agricol din zona de câmpie. Mai este întâlnit şi în pădurile, îngrindurile şi în incintele cultivate agricol din Delta Dunării. Foarte favorabile pentruspecie sunt însă trupurile mici de pădure, situate în mijlocul terenurilor cultivateagricol, de la câmpie şi de pe coline.Hrană: Ierburile, frunzele, lujerii, mugurii şi, mai rar, coaja unor arbori şiarbuşti tineri constituie hrană de bază în timpul iernii. La aceste sorturi se mai adaugă