Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

diferite. Pentru a putea fi cunoscute, înţelese şi reţinute se vor prezenta în continuare,sistematizat, cele mai uzitate clasificări. Categorisirea vânatului în vânat cu păr şi vânat cu pene, vânat mic şi vânatmare rămâne, cu certitudine, cea mai des întâlnită. Clasificarea a fost şi este folosită şiîn prezent, chiar şi atunci când problema prezentării speciilor se face ştiinţific, dupăsistematica acestora. În continuare, atât vânatul cu păr - care cuprinde mamiferele sălbatice deinteres vânătoresc, cât şi vânatul cu pene - care înglobează speciile de păsări de acelaşiinteres, a fost categorisit în vânat util, cu carne comestibilă, şi în vânat răpitor, cucarne în general refuzată de la consumul uman. Desigur că această categorisire asuportat şi suportă observaţii, deoarece absolut toate speciile de vânat sunt, într-un felsau altul, utile naturii şi, implicit, omului. De asemenea, multe specii incluse oarecumforţat în categoria vânatului răpitor au carnea comestibilă (ursul, viezurele, puii decioară grivă şi de stăncuţă etc.).În categoria vânatului considerat util intră, fără excepţie, vânatul plantivor şi oparte dintre speciile de vânat omnivor, cum este, de exemplu, mistreţul. În cea de adoua categorie, a vânatului răpitor, sunt incluse toate speciile de vânat carnivor, dar şio parte dintre speciile de vânat omnivor, ca, de exemplu, ursul şi viezurele, care nu suntprădători tipici. Această categorisire are drept criteriu de clasificare regimul alimentarpreponderent. Astfel, potârnichea face parte, ca şi fazanul, din prima categorie, deşiregimul alimentar este mixt, mai ales la vârste fragede când puii sunt mai mult carnivori(insectivori), decât plantivori (granivori).Vânatul răpitor, îndeosebi cel cu pene, a mai fost împărţit, după perioada din ziîn care-şi desfăşoară activitatea, în răpitoare cu pene de noapte (bufniţa, huhurezii,ciufii, striga şi cucuvelele) şi răpitoare cu pene de zi (vulturii, acvilele, ulii şi şoimii).Toate aceste specii, fără excepţie, sunt excluse astăzi din categoria vânat. Din punct de vedere al perioadei în care îşi desfăşoară preponderentactivitatea, vânatul se împarte în: vânat cu activitate nocturnă - care includemajoritatea speciilor de vânat cu păr, vânat cu activitate diurnă - care cuprindemajoritatea speciilor de păsări de interes vânătoresc, vânat cu activitate crepuscularăşi vânat cu activitate aurorală. De exemplu, mistreţul, ursul şi cervidele, dar nunumai, sunt specii cu activitate preponderent nocturnă, dar şi crepusculară (de seară) şiaurorală (de dimineaţă). Din punct de vedere al fidelităţii faţă de locul de trai, vânatul se împarte învânat sedentar, vânat migrator şi vânat eratic. Vânatul din ultima categorie, al căruiexemplu tipic îl constituie dropia, face doar deplasări relativ scurte, de câteva zeci saucel mult sute de kilometri, pentru evitarea unor condiţii neprielnice de hrănire. Din punct de vedere al repartiţiei altitudinale şi habitatului preferat deosebim:vânat de munte, vânat de câmpie şi vânat de baltă. Această clasificare, este detaliatăuneori până la nivel de biotop, vânat alpin (capra neagră), vânat subalpin (cocoşul demunte), vânat de munte (ursul şi cerbul), vânat de deal (căpriorul), vânat de câmpie(iepurele, potârnichea) şi vânat de baltă (gâsca şi raţa). Ca şi celelalte clasificărievidenţiate mai sus, şi aceasta este relativă, dar practică. O altă clasificare încă frecvent folosită, deşi cronologic face parte dincategoria celor mai vechi, este cea prin care vânatul se împarte în vânat mare şi vânatmic.