Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

stare să sesizeze mişcarea prăzii de dimensiuni foarte mici, pe care o atacă în picajextrem de rapid şi de precis. De asemenea, este de remarcat văzul de excepţie alsitarului, ai cărui ochi poziţionaţi sus şi uşor în faţă, asigură vederea de 360 o ,independent cu fiecare ochi. Vedere foarte bună au însă şi alte păsări, printre carefazanul, gâştele, raţele, potârnichile etc. În comparaţie cu păsările, mamiferele au simţulvăzului mai puţin dezvoltat, aflat în strânsă legătură cu modul lor de viaţă. De exemplu,mamiferele care trăiesc în spaţii deschise au ochii mari (capra neagră, marmota, cerbul,iepurele etc.), cele care trăiesc în păduri umbroase au, în general, ochi mai mici(mistreţul, ursul), iar cele care trăiesc preponderent în vizuini au ochii şi mai mici(viezurele, dihorul etc.). În mare măsură, vederea se corelează cu mărimea ochiului, daracest lucru nu reprezintă o regulă. La prezentarea speciilor se va insista asuprasensibilităţii simţurilor, deci şi a văzului.Auzul are ca organ urechea, alcătuită din urechea internă, cea medie şi ceaexternă, atât la păsări cât şi la mamifere. Urechea şi în mare măsură auzul sunt maidezvoltate la mamiferele care-şi duc viaţa în spaţii deschise (mistreţul, cerbul, capraneagră) şi mai puţin dezvoltate la mamiferele care-şi duc parte din viaţă în mediulacvatic (bizamul, nutria) sau în cel subteran (hârciogul, viezurele). De asemenea, acestsimţ este mai redus la păsări, comparativ cu mamiferele.Mirosul este şi el mai dezvoltat la mamifere decât la păsări. La mareamajoritate a speciilor de păsări acest simţ este, de altfel, ca şi inexistent. Mamiferele înschimb se folosesc intens de miros pentru descoperirea hranei, pentru recunoaştereaintraspecifică şi pentru recunoaşterea interspecifică. Funcţia mirosului este îndeplinită,la mamifere, de celulele olfactive situate pe mucoasa nazală. Printre speciile cu mirosexcelent se numără mistreţul, dar şi o mare parte dintre prădători (lupul, ursul), printrecele cu miros mediu, pisica sălbatică şi capra neagră, iar printre cele cu miros slab,iepurele.Gustul are ca organe de simţ corpusculii gustativi, situaţi la păsări în zonaterminală a limbii, pe marginea ei şi pe cerul gurii. La mamifere, corpusculii gustativisunt situaţi pe limbă şi pe cerul gurii. Simţul serveşte, cu precădere, la consumulselectiv al hranei. Dar nu numai. De exemplu, în cazul unor mamifere foloseşte şi ladepistarea intrării femelelor în călduri, prin sesizarea feromonilor eliberaţi în urină.Pipăitul este deservit de organele tactile, inclusiv de vibrize, situate de regulă înapropierea orificiilor nazale şi a orificiului bucal. Foloseşte pentru selectarea hranei,combinându-se într-un mod favorabil cu simţul mirosului şi cu cel al gustului.Consideraţiile privind simţurile şi performanţele acestora, cu importanţă aparteîn practica vânătorii, nu pot fi încheiate fără precizarea că marea majoritate a speciilorde interes vânătoresc, păsări şi mamifere, mai prezintă şi un pronunţat simţ al timpului.Aşa se explică menţinerea, cu precizie, a orelor destinate anumitor activităţi circadienede către majoritatea speciilor de interes vânătoresc.1.6. Clasificarea vânatuluiLiteratura de specialitate abundă în clasificări ale vânatului, mai mult sau maipuţin corecte din punct de vedere al rigorii ştiinţifice, dar consacrate în decursultimpului. Criteriile după care se fac aceste clasificări sunt, la rândul lor, numeroase şi