Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Astfel, capul, mai mult sau mai puţin sferic, este prelungit în faţă printr-un ciocconic scurt (prepeliţă), mediu (coţofană) sau lung (sitar), drept (becaţină, culic, sitar),încovoiat (cocoş-de-munte) sau turtit dorso-ventral (raţă, gâscă). Ochii sunt aşezaţilateral, permiţând însă şi vederea în faţă, iar gâtul, de regulă scurt, face trecerea spre uncorp fusiform (becaţină), alungit (ţigănuş), turtit dorso-ventral (raţă, gâscă), ori rotunjit(porumbel, potârniche). Coada, alcătuită exclusiv din pene, este de obicei mai scurtădecât trunchiul şi are rol de cârmă în timpul zborului. Excepţie de la regulă face, deexemplu, fazanul, a cărui coadă decorativă are caracter de pregnantă diferenţiere asexelor. Membrele anterioare sunt transformate în aripi, iar cele posterioare au patrudegete la toate păsările de interes vânătoresc, dintre care unul îndreptat înapoi. La uneledintre aceste specii, care trăiesc în mediu acvatic, apar, ca adaptare la înot, membranainterdigitală completă (raţe, gâşte) sau lobi interdigitali (lişiţă). La alte specii, cum suntcocoşul-de-munte şi ierunca, apar doar iarna, ca adaptare pentru mersul pe zăpadă,vârzobii. Aceştia sunt excrescenţe cornoase, asemănătoare dinţilor de pieptene, situatepe degetele picioarelor, cu rol în mărirea suprafeţei de sprijin.Segmentul de picior care precede degetele poartă denumirea de tars, scurt încazul unor specii acvatice şi terestre bune zburătoare (raţe, gâşte, potârnichi, porumbei)şi foarte lung în cazul speciilor limicole (becaţine, ţigănuş, bătăuş) sau al altor specii demal (stârci). Aceste păsări, care păşesc frecvent prin nămol, au în plus tarsul lipsitcomplet de pene.Aspectul cu totul şi cu totul particular al păsărilor este dat însă de învelişul dinpene (penaj), care sunt formaţiuni cornoase ale pielii (epidermei), uscate şi lipsite deglande. De natură epidermică mai sunt ciocul, care acoperă fălcile, solzii de pe picioareşi ghearele.Toate cele de mai sus sugerează, aşa după cum s-a precizat, urmarea firească aadaptării morfologice a păsărilor la modalitatea de deplasare prin zbor, dar şi lacondiţiile concrete de biotop în care diversele păsări vieţuiesc.Adaptări, în acelaşi sens, sunt regăsite şi din punct de vedere anatomic.În primul rând, penajul uşor şi aripile mari ca suprafaţă în comparaţie cu corpulasigură păsărilor o mare portanţă în aer, favorabilă plutirii. În continuare, scheletulrelativ uşor, alcătuit din multe oase umplute cu aer şi existenţa sacilor aerieni aflaţi înlegătură directă cu plămânii, dar şi cu unele spaţii goale din piele, sporesc portanţaamintită. Legat însă direct de zbor şi de staţiunea bipedă a păsărilor sunt de remarcatmuşchii pectorali ai acestora, cel mai puternic dezvoltaţi, care ridică şi trag aripile întimpul deplasării prin aer, iar la unele specii, care se deplasează frecvent terestru sauprin înot, muşchii picioarelor.Asemenea adaptărilor morfologice, şi adaptările anatomice diferă mult de la ospecie la alta, în funcţie de condiţiile de biotop specific, dar şi în legătură cu alteadaptări evolutive, precum cele comportamentale. Înmulţirea păsărilor se face exclusivprin ouă, iar năpârlirea lor este periodică. De remarcat că la unele specii, care-şidobândesc hrana zburând, năpârlirea are loc treptat, pe când la altele, de exemplu lacele de baltă, năpârlirea are loc brusc.De regulă, năpârlirea are loc după perioada de reproducere. Există şi specii lacare năpârlirea parţială are loc înainte de aceasta, când îmbracă aşa-numitul penaj denuntă. Este cazul acelor specii la care dimorfismul sexual este puternic evident.1.5.2. Unele adaptări morfologice şi anatomice întâlnite la mamifere