Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cutimpul, nimeni nu va mai crede un vânător mincinos, nici chiar atunci când va susţineadevăruri; păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societateavânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele tendenţioase; înjurăturile, semn de fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc; invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine lavânătoare, deoarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numaisă vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferă prietenească şiastfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia de resturile rămase,trebuie să contribuie toţi participanţii. Este considerat un afront pentru natură lăsarealocului, unde s-a servit masa, murdărit de resturile rămase de la ospăţ. La fel trebuieconsiderat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţiitoare.Fără îndoială că, în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multe alteobiceiuri care se impune a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tradiţionale care facparte, într-un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă de careexistă permanenta noastră obligaţie morală de a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, deocamdată, pentru vânătorii din România doar unînceput. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu putere de lege. Înacest sens a fost propusă ziua de 20 septembrie, înscrisă în calendarul ortodox ca zi aSfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în vedere legenda conform căreia EustaţiuPlachida, pe când urmărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l-astrâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată de o aureolă cerească pe care străluceaMântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându-l: „Plachida de ce mă goneşti?”Surprins şi speriat, vânătorul a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce săfac.” Răspunsul a fost următorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi tebotează.” Urmând îndemnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă de neuitat până înzilele noastre. Mitul, al cărui subiect l-a reprezentat mai târziu Sf. Hubertus, se bucurăde o mare popularitate în lumea cinegetică preponderent catolică din Europa.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv pentru stabilirea datei „Zileivânătorului” la 20 septembrie, în România.Desigur că intenţia de a statua, la noi această zi depinde de sensibilitateaparlamentarilor faţă de patrimoniul nostru cultural-cinegetic şi faţă de patrimoniulnostru cultural în general.