Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

13.07.2015 Views

nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cutimpul, nimeni nu va mai crede un vânător mincinos, nici chiar atunci când va susţineadevăruri; păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societateavânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele tendenţioase; înjurăturile, semn de fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc; invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine lavânătoare, deoarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numaisă vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferă prietenească şiastfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia de resturile rămase,trebuie să contribuie toţi participanţii. Este considerat un afront pentru natură lăsarealocului, unde s-a servit masa, murdărit de resturile rămase de la ospăţ. La fel trebuieconsiderat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţiitoare.Fără îndoială că, în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multe alteobiceiuri care se impune a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tradiţionale care facparte, într-un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă de careexistă permanenta noastră obligaţie morală de a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, deocamdată, pentru vânătorii din România doar unînceput. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu putere de lege. Înacest sens a fost propusă ziua de 20 septembrie, înscrisă în calendarul ortodox ca zi aSfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în vedere legenda conform căreia EustaţiuPlachida, pe când urmărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l-astrâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată de o aureolă cerească pe care străluceaMântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându-l: „Plachida de ce mă goneşti?”Surprins şi speriat, vânătorul a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce săfac.” Răspunsul a fost următorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi tebotează.” Urmând îndemnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă de neuitat până înzilele noastre. Mitul, al cărui subiect l-a reprezentat mai târziu Sf. Hubertus, se bucurăde o mare popularitate în lumea cinegetică preponderent catolică din Europa.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv pentru stabilirea datei „Zileivânătorului” la 20 septembrie, în România.Desigur că intenţia de a statua, la noi această zi depinde de sensibilitateaparlamentarilor faţă de patrimoniul nostru cultural-cinegetic şi faţă de patrimoniulnostru cultural în general.

CAPITOLUL VIREGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALEÎN MATERIE DE MEDIU ŞI VÂNĂTOARE6.1. Reglementări internaţionale6.1.1. Punere în temăDegradarea habitatelor naturale la nivel planetar - prin fragmentarea acestora,defrişări, desecări, destufizări, mecanizare, pesticizare şi poluare în general, precum şiprin supraexploatarea resurselor naturale regenerabile - a condus, în timp, la extincţiaunor specii, la ameninţarea altora şi la vulnerabilitatea multora dintre cele pe carecontinuăm să le exploatăm.Nici speciile de vânat nu au făcut excepţie. Unele dintre acestea au dispărutdeja, altele au fost trecute pe lista roşie a speciilor strict interzise a se mai vâna, iarmulte dintre cele pe care continuăm să le vânăm sunt astăzi vulnerabile, susceptibile dea îmbogăţi lista roşie menţionată.Cauza a constituit-o şi o constituie degradarea habitatelor, sub presiunea„civilizaţiei”, nicidecum „vânătoarea”, restricţionată de regulă la timp şi fărămenajamente pentru vânători. Totuşi, fenomenul se perpetuează.În acest context au apărut o serie de organisme naţionale şi internaţionale deprotecţie a vânatului, apoi de protecţie a mediului, care au militat şi militează pentrupromovarea principiilor şi practicilor durabile în materie de management al activităţilorcu impact asupra mediului, printre care vânătoarea.Au apărut şi asociaţii extremiste care s-au declarat şi se declară împotrivaoricărui mod de a vâna şi chiar de a utiliza noţiunea de „vânat”, ca termen genericpentru speciile de interes vânătoresc, considerând-o inadecvată fiindcă predestinează unanumit sfârşit tragic al faunei din această categorie.Din astfel de controverse s-a conturat, începând încă din secolul trecut, ideeaexploatării durabile a resurselor naturale regenerabile la nivel mondial, în principalpentru obţinerea de fonduri financiare necesare protecţiei acestora şi a mediului lor îngeneral.Ideea este valabilă şi în activitatea de vânătoare.Această activitate este percepută în prezent, atât de Uniunea Internaţionalăpentru Conservarea Naturii (I.U.N.C.), cât şi de Comisia Europeană (C.E.), ca oactivitate tradiţională, desfăşurată în scop de subzistenţă în fiordurile nordice şi AfricaSubsahariteană, precum şi pentru menţinerea echilibrului în natură în celelalte zone alelumii civilizate.Federaţia Asociaţiilor de Vânători şi de Protecţie a Faunei Sălbatice dinComunitatea Europeană (F.A.C.E.) şi Consiliul Internaţional al Vânătorii şi ProtecţieiVânatului (C.I.C.), din care AGVPS din România face parte în calitate de membră cudrepturi depline, susţin acest concept al vânătorii practicate durabil.

nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cutimpul, nimeni nu va mai cre<strong>de</strong> un vânător mincinos, nici chiar atunci când va susţinea<strong>de</strong>văruri; păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societateavânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele ten<strong>de</strong>nţioase; înjurăturile, semn <strong>de</strong> fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc; invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine lavânătoare, <strong>de</strong>oarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numaisă vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferă prietenească şiastfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia <strong>de</strong> resturile rămase,trebuie să contribuie toţi participanţii. Este consi<strong>de</strong>rat un afront <strong>pentru</strong> natură lăsarealocului, un<strong>de</strong> s-a servit masa, murdărit <strong>de</strong> resturile rămase <strong>de</strong> la ospăţ. La fel trebuieconsi<strong>de</strong>rat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţiitoare.Fără îndoială că, în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multe alteobiceiuri care se impune a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tradiţionale care facparte, într-un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă <strong>de</strong> careexistă permanenta noastră obligaţie morală <strong>de</strong> a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, <strong>de</strong>ocamdată, <strong>pentru</strong> vânătorii din România doar unînceput. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu putere <strong>de</strong> lege. Înacest sens a fost propusă ziua <strong>de</strong> 20 septembrie, înscrisă în calendarul ortodox ca zi aSfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în ve<strong>de</strong>re legenda conform căreia EustaţiuPlachida, pe când urmărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l-astrâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată <strong>de</strong> o aureolă cerească pe care străluceaMântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându-l: „Plachida <strong>de</strong> ce mă goneşti?”Surprins şi speriat, vânătorul a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce săfac.” Răspunsul a fost următorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi tebotează.” Urmând în<strong>de</strong>mnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă <strong>de</strong> neuitat până înzilele noastre. Mitul, al cărui subiect l-a reprezentat mai târziu Sf. Hubertus, se bucură<strong>de</strong> o mare popularitate în lumea cinegetică prepon<strong>de</strong>rent catolică din Europa.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv <strong>pentru</strong> stabilirea datei „Zileivânătorului” la 20 septembrie, în România.Desigur că intenţia <strong>de</strong> a statua, la noi această zi <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> sensibilitateaparlamentarilor faţă <strong>de</strong> patrimoniul nostru cultural-cinegetic şi faţă <strong>de</strong> patrimoniulnostru cultural în general.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!