Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS
Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS
nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cutimpul, nimeni nu va mai crede un vânător mincinos, nici chiar atunci când va susţineadevăruri; păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societateavânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele tendenţioase; înjurăturile, semn de fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc; invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine lavânătoare, deoarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numaisă vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferă prietenească şiastfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia de resturile rămase,trebuie să contribuie toţi participanţii. Este considerat un afront pentru natură lăsarealocului, unde s-a servit masa, murdărit de resturile rămase de la ospăţ. La fel trebuieconsiderat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţiitoare.Fără îndoială că, în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multe alteobiceiuri care se impune a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tradiţionale care facparte, într-un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă de careexistă permanenta noastră obligaţie morală de a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, deocamdată, pentru vânătorii din România doar unînceput. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu putere de lege. Înacest sens a fost propusă ziua de 20 septembrie, înscrisă în calendarul ortodox ca zi aSfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în vedere legenda conform căreia EustaţiuPlachida, pe când urmărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l-astrâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată de o aureolă cerească pe care străluceaMântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându-l: „Plachida de ce mă goneşti?”Surprins şi speriat, vânătorul a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce săfac.” Răspunsul a fost următorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi tebotează.” Urmând îndemnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă de neuitat până înzilele noastre. Mitul, al cărui subiect l-a reprezentat mai târziu Sf. Hubertus, se bucurăde o mare popularitate în lumea cinegetică preponderent catolică din Europa.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv pentru stabilirea datei „Zileivânătorului” la 20 septembrie, în România.Desigur că intenţia de a statua, la noi această zi depinde de sensibilitateaparlamentarilor faţă de patrimoniul nostru cultural-cinegetic şi faţă de patrimoniulnostru cultural în general.
CAPITOLUL VIREGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALEÎN MATERIE DE MEDIU ŞI VÂNĂTOARE6.1. Reglementări internaţionale6.1.1. Punere în temăDegradarea habitatelor naturale la nivel planetar - prin fragmentarea acestora,defrişări, desecări, destufizări, mecanizare, pesticizare şi poluare în general, precum şiprin supraexploatarea resurselor naturale regenerabile - a condus, în timp, la extincţiaunor specii, la ameninţarea altora şi la vulnerabilitatea multora dintre cele pe carecontinuăm să le exploatăm.Nici speciile de vânat nu au făcut excepţie. Unele dintre acestea au dispărutdeja, altele au fost trecute pe lista roşie a speciilor strict interzise a se mai vâna, iarmulte dintre cele pe care continuăm să le vânăm sunt astăzi vulnerabile, susceptibile dea îmbogăţi lista roşie menţionată.Cauza a constituit-o şi o constituie degradarea habitatelor, sub presiunea„civilizaţiei”, nicidecum „vânătoarea”, restricţionată de regulă la timp şi fărămenajamente pentru vânători. Totuşi, fenomenul se perpetuează.În acest context au apărut o serie de organisme naţionale şi internaţionale deprotecţie a vânatului, apoi de protecţie a mediului, care au militat şi militează pentrupromovarea principiilor şi practicilor durabile în materie de management al activităţilorcu impact asupra mediului, printre care vânătoarea.Au apărut şi asociaţii extremiste care s-au declarat şi se declară împotrivaoricărui mod de a vâna şi chiar de a utiliza noţiunea de „vânat”, ca termen genericpentru speciile de interes vânătoresc, considerând-o inadecvată fiindcă predestinează unanumit sfârşit tragic al faunei din această categorie.Din astfel de controverse s-a conturat, începând încă din secolul trecut, ideeaexploatării durabile a resurselor naturale regenerabile la nivel mondial, în principalpentru obţinerea de fonduri financiare necesare protecţiei acestora şi a mediului lor îngeneral.Ideea este valabilă şi în activitatea de vânătoare.Această activitate este percepută în prezent, atât de Uniunea Internaţionalăpentru Conservarea Naturii (I.U.N.C.), cât şi de Comisia Europeană (C.E.), ca oactivitate tradiţională, desfăşurată în scop de subzistenţă în fiordurile nordice şi AfricaSubsahariteană, precum şi pentru menţinerea echilibrului în natură în celelalte zone alelumii civilizate.Federaţia Asociaţiilor de Vânători şi de Protecţie a Faunei Sălbatice dinComunitatea Europeană (F.A.C.E.) şi Consiliul Internaţional al Vânătorii şi ProtecţieiVânatului (C.I.C.), din care AGVPS din România face parte în calitate de membră cudrepturi depline, susţin acest concept al vânătorii practicate durabil.
- Page 160 and 161: Lungimea patului trebuie să fie eg
- Page 162 and 163: apăsare minimă, astfel încât oc
- Page 164 and 165: la şoc şi de a opune o oarecare r
- Page 166 and 167: Presiunea dezvoltată de pulbere î
- Page 168 and 169: incluse în containere inverse se p
- Page 170 and 171: La tirul cu arma cu glonţ, spre de
- Page 172 and 173: arma nu este nici justă, nici prec
- Page 174 and 175: etonul (epagnelul Breton); pudel-po
- Page 176 and 177: în desişuri, aportează foarte bi
- Page 178 and 179: 4.3.4. Întreţinerea şi îngrijir
- Page 180 and 181: specializaţi. Din acelaşi motiv s
- Page 182 and 183: tocul din pânză sau din alte mate
- Page 184 and 185: 1-2 zile mai devreme, când organiz
- Page 186 and 187: Păsările. Lovite în plămân, fi
- Page 188 and 189: deplasare al acestuia - cât de gra
- Page 190 and 191: Dacă răcirea nu se face corect, m
- Page 192 and 193: desconsiderând cultura cinegetică
- Page 194 and 195: singure în privinţa acestor promo
- Page 196 and 197: Atâta timp cât progresul tehnic a
- Page 198 and 199: Nimeni nu are nimic împotriva serv
- Page 200 and 201: În timpul actului vânătorii, arm
- Page 202 and 203: dacă foloseşti chemători, nu abu
- Page 204 and 205: Desigur că regulile de bună camar
- Page 206 and 207: adună vânatul mic împuşcat lân
- Page 208 and 209: Când totul este gata, vânătorii
- Page 212 and 213: Incertitudinile care se amplifică,
- Page 214 and 215: Convenţia condiţionează practic
- Page 216 and 217: La 21 decembrie 1998, Consiliul Eur
- Page 218 and 219: de nidificare şi pe parcursul înt
- Page 220 and 221: anexa II /1 - cuprinde speciile de
- Page 222 and 223: asistarea Comisiei Europene de un C
- Page 224 and 225: neocupate, precum în vechiul drept
- Page 226 and 227: În 21 august 1786, împăratul Ios
- Page 228 and 229: ealizat prin Legea pentru protecţi
- Page 230 and 231: fondul cinegetic naţional care cup
- Page 232 and 233: Cap. I. - Principii şi dispoziţii
- Page 234 and 235: Anexa IV - Zone construite.Fără a
- Page 236 and 237: folosirea animalelor în scopuri ş
- Page 238 and 239: CAPITOLUL IIStructura A.G.V.P.S.Art
- Page 240 and 241: i) aprobă organigrama, statul de f
- Page 242 and 243: (2) Pot deveni membre ale A.G.V.P.S
- Page 244 and 245: e) fac dovada existenţei sediului
- Page 246 and 247: decursul unui an calendaristic îş
- Page 248 and 249: 24. Şelaru, N. - Mistreţul - mono
nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cutimpul, nimeni nu va mai cre<strong>de</strong> un vânător mincinos, nici chiar atunci când va susţinea<strong>de</strong>văruri; păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societateavânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele ten<strong>de</strong>nţioase; înjurăturile, semn <strong>de</strong> fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc; invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine lavânătoare, <strong>de</strong>oarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numaisă vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferă prietenească şiastfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia <strong>de</strong> resturile rămase,trebuie să contribuie toţi participanţii. Este consi<strong>de</strong>rat un afront <strong>pentru</strong> natură lăsarealocului, un<strong>de</strong> s-a servit masa, murdărit <strong>de</strong> resturile rămase <strong>de</strong> la ospăţ. La fel trebuieconsi<strong>de</strong>rat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţiitoare.Fără îndoială că, în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multe alteobiceiuri care se impune a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tradiţionale care facparte, într-un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă <strong>de</strong> careexistă permanenta noastră obligaţie morală <strong>de</strong> a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, <strong>de</strong>ocamdată, <strong>pentru</strong> vânătorii din România doar unînceput. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu putere <strong>de</strong> lege. Înacest sens a fost propusă ziua <strong>de</strong> 20 septembrie, înscrisă în calendarul ortodox ca zi aSfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în ve<strong>de</strong>re legenda conform căreia EustaţiuPlachida, pe când urmărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l-astrâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată <strong>de</strong> o aureolă cerească pe care străluceaMântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându-l: „Plachida <strong>de</strong> ce mă goneşti?”Surprins şi speriat, vânătorul a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce săfac.” Răspunsul a fost următorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi tebotează.” Urmând în<strong>de</strong>mnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă <strong>de</strong> neuitat până înzilele noastre. Mitul, al cărui subiect l-a reprezentat mai târziu Sf. Hubertus, se bucură<strong>de</strong> o mare popularitate în lumea cinegetică prepon<strong>de</strong>rent catolică din Europa.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv <strong>pentru</strong> stabilirea datei „Zileivânătorului” la 20 septembrie, în România.Desigur că intenţia <strong>de</strong> a statua, la noi această zi <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> sensibilitateaparlamentarilor faţă <strong>de</strong> patrimoniul nostru cultural-cinegetic şi faţă <strong>de</strong> patrimoniulnostru cultural în general.