Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

în căpriori, în cerbi comuni, în cerbi lopătari şi în capre negre la sărării, laadăpători şi la hrănitori; în urşi din observatoare complet închise ori la locurile de nădire, unde li secreează reflexe condiţionate; în femela-mamă şi în cea conducătoare de grup (cârd, ciurdă, ciopor); maiales în cazul mistreţului, scroafa conducătoare şi femelele-mame se impun a fi cruţate; în păsări care au pui nezburători şi în pui mai înainte de a putea zbura uşor; în prepeliţele şi potârnichile care atrag câinii prefăcându-se rănite, deoarececu certitudine sunt mame şi au pui în preajmă; în mistreţii blocaţi în nămeţi, aflaţi în imposibilitatea de fugă; în vânatul care, împins de foame, intră în sate ori în cel care, în caz deinundaţii, îşi găseşte salvarea pe movile, ridicături etc.Tot din motive de etică, vânătorii corecţi au renunţat să mai utilizeze metodelede captură masive şi neselective. De exemplu, ei nu trag la grămadă sau în stol, nuexagerează nici în privinţa vânătorii în cerc şi nici a vânătorilor colective, întrucât toateacestea sunt prea eficiente şi lasă prea puţine şanse de scăpare vânatului, transformândvânătorul în simplu puşcaş. De asemenea, vânătorii corecţi se abţin să tragă pestedistanţele eficiente de foc, pentru a nu răni inutil vânatul în speranţa că poate au vreoşansă să-l dobândească.Tot etica vânătorească obligă vânătorul să-şi recupereze vânatul împuşcat (de peapă, din desişuri etc.) şi pe cel rănit. Vânătorului nu-i este îngăduit să tragă în condiţiiîn care nu are certitudinea că poate recupera vânatul. Gestul de a trage oricum şi de alăsa vânatul împuşcat abandonat în teren este considerat mai mult decât nesăbuit.Aşa este considerată şi abandonarea vânatului rănit, care trebuie urmărit cuperseverenţă şi găsit pentru a i se da lovitura de graţie, curmându-i-se astfel suferinţelecauzate de focul insuficient de atent tras. Numai că, la urmărirea vânatului mare, suntanumite reguli de cunoscut şi de respectat, care, într-un anume fel, au legătură tot cuetica vânătorului. Graba de a urmări vânatul mare rănit, imediat după focul de armă,poate avea un efect contrar celui scontat, deoarece vânatul mare, odată ridicat, se ducedeparte, diminuând şansele vânătorului de a-l mai găsi şi de a-i mai da lovitura degraţie.Urmărirea vânatului mare rănit este în general o treabă anevoioasă, care cerecunoştinţe, răbdare şi curaj, mai ales în cazul ursului şi al mistreţului. De aceea, înastfel de situaţii se impune a fi acceptat ajutorul paznicului de vânătoare sau al unuicamarad cu experienţă, pentru a nu risca pierderea vânatului rănit şi moartea acestuia închinuri ori schilodirea lui pentru tot restul vieţii.Pentru evitarea unor astfel de situaţii neplăcute, este de preferat ca vânatul să seducă neatins decât să fie rănit. Ai făcut totul pentru a-l dobândi, dar n-a fost să fieaşa. Bucură-te că sorţii i-au fost favorabili vânatului şi nu l-ai rănit. Altădată şansa va fiprobabil de partea ta.Regulile de etică vânătorească privesc însă şi vânatul împuşcat. Şi acesta trebuierespectat ca un adversar corect învins, care a plătit cu viaţa înfrângerea, iar încontinuare, atunci când sorţii biruinţei revin vânătorului, vânatul trebuie manipulat şionorat după tradiţiile vânătoreşti.Câteva reguli nescrise, referitoare la vânatul împuşcat se reamintesc, totexemplificativ, pentru a se cunoaşte şi respecta: