Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Comportamentul de igienă, de confort şi de odihnă este, de asemenea,specific. Fără excepţie, speciile de vânat îşi rezervă timp pentru igienă şi pentru confort(pentru lins părul sau ciugulit penele; scăldat în praf, în apă sau în mocirlă; frecat dearbori; scărpinat; deparazitat etc.). Dacă unele dintre aceste activităţi pot fi omise încondiţii de mediu dificile, odihna este obligatorie, iar pentru aceasta foarte multe speciide vânat îşi amenajează aparte locul ales.Fără a detalia mai mult acest tip de comportament, trebuie remarcat faptul căexistă deosebiri majore între comportamentele diverselor specii de interes vânătoresc,de la cele care îşi amenajează vizuini, bârloguri, culcuşuri şi cuiburi, până la cele carese odihnesc direct în natură, pe sol ori în arbori.Şi din punct de vedere al modului în care se odihnesc şi al profunzimiisomnului compor-tamentul este diferit. Astfel, sunt cazuri de specii de vânat caredormitează câteva luni pe an, în perioada critică de iarnă (ursul, viezurele, marmota) şicazurile cunoscute în care vânatul se odihneşte „iepureşte” (iepurele, căpriorul, cerbul,fazanul, potârnichea etc.).Comportamentul teritorial este determinat de necesitatea unui minimum despaţiu vital, în care individul sau gruparea de indivizi să găsească toate condiţiilenecesare vieţuirii. Acest spaţiu sau parte din acesta, denumit teritoriu, este marcat pelimite şi apărat de regulă, uneori prin lupte dure, împotriva eventualilor intruşi.Marcajele cel mai des utilizate de speciile de vânat sunt de natură olfactivă,vizuală şi sonoră. Primele sunt lăsate, în principal, prin urinare şi defecare, fiind cel maifrecvent utilizate de către mamiferele prădătoare. Pot fi lăsate mărci olfactive şi prinfrecare de arbori în cazul altor mamifere (mistreţ, urs, cerb etc.). Marcajele vizuale suntlăsate prin frecatul coarnelor (cerb, căprior şi capră neagră), lovirea arborilor cu colţii(mistreţi), defecare în gropi (viezure) sau pe ridicături (vulpe, lup, râs etc.). Multe dintrepăsări, dar şi dintre mamifere îşi marchează teritoriul prin sunete caracteristice.Mugetul cerbului, tocatul şi tocilatul cocoşului-de-munte, fluieratul ieruncii şi alteleasemenea au rol de avertizare asupra faptului că teritoriul este deja ocupat.În teritoriul ocupat, indivizii sau grupurile de indivizi se comportă ca stăpâni,intruşii fiind, de obicei, alungaţi prin intimidare sau luptă dacă adversarii nu sedovedesc a fi mai puternici. Fenomenul este observat cu atât mai intens cu cât are locmai aproape de centrul teritoriului şi slăbeşte în intensitate spre zona periferică aacestuia.În general, se poate afirma că teritoriile sunt cu atât mai restrânse cu câtcondiţiile de viaţă sunt mai bune. Din contra, lipsa de hrană sau de adăpost sporeşteconcurenţa şi agresivitatea, ca de altfel oricare altă înrăutăţire a condiţiilor de viaţă.În cazul unei înrăutăţiri accentuate a condiţiilor de hrănire, de linişte sau deadăpost, vânatul poate părăsi teritoriul. Aşa se întâmplă în cazul speciilor migratoare şieratice, dar şi în cazul multor specii sedentare care fac deplasări frecvente, dar pedistanţe mai scurte, în căutarea condiţiilor necesare supravieţuirii.Distanţa până la care se deplasează vânatul în timpul unei zile, pe parcursul unuisezon sau într-un an, poartă denumirea de rază de activitate (diurnă, sezonieră sauanuală, după caz), diferită şi caracteristică fiecărei specii în parte.Comportamentul de ameninţare şi de luptă serveşte în primul rând pentrurezolvarea contradicţiilor intraspecifice. Vânatul se apără însă şi împotriva indiviziloraparţinând altor specii, atacând, în situaţii de excepţie, chiar omul.