Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

în desişuri, aportează foarte bine, pot fi folosiţi la vânatul acvatic, sunt agresivi faţă derăpitoare şi, multe exemplare, lucrează chiar şi la vânatul mare.Au temperament vioi, miros mediocru, chetă scurtă, viteză relativ mare de lucru,sunt rezistenţi la oboseală, la căldură şi la intemperii. Marchează uşor vânatul şi îlstârnesc, dar nu rămân în aret.Mai frecvent întâlnit în România este spaniel-cockerul. Dezavantajul principalal acestui câine constă în părul lung şi moale, în special de pe urechile foarte mari încomparaţie cu corpul, care adună ciulini, turiţă şi alte părţi agăţătoare din plante, foartegreu de curăţat.Nu ar fi lipsită de interes, în condiţiile din România, utilizarea spanielspringeruluişi a scotocitorului german denumit wachtelhund.Retrieverii sunt rar întâlniţi în România şi sunt ţinuţi, în general, pentruagrement. Ei au fost selecţionaţi iniţial pentru aportul vânatului împuşcat. Cu toateacestea, ei se comportă nativ şi pot fi relativ uşor dresaţi să lucreze şi ca prepelicaricontinentali. „Inteligenţa” de excepţie şi mirosul bun îi fac uşor adaptabili la o astfel demuncă.Pentru aportul din apă sunt excelenţi. Stratul de grăsime de sub piele şi pieliţamai bine dezvoltată între falangele degetelor îi favorizează pentru lucrul în apă, inclusivîn apă foarte rece.Labradorii negri şi cei aurii (galbeni), cu păr normal sau lung, au untemperament domol, chetă sub armă, viteză de lucru mai scăzută decât prepelicarii, darsunt suficient de rezistenţi la oboseală. Par a fi câinii cei mai indicaţi pentru vânătorii învârstă. În plus, sunt excelenţi câini de companie.Câinii gonitori şi de hărţuială sunt folosiţi în general la vânatul negru şi pentruvânarea prădătorilor de talie medie (vulpe, pisică sălbatică, viezure). Pot fi folosiţi însăşi pentru vânarea altor specii de vânat, precum şi la lucru pe urmă de sânge.Gonitorii tipici - copoii şi beagle - au un temperament echilibrat, miros bun,chetă largă, pasiune deosebită pentru căutarea la distanţă mare şi gonirea vânatului, darprezintă de regulă agresivitate redusă. Sunt foarte rezistenţi la oboseală şi la intemperii.Pasiunea pentru căutatul, pentru stârnitul şi pentru gonitul vânatului, tenacitatea,rezistenţa extraordinară la oboseală şi viteza cu care aleargă îi fac însă inadecvaţi uneigestionări moderne a fondurilor de vânătoare, în condiţiile în care calităţile native deexcepţie nu sunt completate de un dresaj foarte atent, în sensul specializării acestorcâini pentru vânatul negru şi, eventual, pentru vulpe sau pentru urmăritul pe urmă desânge.Hărţuitorii folosiţi la vânătoare sunt,cu excepţia airedale terierului, de talieredusă, au cheta mai scurtă, mirosul în general mai slab şi pasiunea mai scăzută pentrugonit. În schimb, sunt foarte agresivi, atât la suprafaţă, cât şi în vizuină.Excepţie fac tekelii care au miros foarte fin şi pasiune pentru gonit,comportându-se ca buni gonitori, dar şi hărţuitori surprinzător de agresivi sub pământ.Faţă de unii câini gonitori de talie mare şi medie, hărţuitorii neliniştesc mult mai puţinvânatul util, dovedindu-se foarte folositori la vânarea speciilor care se adăpostesc învizuini (vulpe, pisică sălbatică, viezure). Jagdterierii, tekelii cu păr sârmos şi cu părscurt, precum şi foxterierii cu păr sârmos, dar şi cei cu păr neted, sunt cei mai utilizaţiîn acest scop.