Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

„aretează” vânatul, apoi la comanda vânătorului îl stârnesc, iar după focul de armă, deregulă, îl aportează. Prepelicarii scotocitori caută însă continuu vânatul şi îi semnaleazăprezenţa printr-un comportament vizibil mai alert, marcare uşoară caracteristică şistârnire fără comandă. După focul de armă aportează vânatul împuşcat.Retrieverii, folosiţi de regulă doar pentru aportul vânatului, sunt utilizaţi înprezent, tot mai frecvent, şi ca prepelicarii pontatori. Inteligenţa, mirosul relativ bun,memoria şi adaptarea morfo-anatomică pentru lucru în apă rece îi recomandă pentruutilizare pe scară mai largă în România.Prepelicarii pontatori se împart, la rândul lor, în două categorii: prepelicariinsulari sau mari pontatori şi prepelicari continentali sau universali.Prepelicarii insulari sau marii pontatori, creaţi ca rase pe teritoriul MariiBritanii, sunt specializaţi pentru vânătoarea la vânatul mic. Ei se caracterizează prinmiros foarte fin, temperament vioi, chetă largă executată în viteză mare şi rezistenţădeosebită la lucru, chiar în condiţii de căldură şi de uscăciune. Au aretul ferm, daraportează slab sau refuză aportul. Mai des folosiţi la vânătoare sunt pointerul şi seterulalb, ultimul prezentând la noi dezavantajul încărcării părului, mai ales de pe urechi, cuciulini, turiţă etc. De reţinut folosirea lor relativ limitată, cu rezultate de excepţie laprepeliţe, la sitari, la fazani şi la alte păsări de uscat. La apă lucrează mai slab, fiindpuţine exemplare care acceptă un astfel de lucru.Prepelicarii continentali sau universali, creaţi în Europa, sunt mult maidiversificaţi ca utilizare. Au mirosul mai slab decât prepelicarii insulari şi, din acestmotiv, au cheta mai mică, executată într-un ritm mai puţin vioi. Sunt şi mai greoi şi maipuţin rezistenţi la oboseală, mai ales în condiţii de uscăciune şi de căldură exagerate.Aretează ferm şi aportează cu mare plăcere, atât păsări cât şi mamifere, din apăşi de pe uscat. Pot fi folosiţi cu succes şi la scotocit în terenuri acoperite cu stuf, cumărăcini sau cu altă vegetaţie care-i ascunde privirii.Unele exemplare din această categorie prezintă reale aptitudini pentru munca peurmă de sânge, iar puţine exemplare lucrează şi la vânat mare. Nu se recomandă însălucrul la vânat mare, deoarece aceşti câini sunt expuşi permanent riscului rănirii datorităreacţiilor lor mai greoaie şi întârziate.Faţă de prepelicarii insulari au dezavantajul unui miros mai puţin fin, darprezintă marele avantaj al unei utilizări complexe, favorabile vânătorilor care nu-şipermit să întreţină mai mult de un câine de vânătoare.Dintre prepelicarii continentali, bracul, în ambele variante cu păr scurt şi cu părsârmos, este cel mai frecvent utilizat în România.A fost şi este, în continuare, folosită, dar în mai mică măsură, vijla maghiară cupăr scurt, apreciată pentru mirosul cu puţin mai bun decât al bracului.Un alt câine de vânătoare pontator, care începe acum să prindă la vânătorii devânat mic, este bretonul. Prezintă avantajele unei talii mai reduse şi unei rezistenţe maibune la oboseală, dar şi dezavantajul unei sensibilităţi mai mari şi a folosirii relativ mailimitate.În condiţiile României, nu este exclus să fie utilizat pe scară largă, în viitor, şimüsterländul.Prepelicarii scotocitori sunt destul de frecvent întâlniţi, dar ţinuţi mai multpentru agrement decât pentru vânătoare. La vânătoare sunt rar folosiţi, deşi prezintăavantajul unei talii mai reduse şi al unei utilizări universale. Scotocesc cu mare plăcere