Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

arma nu este nici justă, nici precisă, când focurile merg împrăştiat, departesau în jurul punctului ochit.4.2.11. Îngrijirea armelor de vânătoareÎntreţinerea şi păstrarea în bune condiţii a armelor de vânătoare constituie,pentru orice vânător, o obligaţie mai mult decât morală, care ţine, într-un anume fel, deetica vânătorească. Ar fi de dorit ca preocuparea în acest sens să devină un mod efectivde prelungire a zilei de vânătoare, deoarece, după fiecare întoarcere din teren, arma secuvine a fi temeinic şi imediat curăţată.Curăţatul armei constă, de fapt, în curăţirea ţevilor, a basculei şi a patului.Periodic însă, cel puţin la sfârşitul anului vânătoresc, se impune şi curăţireamecanismului de dare a focului, operaţiune care este indicat să fie făcută de cătrearmurieri.Curăţirea ţevilor armei este necesară după fiecare folosire, deoarece acesteatranspiră la schimbarea mediului şi, în plus, se murdăresc şi se plumbuiesc cu ocaziaexecutării focurilor. Necurăţate, ţevile se pătează, apoi rugina lucrează în profunzime,depreciind aspectul acestora şi, ulterior, posibilitatea de obturaţie perfectă în interior,între bură şi peretele ţevii. În acelaşi timp, creşte coeficientul de frecare a alicelor deţeava ruginită, cariată şi/sau plumbuită, scăzând corespunzător procentajul, grupajul şiregularitatea focului. Când este vorba despre o ţeavă ghintuită, apare fenomenulrotunjirii şi arămirii ghinturilor, ceea ce reduce substanţial precizia tirului.Curăţarea ţevilor se poate face umed sau uscat.Curăţirea umedă constă în spălarea cu apă a ţevilor, de fapt cu apă caldă în cares-a dizolvat puţin săpun, la interior şi la exterior, în limpezirea acestora, în uscarea lor şiungerea ulterioară cu ulei special. Pentru spălarea la interior se improvizează un pistondin vată, pe o vergea adecvată, cu care se trage apă şi se freacă interiorul până ce vataschimbată rămâne curată. Pe exterior, operaţiunea este mai simplă. Urmează limpezireaţevilor în apă călduţă şi curată şi ştergerea lor insistentă, până se usucă. Operaţiunea sefinalizează prin ungerea ţevilor la interior şi la exterior, surplusul de ulei îndepărtândusecu o cârpă moale, uscată.În cazul ţevilor ghintuite, dezarămirea se face cu un tampon de vată înmuiatîntr-o soluţie amoniacală, care se poate procura din comerţ sau se poate prepara (71 cm 3amoniac şi 29 cm 3 de apă, în care se dizolvă 50 g de persulfat de sodiu, totul diluat întrunlitru de apă). După dezarămire, ţeava se curăţă la interior, exact ca în cazul ţevilorlise.Curăţirea uscată se face mai întâi cu o perie din sârmă, care asigurădeplumbuirea, apoi cu una din păr, pe care se înfăşoară repetat vată, până ce aceastarămâne curată la trecerea, puţin forţată, prin ţeavă. Atât peria cât şi vata trebuieînmuiate în ulei special de arme pentru a asigura o bună curăţire. După terminareaoperaţiunii, ţevile se ung la interior şi la exterior, îndepărtându-se surplusul de ulei prinştergere cu o cârpă moale.Se atrage atenţia că orice ţeavă se curăţă introducând vergeaua pe la detunător,nu pe la gura ţevii, pentru a se evita decalibrarea prin această porţiune. Este indicat cavergeaua să fie confecţionată din lemn sau din oţel rigid, caz în care peste aceasta setrage obligatoriu o cămaşă de varniş sau se îmbracă în textolit.