Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

incluse în containere inverse se poate trage totuşi la distanţe de 50-60 m şi chiar de 70-80m.4.2.8. Tirul cu arma lisăTirul cu arma lisă se practică, de regulă, asupra vânatului în mişcare.Dificultatea acestui tip de tir este determinată de mobilitatea ţintei, influenţată, la rândulei, de vitezele diferite şi de la schimbările neprevăzute de direcţie ale acesteia. În plus,intervin obstacolele care pot sustrage vânatul, pentru momente scurte, vederiivânătorului.De aceea tirul cu alice trebuie să fie rapid şi corect, ceea ce solicită talent şiîndemânare. Nu este mai puţin adevărat că orice vânător îşi poate însuşi, prin studiu,câteva principii şi, prin antrenament, tehnicile necesare unui tir eficient. Constituie şiaceasta o obligaţie care ţine de etica vânătorească: decât să se tragă rău şi doar să seschilodească vânatul, mai bine să se renunţe la vânătoare.Pentru început, orice vânător trebuie să-şi procure o armă potrivită conformaţieisale, în special în privinţa lungimii, abaterii şi înclinării patului, condiţie obligatoriepentru un tir uşor şi eficient. Nu trebuie uitată importanţa unei puşti lejere din acestpunct de vedere. Urmează acomodarea vânătorului cu propria armă, a cărei adaptare latrăgător poate continua prin reglarea tăriei şi a cursei trăgacelor, a modelului şi amărimii cătării etc.Epolarea corectă constituie primul factor pentru reuşita tirului. Foarte mulţivânători începători epolează greşit, fie din pricina armei, fie din rea obişnuinţă. Uniiepolează prea jos, alţii prea sus şi, cel mai adesea, pe braţ, învineţindu-l după un numărmare de focuri. Pentru o corectă obişnuinţă trebuie început prin verificarea sprijiniriipatului în scobitura umărului. Locul se găseşte prin introducerea a 4 degete ale palmeistângi sub subsuoara dreaptă, exceptând degetul mare, ridicat perpendicular. Vârfuldegetului mare, imediat sub îmbinarea claviculei în umăr, indică locul sprijiniriicălcâiului patului armei.Într-o poziţie corectă de tragere, greutatea vânătorului este suportată de piciorulstâng, cel drept fiind puţin deplasat lateral, cu vârful uşor deschis spre exterior (planşa64). Mâna stângă ţine puşca de antepat, cu braţul alungit. Cea dreaptă prinde gâtulpatului, cu cotul braţului drept ridicat la înălţimea umărului. Poziţia uşor aplecat înaintecompletează imaginea unui vânător care epolează corect.În continuare, trebuie făcute exerciţii de epolare corectă, ochind asupra uneiţinte fixe, la început încet, apoi din ce în ce mai repede. În final, epolarea se va face cuochii închişi, ajungându-se ca ţinta să fie ochită şi în aceste condiţii, fapt uşor deconstatat la deschiderea ochiului drept imediat după epolare.Tirul asupra vânatului în mişcare se poate efectua fie cu arma mobilă, fie cuarma fixă. Depinde de stilul adoptat.În primul stil, recomandabil începătorilor, vânătorul urmăreşte ţinta cu arma,depăşind-o pe direcţia de deplasare, cu corecţia necesară. Focul se trage din arma aflatăîncă în mişcare. Acesta este, de fapt, secretul reuşitei. Oprirea armei, în momentultragerii, constituie greşeala frecventă a începătorilor, care anulează corecţia de ochire şi,în consecinţă, focul se trage în spatele vânatului.Unii dintre vânătorii începători greşesc şi mai grav, închizând ochii în momentulapăsării pe trăgaci ori smucind, fără să-şi dea seama, ţevile armei în jos. Astfel de