Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Vânătoarea cu vânătorii în mişcare, caz în care vânătorii stârnesc vânatul.Ei parcurg, prin intercalare cu hăitaşi sau nu, porţiunea de teren cuprinsă într-un cerc(planşa 56), ori parcurg o anumită suprafaţă de teren cu vânătorii dispuşi în potcoavăsau în linie dreaptă, la sărite (planşa 56). Metoda oferă un plus de sportivitate faţă decea precedentă. În pofida acestui fapt, tot vânătoare colectivă rămâne, unde disciplinace trebuie impusă, din motive organizatorice şi de protecţie a vânătorilor, înlătură oriceposibilitate de afirmare a libertăţii şi imaginaţiei vânătoreşti. Se practică la iepuri, lafazani şi, foarte rar, la alte specii.Vânătoarea în grup restrâns se practică, de fapt, după reguli asemănătoaremetodelor de vânătoare individuală, care vor fi detaliate ulterior. De obicei, grupulpractică vânătoare la sărite, prin apropiere sau la pândă, prin împingerea vânatului şi,cel mai adesea, cu ajutorul câinilor de vânătoare. Este o metodă de vânătoare la carecunoştinţele vânătorilor şi calitatea câinilor sunt puse în valoare, solicitând concomitentefort fizic şi spirit de camaraderie din partea participanţilor. Asemenea vânătoriorganizate la vânat negru sau la prepeliţe, potârnichi, fazani şi iepuri, cu câini specialdresaţi, nu pot avea egal din multe puncte de vedere.4.1.2. Metode de vânătoare individualăSunt acele categorii de metode de vânătoare în cadrul cărora vânătorul îşivalorifică cel mai bine cunoştinţele de etologie a vânatului. Sunt practicate cu succesdoar de către cei care ştiu unde, când şi cum să caute vânatul dorit. Practic, metodele devânătoare individuale nu sunt exercitate întotdeauna simplu ci, din anumiteconsiderente, prin combinarea acestora. De exemplu, apropiatul se poate combina cuscurte răgazuri de pândă sau de ademenire a vânatului cu ajutorul chemătorilor.Vânătoarea la pândă constă în aşteptarea vânatului, la anumite ore, în locurilede odihnă sau de hrănire ori în trecătorile frecventate spre aceste locuri. Avantajulmetodei, care necesită multă răbdare, constă în faptul că vânătorul nu nelinişteşteterenul şi poate observa bine vânatul înainte de a trage. Oferă în plus numeroaseposibilităţi de observare a comportamentului vânatului din libertate şi de petrecere aunor ore liniştitoare în natură. Reuşita vânătorii la pândă depinde însă, în afaracunoaşterii etologiei vânatului, de posibilităţile de camuflaj şi de folosirea corectă acurenţilor de aer. Observatoarele înalte sunt deosebit de utile, în astfel de cazuri,deoarece vânatul are rar obiceiul să privească în sus, iar curenţii de aer duc mirosuldeparte. Metoda dă bune rezultate la vânătoarea de cervide, mistreţ, urs, lup, vulpe,viezure şi de alte specii prădătoare. Pânda se poate face la trecători, la nadă, dar şi lavizuină, după caz. Metoda este interzisă pentru vânarea iepurilor, fazanilor şipotârnichilor la hrănitori ori de la apusul până la răsăritul soarelui, precum şi acervidelor şi caprelor negre la hrănitori şi la sărării.Vânătoarea la dibuit sau apropiat constă în deplasarea vânătorului spre vânat,folosind terenul şi curenţii de aer, până la o distanţă potrivită de tras. O variantă aacestei metode o constituie apropiatul pe urma proaspăt lăsată în zăpada moale,practicată în trecut la iepure şi la jder, iar în prezent, ocazional, la mistreţ. Presupune, caşi pânda, suficiente cunoştinţe de etologia vânatului şi, în plus, cunoaşterea perfectă aterenului. De un real folos sunt, în cazul practicării unei astfel de metode, potecile(cărările) de vânătoare, ca de altfel şi zăpada proaspăt căzută şi moale. Metoda dă bune