Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

CAPITOLUL IVPRACTICA VÂNĂTORII4.1. Metode de practicare a vânătoriiGestionarea durabilă a resursei naturale regenerabile denumită generic„vânat” presupune practicarea vânătorii în limitele cotelor de recoltă stabilite anualde către autoritatea publică centrală competentă, în perioadele admise la vânătoare,prin metode şi cu mijloace legale şi etice de practicare a acesteia, toate contribuindla conservarea eficientă a efectivelor de vânat şi la dobândirea acestuia în deplinăconcordanţă cu principiile sportivităţii.În decursul timpului, metodele şi mijloacele de vânătoare, extrem dediversificate de la o zonă la alta, s-au conturat şi grupat în aşa fel încât să poată ficuprinse în legi, în regulamente şi în reguli de etică vânătorească. S-a ajuns astfel lao clasificare clară a acestora, benefică unor prezentări facile, cu toate variantele carele apropie, uneori foarte mult, unele de altele.Din considerente „didactice”, se va utiliza o clasificare deja cunoscută înRomânia şi o prezentare succintă a metodelor de vânătoare, lăsând cititoruluiposibilitatea de a aprofunda singur cunoştinţele transmise şi de a da curs liberimaginaţiei şi instinctului nativ de vânător, pentru o înţelegere mai completă şi intuitivăa celor prezentate.4.1.1. Metode de vânătoare colectivăAstfel de metode de vânătoare se practică de regulă în grupuri mari de vânători,folosindu-se hăitaşi (gonaci), dar şi în grupuri restrânse sub 5 vânători, fără hăitaşi.Vânătoarea colectivă se poate practica în două moduri: Vânătoarea cu vânătorii stând pe loc, în standuri sau în ţiitori, hăitaşilorrevenindu-le sarcina stârnirii vânatului şi alungării acestuia spre vânători (planşa 56).Acest tip de vânătoare, la goană, prezintă diverse variante, printre care: vânătoareacolectivă la pădure cu hăitaşi, vânătoarea colectivă la câmp cu hăitaşi, vânătoarea cuhăitaşi şi câini de vânătoare, precum şi variante asemănătoare. Despre acest tip devânătoare trebuie reţinut că solicită cel mai puţin vânătorul, punându-l în situaţia desimplu puşcaş (trăgător). Pentru acest motiv este considerată metoda de vânătoare ceamai puţin sportivă. Asigură însă, simultan, condiţii de satisfacere a pasiunii pentru unnumăr mare de vânători, şi, în plus, este accesibilă oamenilor în vârstă sau cu afecţiunicare îi împiedică să depună efort fizic. Se practică la iepuri, la fazani, la mistreţi, la urşi,la răpitoare, precum şi la alte specii de vânat, cum ar fi de exemplu raţa sălbatică.Metoda este interzisă la vânarea cervidelor şi caprelor negre. În cazurile în care nu sunthăitaşi, o parte dintre vânători fac, cu schimbul, această muncă. Pot fi folosiţi sau nu,după posibilităţi, şi câini de vânătoare.