Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

ezervaţii urmau să fie amplasate în arealul optim al speciilor, cât mai uniformrăspândite pe întreaga suprafaţă a ţării. Cea mai mare parte a acestor rezervaţii dejastabilite se suprapunea peste diversele alte tipuri de rezervaţii ştiinţifice şi naturale, ceeace este avantajos şi pentru vânători şi pentru protecţia speciilor de vânat.Bine sau rău alese ca amplasament, rezervaţiile de genofond erau gospodărite caorice rezervaţie, conform unor regulamente proprii, în cadrul cărora erau stabilite toatemăsurile de ocrotire şi de îngrijire a efectivelor speciilor protejate, lăsând însă caleliberă desfăşurării tuturor celorlalte activităţi care nu contraveneau scopului principalurmărit.Aşadar, vânătoarea strict direcţionată prin regulamentul fiecărei rezervaţii,exclusiv selectivă pentru specia protejată şi judicios reglementată pentru celelalte speciide vânat în vederea eliminării concurenţei la hrană şi a neliniştirii speciilor protejate, nuera exclusă deoarece ar fi benefică scopului urmărit.Aceste rezervaţii de genofond cinegetic, gestionate în maniera succintprezentată, aveau şansa de a deveni adevărate pepiniere naturale de vânat de calitate,din care puteau fi oricând capturate exemplare valoroase în scopul populării zonelorsărăcite sau pentru împrospătări de sânge. În acelaşi timp, aceste rezervaţii pulsaupermanent împrejur, în mod natural, exemplare de valoare, prin care se îmbunătăţeauefectivele şi calitatea populaţiilor din fondurile învecinate.Era esenţial ca numărul acestor rezervaţii să fie suficient de mare, atât pentruspeciile valoroase de vânat sedentar (capră neagră, cerb comun, căprior, cerb lopătar,mari prădători: urs, lup, râs, mistreţ etc.), cât şi pentru alte specii de vânat sedentarocrotite prin convenţii internaţionale, dat fiind riscul dispariţiei lor (vidră, nurcă,hârciog, pisică sălbatică). Nu puteau fi omise nici rezervaţiile speciale deja conturatepentru protecţia unor specii ameninţate de vânat migrator, în special în Delta Dunării.Astfel de rezervaţii trebuiau delimitate şi în scopul urmăririi evoluţiei unor specii recentintroduse, al căror destin nu poate fi anticipat, cum sunt marmota şi castorul. Nicizimbrul, dropia şi cocoşul de mesteacăn nu trebuiau scăpate din vedere, chiar dacă numai sunt demult specii de interes vânătoresc.Pentru ca rezervaţiile de genofond cinegetic să-şi dovedească eficienţa, eletrebuie raţional alese şi suficient de intens mediatizate în vederea asigurării respectăriilor. Dar, mai cu seamă, trebuie eficient păzite şi riguros verificată respectarearegulamentelor acestora, care trebuia să excludă posibilitatea practicării vânătoriicomerciale (cu străinii). Altfel, rămâneau doar simple intenţii utopice.Aprecierile şi argumentele susţinute de către reprezentanţii A.G.V.P.S. dinRomânia, cu ocazia discutării prevederilor Legii nr. 103/1996, conform cărorarezervaţiile de genofond cinegetic ar fi trebuit să ocupe 5% din suprafaţa fonduluicinegetic al României, în care să fie incluse cele mai importante dintre fostele„rezervaţii prezidenţiale”, au rămas doar propuneri. Pe mai puţin de 2% din suprafaţafondului cinegetic naţional şi în afara arealului optim, unele dintre rezervaţiile actualede genofond cinegetic, stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde desilvicultură nu şi-au putut dovedi viabilitatea şi nici eficienţa, motiv pentru care, dinpăcate, s-a renunţat la ele, prin prevederile noii Legii nr. 407/2006. Rămân încă deactualitate, delimitate şi cuprinse în reţelele de arii internaţionale protejate, ariile