Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Anatidele şi alte specii de păsări acvatice preferă în schimb apele mai adânci, încare ochiurile de apă alternează cu perdele sau insule de stuf, papură, ţipiring etc.Atât în bălţi şi lacuri, cât şi în iazuri şi heleştee cu adâncimi diferite şi ocupate înzonele mai puţin adânci de vegetaţie caracteristică, se dezvoltă foarte binefitoplanctonul şi zooplanctonul, sursă de hrană pentru multe nevertebrate acvatice(viermi, insecte, moluşte, crustacee), la rândul lor o sursă de hrană pentru speciile depăsări de apă.Din acest motiv, cele mai favorabile bazine acvatice pentru acestea sunt celepuţin adânci, cu fundul plat şi cu un contur perimetral cât mai sinuos, care are efectul delizieră apă-sol foarte ridicat.De asemenea, sunt preferate bazinele acvatice deschise spre păşuni sau spreterenurile agricole, comparativ cu cele înconjurate de arbori forestieri, care obligăpăsările să se ridice în zbor înalt, pe deasupra acestora, la plecarea şi la venirea pe baltă.Toate aceste bazine acvatice favorabile păsărilor de apă pot fi amenajate, încontinuare, în scopul ridicării bonităţii lor.Amenajările, deşi nu sunt nici dificile şi nici scumpe, nu au fost practicate aproapedeloc în România, pe de o parte fiindcă natura a fost generoasă în privinţa efectiveloracestor specii de păsări, iar pe de altă parte fiindcă sezoanele de vânătoare ale acestora, carese suprapun în ţara noastră sezoanelor altor specii de vânat, le-au favorizat, fiind în generalmai puţin căutate de marea masă de vânători, decât prepeliţa, mistreţul, fazanul, iepureleetc.De acum înainte, pe măsură ce ariile umede protejate vor restrânge zonelede vânătoare, cei ce doresc să practice vânătoarea la diverse specii de păsări deapă vor trebui să se gândească şi la amenajarea specială a unor bazine acvaticeincluse în fondurile de vânătoare.Câteva categorii de amenajări şi instalaţii sunt suficiente: cărările pentru deplasarea păsărilor spre punctele de hrănire; „mesele” pentru servit hrană complementară, amplasate sub nivelul apei; locurile de odihnă şi eventual cuibărire.Cărările pentru deplasarea păsărilor spre punctele de hrănire, precum şispre ochiurile liniştite din interiorul vegetaţiei acvatice înalte, unde păsările seînsoresc, îşi zvântă penajul ori îşi amenajează cuibul, sunt foarte importante îndemersul nostru. Astfel de cărări, care nu vor fi niciodată rectilinii, ci sinuoase,converg în interiorul vegetaţiei înalte, spre ochiuri liniştite de apă naturală saucreate prin cosire a vegetaţiei sub nivelul apei, în care sunt amplasate hrănitorişi/sau locuri de odihnă, zvântare ori de cuibărit.Cărările în discuţie se vor obţine prin degajarea unui spaţiu cu o lăţime de cca.40 cm, prin vegetaţia acvatică înaltă, care va fi tăiată la 10-15 cm sub nivelul apei.Anumite ramificaţii ale cărărilor pot ieşi la malul apei, chiar conduse prin vegetaţia depe mal până în locuri deschise.Păsările de apă vor prelua repede aceste cărări, mai ales atunci când ele suntconduse spre locuri preferate de acestea.Punctele (locurile) de hrănire complementară pot fi amplasate pe maluri, în apăadâncă de 10-20 cm ori în apă adâncă în care sunt amenajate hrănitori sub nivelul apeila 15-20 cm adâncime, denumite „mese pentru hrană”. Administrarea hranei se poateface normal, dar şi automat pe maluri şi în apele cu fundul plat, situat la mică adâncime(sub 20 cm).