Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

ocrotirea fazanului şi vânarea acestuia. Stufărişurile şi pârloagele întinse pot adăposti şimistreţi, căpriori şi cerbi lopătari, vulpi şi şacali, potârnichi etc.Cea mai simplă amenajare a unor astfel de terenuri constă în deschiderea cutractorul, prin discuire, a unor linii de vânătoare, care se întretaie între ele, delimitândsuprafeţe dreptunghiulare de cca. 250x500 m sau puţin mai mari. Dacă stufărişul esteîntins de-a lungul unei văi, atunci se poate secţiona doar transversal, la distanţe de 300-500 m secţiune de secţiune.În interiorul fiecărei suprafeţe astfel delimitate, se amenajează câte 2-4 hrănitoritemporare pentru fazani şi potârnichi, câte o hrănitoare de cervide şi, eventual, câte unloc de hrănire pentru mistreţi.Peste vânatul care se găseşte în mod natural pe aceste suprafeţe, se pot populacu succes fazani, aşa încât astfel de terenuri pot deveni cu mult mai favorabile culturiivânatului decât pădurea. În aceste suprafeţe se strâng de regulă şi vulpi, şacali şi pisicisălbatice, care se pot vâna uşor în aceste condiţii.Pe liniile din anul precedent apare de regulă spontan cânepa sălbatică, foartecăutată de fazani şi potârnichi. În terenurile care se pretează, este indicată însăsupraînsămânţarea liniilor discuite cu cânepă sălbatică, mei, sorg etc., iar în interiorulsuprafeţelor mai întinse, care se pretează, pot fi instalate astfel de culturi „în tablă deşah”.Noile linii de vânătoare se vor tăia în anul următor, paralel cu vechile linii,pentru a nu distruge sursa naturală de hrană astfel instalată.Amenajarea zonelor umede din interiorul fondurilor de vânătoare este, deasemenea, foarte interesantă pentru concentrarea păsărilor limicole în timpul pasajuluişi atragerea celor de apă.Păsările limicole, dintre care cea mai interesantă pentru vânători rămânebecaţina comună, sunt atrase de turbării, mlaştini şi margini de bălţi, lacuri, iazuri şiheleştee, dacă apa nu este mai adâncă de 5-10 cm, iar vegetaţia erbacee nu este maiînaltă de 10-20 cm.Aceste suprafeţe propice pentru becaţine, vizitate atât primăvara cât şi toamnaîn timpul pasajului, pot fi amenajate pentru atragerea şi reţinerea mai îndelungată apăsărilor limicole prin lucrări relativ simple, dintre care enumerăm:- cosirea vegetaţiei la 10-20 cm deasupra nivelului apei, la marginea bălţilor şilacurilor, în coada iazurilor şi heleşteelor şi chiar pe unele porţiuni din turbării şimlaştini, dar fără a exagera în sensul de a extinde suprafaţa cosită dincolo de adâncimeade 5-10 cm a oglinzii apei;- introducerea animalelor la păşunat în astfel de porţiuni de teren umed, pentru ada naştere la breşe în vegetaţie şi a mări efectul de lizieră apă-sol, pentru crearea degropi şi muşuroaie datorită călcării pământului moale cu copitele şi pentru a contribui lafertilizarea suprafeţei respective prin intermediul dejecţiilor acestor animale;- depunerea, din vreme, de grămăjoare de gunoi în astfel de benzi cosite, pentrua favoriza fertilizarea terenurilor şi înmulţirea nevertebratelor ce constituie hrană pentrubecaţine şi alte specii limicole; în vederea îmbunătăţirii capacităţii de hrănire a terenuluipentru becaţine, în loc de gunoi se pot folosi şi resturi animaliere, cum ar fi sângele,intestinele şi capetele de animale etc.Becaţinele apreciază astfel de terenuri care le oferă hrană naturală dinabundenţă, motiv pentru care se opresc din pasaj şi se concentrează, pentru multăvreme, în efective nebănuit de mari.