Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

De regulă, potecile de vânătoare sunt conduse pe la jumătatea versanţilor şi auramificaţii care fac legătura cu traseele turistice sau cu potecile de vânătoare din creastăşi din vale. De multe ori asigură şi trecerea dintr-o vale în alta, prin locuri dificile,nefrecventate de turişti.În perioada interbelică, în multe masive muntoase din ţară (Făgăraş, Retezatetc.) au fost amenajate mai multe astfel de reţele de poteci de vânătoare, care s-aumenţinut parţial până în zilele noastre. Dacă aceste poteci ar fi curăţate de vegetaţie şireconturate pe porţiunile în care au fost distruse, ar fi suficient ca munţii noştri să fieconsideraţi sumar amenajaţi pentru vânătoarea de capre negre.În locul escaladării munţilor cu elicopterul de către pretinşi vânători de caprenegre, mai indicată ar fi reluarea ideii de reamenajare a fostelor poteci şi reţele depoteci de vânătoare şi, totodată, interzisă practica urcării vânătorilor de capre negre pecalea aerului până pe crestele cele mai liniştite altă dată.Colibele de vânătoare sunt şi ele utile, la limita altitudinală a pădurii, pentruasigurarea adăpostului personalului de pază şi al vânătorilor de capre negre.Amplasarea acestora este indicată în locuri ferite de vânt şi avalanşe, în apropierea uneisurse de apă şi eventual a locurilor de rotit.Bordeiele de vânătoare zidite din piatră şi refugiile pentru turişti sunt şi eleconstrucţii adecvate în golul de munte, putând fi amplasate în locuri ferite de avalanşe,deasupra limitei altitudinale a pădurii, în chiar căldările sau pe crestele frecventate decaprele negre.Coborând altitudinal, în biotopul pădurilor de răşinoase şi amestec derăşinoase cu foioase, fauna de interes cinegetic din fondurile de munte se diversifică,odată cu diversificarea florei sălbatice. Zona întinselor păduri de răşinoase şi deamestecuri de răşinoase şi foioase, situate pe versanţi în general abrupţi, estecaracteristică cerbului comun şi ursului. Împreună cu acestea vieţuiesc mistreţi,căpriori, lupi, râşi, vulpi, pisici sălbatice, jderi, cocoşi-de-munte, ierunci etc.Amenajările principale privesc aici cerbul comun şi sunt destinate ajutorăriihrănirii acestuia în perioada critică de iarnă, pazei şi practicării vânătorii. Dintreinstalaţiile de hrană cele mai utile s-au dovedit a fi depozitele de hrană, la care existăacces auto iarna şi la care cerbii vin singuri, de la mari depărtări. Dacă depozitele dehrană sunt amplasate în locurile de iernare ale cerbilor, cel puţin câte unul în fiecarebazin forestier, este cu mult mai bine.Hrănitorile de cervide, amplasate în locuri greu accesibile iarna, rămân doarsimple obiecte de impresie şi de decor, fiind absolut inutile. Ele sunt utile şi merităinvestiţia doar în locurile accesibile pentru aprovizionarea cu hrană şi sare.În această privinţă, modul nostru de gândire de până acum se impune a fiesenţial schimbat.Potecile de vânătoare din locurile de boncănit, legate în reţele cu ramificaţii spreobservatoare de diferite tipuri, sunt şi ele utile practicării vânătorii de cerb. Sunt absolutnecesare şi pot servi şi pentru acces la hrănitori şi sărării.Bordeiele de pândă pentru lupi, punctele de hrănire pentru mistreţi, împreună cuogoarele de hrană cultivate special pentru cerbi, mistreţi şi urşi, alături de colibele şi decabanele de vânătoare întregesc inventarul amenajărilor din fondurile de vânătoaresituate în zona de munte.Am lăsat la sfârşit plantaţiile de ros, benefice pentru cerb atunci când suntinstalate şi întreţinute raţional.