Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

uscate, cereale etc.). De asemenea, se pot folosi şi diverse nutreţuri combinate specialpregătite.Mistreţul, fazanul şi potârnichea sunt speciile care reacţionează cel mai bine lahrănirea complementară. Se impune însă o astfel de hrănire şi în cazul altor speciiplantivore (cervide, iepure) şi în cazul unor prădători, mai ales pentru scăderea presiuniiacestora asupra vânatului din prima categorie.În ultima perioadă, date fiind pagubele cauzate de vânat în agricultură şizootehnie, s-a impus şi ideea hrănirii complementare în afara perioadei critice de iarnă,în scopul abaterii animalelor sălbatice de la culturile agricole sau de la stânele deanimale domestice. Această hrănire „de abatere” a fost şi este practicată, într-o anumitămăsură, în cazul urşilor şi al mistreţilor, dar se poate extinde şi la cerb comun şi la altespecii de vânat (cerb lopătar, lup etc.).Importanţa hrănirii de abatere va spori, fără îndoială, odată cu consolidareadreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere, când riscullitigiilor generate de pagubele cauzate de vânat va creşte faţă de perioada actuală.De aceea, îmbunătăţirea condiţiilor naturale de hrănire a vânatului trebuiegândită şi pentru perioada de vară. Ogoarele de hrană amplasate în interiorul sau lamarginea pădurii rezolvă parţial problema. Astfel de măsuri vor trebui însă completateprintr-o hrănire conştientă de abatere a atenţiei, cu sorturi de hrană foarte atractivă, aşaîncât toate aceste acţiuni concertate să funcţioneze ca un factor de dirijare a răspândiriispaţiale a vânatului. Este evident că vânatul va prefera să-şi caute hrana la adăpostulpădurii, decât să iasă în câmpul cultivat agricol unde este permanent deranjat şi hărţuit.În plus, nu trebuie uitat nici o clipă faptul că păşunatul în pădure, ca orice altăformă de deranjare a vânatului în interiorul acesteia, contribuie esenţial la alungareavânatului spre câmpul cultivat agricol, care îi poate oferi, în astfel de situaţii, unadăpost mai bun, dar mai puţin indicat din cauza prejudiciilor pe care acest vânatdislocat le poate produce agricultorilor.Problema, foarte importantă, a hrănirii complementare a vânatului nu se poateîncheia fără reamintirea rolului pe care îl au sarea şi apa în viaţa acestuia. Sarea trebuieasigurată nu numai în calitate de aliment, ci şi de ingredient necesar unei bune digestii,fiind un element esenţial al reuşitei încercării de atragere a vânatului în anumite zone.Această sare nu trebuie administrată la întâmplare, ci în locuri liniştite (ascunse) şi doaracolo unde se doreşte concentrarea vânatului. Reacţionează pozitiv, în acest sens, toatespeciile erbivore, dar şi cele omnivore, cunoscută fiind atracţia irezistibilă pe care oexercită sarea asupra cervidelor, caprei negre, muflonului şi mistreţului.Apa, în stare lichidă, este şi ea indispensabilă vânatului. Cantitatea eliminată dinorganism prin evaporare la nivelul căilor respiratorii, prin transpiraţie la nivelulglandelor sudoripare şi prin urină trebuie înlocuită prin apa din conţinutul hraneisuculente, iar diferenţa prin apa băută şi, uneori, prin consumul de zăpadă.În general, biotopurile din România au o reţea hidrografică suficient de densăpentru a satisface vânatul, exceptând anumite zone aride de câmpie, dar şi în acesteaapa devine deficitară doar în anumite perioade de secetă prelungită.În astfel de perioade este necesară intervenţia gestionarului vânatului prinadministrarea, periodică, de apă în jgheaburi, astfel încât să fie împiedicată părăsireazonei, fie şi temporară, de către speciile de vânat sensibile la lipsa de apă.Se impune a fi reţinută însă o constatare care nu se regăseşte menţionată înliteratura de specialitate. Există specii de vânat care supravieţuiesc perioade lungi de