Nr. 64 - Pro Didactica

docendo discimusde conflict. ,,Pe nedrept! Nu merit!”, îmi ziceam. ,,Aş fiputut evita!”, îmi zic acum, înţelegînd că nu întotdeaunadau dovadă de inteligenţă emoţională.Aşadar, ce este inteligenţa emoţională (EQ)? Încă în1975, psihologul american Howard Gardner, în primasa carte The shattered mind, pune bazele teoriei despremultipla inteligenţă (MI), concept pe care îl dezvoltăulterior, în 1983 (Frames of Mind: the Theory of MultipleIntelligence). Gardner distinge inteligenţa lingvistică,logico-matematică, muzicală, kinestetică, interpersonală,intrapersonală şi existenţială. Primele două tipurisînt evaluate, de obicei, în şcoală, următoarele trei sîntasociate cu arta, iar ultimele două sînt ceea ce psihologulamerican numeşte inteligenţă personală. În general, prininteligenţă (raţională şi logică) oamenii au în vedere capacitateade a înţelege şi de a pune în practică principii,adevăruri, fapte etc.Inteligenţa emoţională este un termen mai nou, dardestul de răspîndit (spre surprinderea mea). Un clic pentrucăutare în spaţiul virtual mă familiarizează cu site-urice promovează acest concept, cu lucrarea lui DanielGoleman, apărută şi reeditată în România etc. EQ estecapacitatea de a înţelege şi a gestiona corect emoţiile,sentimentele, interacţiunile sociale. O definiţie, preluatădin spaţiul virtual, o explică drept capacitate personalăde identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţiiîn raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţieetc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor cu unminim de conflicte inter- şi intrapersonale. Aşadar, venităca noţiune din psihologie, inteligenţa emoţională devineo disciplină nouă, care poate contribui la îmbunătăţireacapacităţii de a lua deciziile corecte într-un contextîncărcat de emoţii puternice. (Relevantă în acest sensmi s-a părut etimologia cuvîntului inteligenţă: lat. inter+legere> între a alege, deci a face alegerea corectă).Importanţa acestui tip de inteligenţă o demonstreazăstudiile din domeniu, care arată că succesul oamenilorrealizaţi se datorează în proporţie de 85 la sută inteligenţeiemoţionale (EQ) şi doar de 15% inteligenţeiraţionale (IQ). IQ dezvoltată asigură unei persoane oslujbă bună, EQ – promovare. Explicaţia acestui paradoxe simplă: inteligenţa emoţională ne ajută să construimrelaţii interumane sănătoase, să gestionăm emoţiilenegative, care ne afectează capacitatea de a gîndi, de ane concentra şi de a duce lucrurile la bun sfîrşit. Acelaşilucru îl confirmă şi unul dintre articolele pe care le-amgăsit în spaţiul virtual şi din care îmi permit să citez:„Ne-am întrebat adeseori ce îi face pe unii oameni, cuun coeficient de inteligenţă mediu sau chiar scăzut, săreuşească în carieră. Ce îi face pe alţii, cu un IQ ridicat,să aibă eşecuri, să stagneze în carieră? Răspunsul laacest aparent paradox este modul în care fiecare dintreei îşi foloseşte inteligenţa emoţională (EQ). Chiar dacă opersoană are suficiente cunoştinţe şi idei inteligente, dacănu îşi cunoaşte şi nu reuşeşte să-şi gestioneze emoţiile şisentimentele, poate întîmpina dificultăţi în încercarea dea-şi construi relaţiile cu ceilalţi sau o carieră profesionalăde succes. Persoanele cu un înalt grad de autocunoaştereîşi dau seama cum sentimentele lor îi afectează, atît peei, cît şi pe cei din jur. Dezvoltarea inteligenţei emoţionalene permite să ne punem în valoare aptitudinileintelectuale, creativitatea. Ne asigură reuşita, atît înplan personal, cît şi în cel profesional.” Cu toţii, dacănu conştientizăm acest adevăr, vechi de cînd lumea, celpuţin îl intuim. Valabilitatea lucrurilor o probează perenitatea,or, despre EQ vorbea încă Aristotel: “Oricinepoate fi mînios, căci e lucru uşor; dar să te mînii pepersoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit,pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nuse află în puterea oricui şi nici nu e uşor.”Pedagogia se află într-o permanentă interacţiune cucelelalte ştiinţe, preluînd concepte, teorii, ajustînduleeficient la contexul şi necesităţile sale. Inteligenţaemoţională trebuie să devină şi apanajul pedagogiei.Familiarizarea profesorilor, apoi a părinţilor şi a elevilor,cu noţiuni ce ţin de EQ, studiile ce caz, rezolvate printermeni şi concepte EQ ar îmbunătăţi mult comunicareaprofesor-elev, profesor-părinte, elev-elev, părinte-copiletc. Cum? Prin cunoaştere, conştientizare şi aplicare.Menirea învăţămîntului modern este de a dezvoltacompetenţe, orientate, în totalitatea lor, spre punere înpractică. Nu conştientizasem, pînă la acel seminar cîtebeneficii ar aduce îmbinarea armonioasă a acestor competenţecu inteligenţa emoţională. Ar funcţiona, astfel,triada Cunosc!-Mă Cunosc!-Aplic!.Piatra din capul unghiului inteligenţei emoţionaleeste conştientizarea de sine. Daniel Goleman defineştecunoaşterea de sine drept „a şti ce simţim la moment şia fi conştienţi de acele emoţii atunci cînd luăm decizii;a avea o închipuire realistică despre abilităţile propriişi o încredere în sine sănătoasă”. Cognoscete ipsum!– a rezumat cu mult timp înainte Socrate. Dezvoltareacunoaşterii de sine i-ar ajuta pe profesori, elevi, părinţisă-şi valorifice, la rîndul lor, competenţele sociale, darşi încrederea în sine. Conştientizarea faptului că ceilalţinu sînt ca mine, iar eu nu sînt ca ceilalţi, transformarearegulii ,,Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ai vrea să se poarteei cu tine!” în „Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ei ar vreasă te porţi cu ei” probează o persoană inteligentă emoţional.Un profesor talentat trebuie să fie un model deinteligenţă emoţională şi are menirea să-l ajute pe elev,dar şi pe părinte, să înţeleagă că fiecare are daruri, talenteşi o personalitate diferită şi că aşa cum un organism arenevoie de toate componentele sale, tot aşa un om trebuiesă înţeleagă că pentru a exista armonios cu sine însuşi enevoie să se accepte aşa cum este, valorificînd ceea ce efrumos în el. Sugestivă, în acest context, mi se pare paraboladespre bătrîna care mergea zilnic la fîntînă cu două26Inteligenţa emoţională