Nr. 32 - Pro Didactica

EX CATHEDRAdiferenþele individuale în modul de selecþie ºiutilizare a strategiilor cognitive de nivel interior.SCg reflectã „puterea, capacitatea individualã dereceptare a informaþiei, de formare a conceptelor, dereþinere ºi prelucrare a informaþiei, deci constituie odimensiune a stilului de învãþare” (S. Kerka, 1986) [13,p. 190]. Într-adevãr, orice proces de cogniþie este în acelaºitimp ºi proces de învãþare. Însã SÎ nu se reduce la SCg,deoarece SÎ se referã ºi la preferinþele pentru mediu,situaþii ºi sarcini de învãþare, la „organizarea ºi controlulstrategiilor de învãþare” [12, p. 140]. De aici conchidemcã relaþia SC-SÎ este una de incluziune (SCg constituie osubmulþime a SÎ), iar acþiunea acestora este interactivã,influenþîndu-se ºi condiþionîndu-se reciproc.Sintetizînd accepþiunile pedagogice moderne prezentatemai sus, conchidem:• stilurile cognitive relevã nu ceea ce se „învaþã”(conþinut), ci modalitãþile de „utilizare”, organizareºi control al proceselor cognitive specifice fiecãruiindivid, în funcþie de preferinþele, orientãrile ºiparticularitãþile psihologice ale acestuia;• nu orice fel de particularitãþi individuale în prelucrareainformaþiei pot cãpãta statut de stil cognitiv,ci doar acelea care îºi au originea în influenþeleexercitate de la nivelul întregului sistem psihicasupra funcþionãrii sistemului cognitiv ºi asubsistemelor sale.v Stil de gîndire (SG). Începînd cu anii 80 ai secoluluiXX, au apãrut un ºir de noþiuni referitor la stil, printrecare ºi cea de „stil de gîndire”. În continuare, vomenumera definiþiile date acestui concept:– „un element al experienþei sociale” (Iu. Senico,1986) [21, p. 9];– „mod de abordare a activitãþii de cunoaºtere ºi deînvãþare, cît ºi a rezultatelor acestora, orientat spreachiziþionarea cunoºtinþelor teoretice ºi practice;determinã activitatea de cunoaºtere, de învãþare;este condiþionat de procesul de predare, necesitãþileºi posibilitãþile reale ale elevului” (Iu. Senico,1986) [21, p. 25].– „modalitatea în care o persoanã foloseºte ºi direcþioneazãpropria capacitate intelectualã: oameniiîºi folosesc stilul pentru a-ºi guverna în mod activgîndirea ºi comportamentul” (R. Sternberg, 1990)[16, p. 154];– „modalitate preferatã de a da expresie sau de afolosi mai multe abilitãþi, o persoanã avînd diversestiluri de gîndire la diferite stadii ale dezvoltãrii salesau situaþii” (Macsinga I., 2001) [9, p. 34];– „reflectã diferenþele individuale relativ stabile înmodul ºi forma de funcþionare psihicã, dezvoltîndu-seîn strînsã legãturã cu trãsãturile depersonalitate” (Kramar, 2002) [9, p. 30];– „exprimã relaþia dintre personalitate ºi inteligenþã”(Maria-Elena Druþã, 2004) [6, p. 53].Relaþia SG-SCg este reflectatã de cea între gîndire ºiînvãþare. N. V. Matelski (1977) considerã cã: ,, Învãþareacondiþioneazã cu succes dezvoltarea gîndirii... . Acestedouã procese se aflã în relaþii de reciprocitate” [19, p. 90].A. Cosmovici, fãcînd referinþã la definiþia învãþãriiformulatã de A. N. Leontiev (,,procesul dobîndiriiexperienþei individuale de comportare”), opineazã cã:,,Datoritã învãþãrii nu se acumuleazã doar informaþii, cise formeazã gîndirea, sentimentele ºi voinþa – întreagapersonalitate. În procesul învãþãrii este antrenat întregpsihicul” [55, p. 121]. Acelaºi autor susþine cã: ,,...rezolvareade probleme constituie prima etapã în procesulînvãþãrii, rolul principal avîndu-l gîndirea. Prin urmare,gîndirea trage dupã sine învãþarea ºi invers”.Reieºind din definiþiile expuse, putem afirma cã SGcomportã dimensiuni ale Sg, deoarece gîndirea este unuldin procesele psihice cognitive ºi antreneazã toatecelelallte mecanisme ºi posibilitãþi cognitive în realizareaprocesului de cunoaºtere. ,,Gîndirea cuprinde ansambluloperaþiilor ºi procedeelor mintale de transformare ainformaþiilor, relaþionare ºi prelucrare, combinare ºirecombinare a schemelor ºi noþiunilor în vederea obþineriiunor cunoºtinþe noi sau a rezolvãrii unor probleme” [13,p. 241]. Acumulîndu-se, informaþiile nu obþin valoare,dacã nu vor fi structurate datoritã procesului de gîndire.Sintetizînd accepþiunile psihopedagogice moderne,putem concluziona:• stilul de gîndire reprezintã o structurã a sferei cognitive,generalizatã de particularitãþile psihoindividuale(temperamentale, aptitudinale, afectivmotivaþional-volitive)ºi experienþa anterior acumulatã,reflectînd modul original ºi specific în care opersoanã îºi foloseºte, îºi guverneazã, îºi direcþioneazãgîndirea spre achiziþionarea cunoºtinþelor.v Stil rezolutiv – mod specific pentru o persoanãsau un grup de persoane de a reacþiona din punct devedere intelectual la probleme (S. Ball ºi I. R. Davitz, 1978)[apud 3, p. 84].Studiile de specialitate demonstreazã cã diversepersoane, în unul ºi acelaºi cîmp problematic, vãd diferiteprobleme, le definesc în termeni diferiþi ºi folosesc diferitemetode de rezolvare a acestora. În contextul dat, înliteratura de specialitate se întîlnesc mai multe sintagmecu încãrcãturã semanticã similarã:– tip de rezolvitor (J. Bruner, 1961): diferenþierile maride la un individ la altul în ceea ce priveºte raportuldintre faza de construire a ipotezelor ºi cea averificãrii corectitudinii acesteia [apud 33, p. 59];– tip individual de rezolvare (I.Kuliutkin, 1970): „unaliaj specific dintre caracteristicile neurodinamiceºi potenþialitãþile intelectuale ale persoanei date”[18, p. 122];– stil de punere ºi rezolvare a problemelor(R. Sternberg, 1990, M. Holodnaia, 2002): „procedeede identificare ºi formulare a situaþiilor deDidactica Pro..., Nr.4(32) anul 2005LOCUL ªI ROLUL NOÞIUNII STIL REZOLUTIV ÎN SISTEMUL ACCEPÞIUNILOR PSIHOPEDAGOGICE MODERNEASUPRA CATEGORIEI STIL21