Nr. 32 - Pro Didactica

EX CATHEDRAreflectã deosebirile individuale ale unei persoaneîn activitatea de învãþare [22, p. 253];– „exprimã preferinþele individuale în ceea cepriveºte mediul concret de învãþare (unde, cînd,cu cine, cum îi place elevului sã înveþe, sãstudieze), cãile preferate de învãþare: predilecþiapentru textele cu ilustraþii, lucrul în echipã sauindependent, situaþii structurate saunestructurate, ritmul de învãþare – cu pauze saususþinut” (A. Woolfolk, 1995)[17, p. 128; 7, p. 140];– reprezintã modalitatea preferatã de receptare,prelucrare, stocare ºi reactualizare a informaþiei (A.Baban, 2001) [1, p. 151];– se referã la „strategiile generale de învãþare aleindividului, montajul, motivele, interesele ºi valorilelui morale”; „organizarea ºi controlul strategiilorde învãþare ºi achiziþiile de cunoºtinþe” (M.Zlate, 2001) [12, p. 140];– strategii de învãþare – caracterizeazã acþiunile derãspuns ale individului la cerinþele unei situaþiiconcrete de învãþare” (M. Holodnaia, 2002)[22, p. 260].Unii autori folosesc sintagma mod de abordare(Biggs, 1987, 1993). „Dacã strategia de învãþare este unmod de manipulare a unei strategii particulare, deci secentreazã pe sarcinã, atunci stilul este dependent depersoanã. Modul de abordare se referã la procesele deînvãþare care emerg din percepþia de cãtre elev a sarciniiacademice, fiind influenþatã de caracteristicile personale.Modul de abordare a sarcinii include ambele elemente: ºisituaþia ºi persoana” [12, p. 140].În aceeaºi ordine de idei, unii autori folosescconceptul de stil personal de conducere a învãþãrii:– drept mod de reprezentare a activitãþii cognitivea subiectului, pornind de la instrumentele furnizatede învãþarea sistematicã; desemneazã manieraîn care persoana percepe, stocheazã ºi comunicãinformaþia (P. Meireu, 1993) [12, p. 140];– reprezintã particularitãþile esenþiale ºi tipice aleunei persoane de organizare ºi dirijare a activismuluiinterior ºi exterior, constant manifestate îndiverse forme (V. Morosanova, 1997) [20, p. 30].În mod sintetic, putem spune cã stilul de învãþare sedefineºte ca o îmbinare de caracteristici cognitive,afective, fiziologice ºi alþi factori psihici ce indicã felulspecific în care elevul percepe, interacþioneazã ºirãspunde la mediul de învãþare.v Stil cognitiv (SCg). Ideea despre existenþa unortrãsãturi caracteristice ale capacitãþilor de receptare ºigîndire a fost formulatã în 1951 de J. Klein, iar termenulstil cognitiv a fost propus de psihologul americanR. Gardner (1953). Studierea acestui stil a luat amploareo datã cu cercetãrile psihologului R. Witkin (1964):– „modul personal al fiecarui om de a-ºi organiza unsistem de constructe personale, prin care anticipãºi se implicã în evenimente ºi situaþii” (R. Tanguiri(1954), G. Kelly, D. Bannister ºi J.M. Mair (1968))[apud 5, p. 666];– „deosebiri constante în organizarea ºifuncþionarea cognitivã” (Ausubel, 1968);– „particularitãþi individuale ale proceselor cognitive,manifestate constant în diverse situaþii ºi larezolvarea diferitelor sarcini” (Soloviov, 1977);– „trãsãturi stabile de ordin superior, care predestineazãmodalitatea interacþiunii capacitãþilorintelectuale ºi a calitãþilor afective în comportamentulindividual” (Wardell, Royce, 1978);– „funcþii executive intelectuale, legate de iniþiereaºi controlul activitãþii intelectuale, adicã determinãunde, cînd ºi în ce mod vor fi folosite capacitãþileintelectuale” (Guilford J.P., 1980) [apud 22, p. 118];– se caracterizeazã mai mult prin formã decît princonþinutul activitãþii cognitive, raportîndu-se ladiferenþele individuale de percepere, gîndire,rezolvare de probleme, învãþare etc. (H.A. Witkin,1985) [apud 14, p. 67];– „desemneazã cãile preferate adoptate de indivizipentru procesarea ºi organizarea informaþiei ºipentru rãspunsurile la stimulii din mediu”(A. Woolfolk, 1990 [apud 10, p. 153];– „modul concret în care gîndeºte elevul, modulspecific de structurare ºi desfãºurare a operaþiilorlui intelectuale care determinã, în ultimã instanþã,maniera personalã de recepþionare, prelucrare ºioperare cu informaþii” (F. Turcu, 1999) [11, p. 117];– „se referã la modalitãþile caracteristice de gîndire,judecatã care reflectã regularitãþi în prelucrareainformaþiei ºi care se dezvoltã în strînsã legãturãcu trãsãturile de personalitate” (M. Kramar, 2002)[9, p. 19];– „preferinþe stabile de cunoaºtere, caracteristiceunei persoane, manifestate prin folosirea cupreponderenþã a anumitor procedee de prelucrarea informaþiei – procedee care, în cea mai maremãsurã, corespund posibilitãþilor psihologice ºipredispoziþiilor persoanei date” (M. Holodnaia,2002) [22, p. 17].Noþiunea SCg se distinge de alte noþiuni aferente:– aptitudine: stilul cognitiv este bipolar ºi neutruvaloric, iar aptitudinea este unipolarã ºi direcþionatãvaloric;– strategie cognitivã: Messick (1996) considerã cãstrategiile sînt specifice sarcinilor, fiind dependentede constrîngerile legate de situaþie ºi de caracteristicileacestor sarcini (dupã Newell ºi Simon,1972, cf Messick 1996), pe cînd stilurile cognitiveau tendinþa de a fi mai generale în raport cu diversesarcini cognitive. Din perspectivã interactivã,Messick (1996) susþine cã stilul cognitivreprezintã o variabilã moderatoare care descrie20LOCUL ªI ROLUL NOÞIUNII STIL REZOLUTIV ÎN SISTEMUL ACCEPÞIUNILOR PSIHOPEDAGOGICE MODERNEASUPRA CATEGORIEI STIL