Nr. 32 - Pro Didactica

EX CATHEDRALocul ºi rolul noþiunii stil rezolutiv însistemul accepþiunilor psihopedagogicemoderne asupra categoriei stilDin punct de vedere etimologic, cuvîntul stil (din gr.stylos) înseamnã un condei ascuþit la un capãt ºi tocit lacelãlalt. Cu capãtul ascuþit se grava pe tãbliþe de cearã,iar cu cel tocit se puteau ºterge cele scrise.Dicþionarele enciclopedice [apud 22, p.15] relevã, deregulã, douã aspecte ale semnificaþiei cuvîntului stil:– manierã individual-specificã de conduitã, adicã ocaracteristicã a activitãþii propriu-zise;– ansamblu de trãsãturi ale creaþiei unui autor, adicão caracteristicã a produsului activitãþii.Pe parcursul evoluþiei istorice categoria stil s-a constituitca o noþiune fundamentalã ºi de maximã generalitate.Actualmente termenului i se conferã o multitudine deconotaþii, principalele fiind [9, p. 17]:– totalitatea particularitãþilor caracteristice arteipentru o anumitã perioadã ºi orientare, din punctulde vedere al conþinutului de idei ºi al formei artistice(de exemplu, stil baroc, stil clasic, stil gotic),precum ºi totalitatea particularitãþilor caracteristiceunui anumit popor, unei anumite þãri (tradiþii,modul de viaþã ºi de manifestare specificã);– totalitatea procedeelor de utilizare a mijloacelorlingvistice caracteristice unui scriitor, poet (deexemplu, stilul poetic eminescian), precum ºimaniera expunerii verbale (de exemplu, stillaconic), dar ºi structura limbajului în concordanþãcu normele gramaticale ºi semantice;– metodã – o caracteristicã individualã manifestatãconºtient în activitatea unei persoane cu aplicareaanumitor procedee tehnice;– manierã de a vorbi, de a te comporta sau de a teprezenta în societate, þinutã (de exemplu, a teîmbrãca în stil englezesc);– sistem de cronologie (de exemplu, calendaruliulian, numit stil vechi; calendarul gregorian,numit stil nou). Referindu-se la stil, Seneca afirma:,,Stilul este faþa sufletului... Stilul oamenilorseamãnã cu viaþa lor”.În psihologie noþiunea stil a fost introdusã de A. Adler(1927) – life style, care „evidenþiazã unicitatea ºi individualitateaunei persoane, felul ei de a fi, modul de a gîndi ºi aacþiona, care se datoresc, în ultimã instanþã, unor particularitãþiale personalitãþii” [apud 8, p. 18]. Adler a observatcã fiecare persoanã manifestã strategii individuale decomportament, elaborate în vederea învingerii complexuluide inferioritate. Astfel, persoana apeleazã la diverse formede compensare a deficienþelor fizice sau psihice, formîndu-ºi ºi un stil individual de viaþã. [22, p. 15]G. Alport (1937) folosea cuvîntul stil pentru a desemnaaspectul expresiv al comportamentului ce caracterizeazãdispoziþiile personalitãþii (motive ºi scopuri). Stilul, dupãel, „reprezintã modalitãþi de realizare a scopurilor ºimotivelor la care este predispusã o persoanã în limitelecapacitãþilor sale individuale” [apud 22, p. 15].L. Vlãsceanu (1984) susþine cã stilul este asociatcomportamentului, se manifestã sub forma unor structuride influenþã ºi acþiune, prezintã o anumitã consistenþã internã,o stabilitate relativã ºi apare ca produs al „personalizãrii”principiilor ºi normelor care definesc o activitate [2, pp.239-240]. Totuºi, noþiunea stil nu poate fi confundatã cucea de comportament, deoarece comportamentul reflectãceea ce face o persoanã, iar stilul – cum face.„Pentru psiholog, sintetizeazã M. Kramar (2002),termenul stil înseamnã structura complexã ºi completã acomportamentului expresiv ºi reflectã diferenþeleindividuale relativ stabile în modul sau forma de funcþionarepsihicã, independent de conþinutul sau nivelul defuncþionare a proceselor psihice.” [9, pp. 18-19]. În aceastãaccepþiune, stilurile au patru caracteristici majore [14, p. 238]:– desemneazã modurile de funcþionare în ceea cepriveºte procesele, procedurile, strategiile orientãrilesau preferinþele;– specificã într-o manierã stabilã, o persoanã relevãprocesele ºi procedurile de care dispune aceasta;– sînt polarizate adaptiv: în concordanþã cu diversesituaþii un stil va fi avantajos, iar altul nu; subiecþiivor rãspunde în mãsura adaptãrii la o problemãanume;– se aplicã unor domenii variate: cogniþiei, învãþãrii,comportamentului social etc.Sintetizînd accepþiunile psihopedagogice moderneasupra categoriei stil, constatãm cã:• stilul se referã la factura individualã, adicã manieraproprie unei persoane de a realiza diferite tipuride activitãþi;• a aborda un domeniu de activitate umanã subaspectul stilului înseamnã a evidenþia ºi a valorificadiverse clase de preferinþe, potenþialitãþi psihologice,particularitãþi de organizare a sferelorimplicate ale personalitãþii, care conduc o persoanãspre obþinerea performanþelor.Vom urmãri, în continuare, principalele noþiunipsihopedagogice legate de categoria stil.v Stil de învãþare (SÎ) – learning style – concept lansatpentru prima datã în literatura psihopedagogicã occidentalãîn anii 70 ai secolului trecut, caracterizînd modul tipic deabordare a învãþãrii de cãtre un elev sau student:– „preferinþe de învãþare” (Riechmann, Grasha, 1974)Didactica Pro..., Nr.4(32) anul 200519