Nr. 32 - Pro Didactica

EX CATHEDRAºi asemenea momente – mai scurte sau mai deduratã, – în viaþa noastrã).1. Cu cît ne maturizãm biologic (dar ºi psihologic,social) intrãm într-o reþea tot mai largã ºi mai complexã de„relaþii”. Ele devin o dimensiune inevitabilã ºi necesarã avieþii noastre. Prin urmare, este important sã ºtim sã ni leconducem, coordonãm ºi controlãm pentru a fi cît maieficiente, cît mai satisfãcãtoare, cît mai influente ºi maiconvingãtoare (fie cã este vorba de copii, de adolescenþi,tineri, adulþi sau bãtrîni; de bãrbaþi sau femei; de egali,subalterni sau ºefi). Pare cã liderii acestei lumi (oameniide succes ai pieþei concurenþiale) sînt cei care ºtiu sã-ºifacã, sã-ºi conducã, sã-ºi controleze o vastã, diversã ºivaloroasã 2 reþea de „relaþii”. Ei ºtiu s-o facã sã funcþionezeeficient, sã nu intre (pe cît le stã în putinþã) în conflictesau – dacã nu s-a putut altfel – sã le rezolve: fie înavantajul propriu, fie reducînd la maxim pierderea, fie sprebeneficiul ambelor pãrþi. Respectiva categorie de oameniºtie sã-i acorde fiecãruia timpul cuvenit (nici prea puþin,dar nici prea mult, în funcþie de rangul acestuia ºi deinteresele personale), atenþia necesarã (atît cît celãlalt sãse simtã important); ºtie sã-ºi convingã/sã-ºi asigurepartenerii cã se aflã într-o sigurã ºi exclusivã relaþie.Ca oameni pur ºi simplu putem opta pentru:a) În primul rînd, acolo unde sîntem angajaþi în fireºti,necesare ºi inevitabile „relaþii” (cãci nu toate raporturilenoastre pot fi ºi trebuie sã fie numai relaþii; a avea numairelaþii pare a fi o situaþie limitã, accesibilã probabil doaroamenilor cu adevãrat excepþionali…) se cuvine sã legestionãm astfel încît sã ne atingem scopurile, sã nerealizãm proiectele, sã ne exprimãm punctele de vederetoþi cei care – vrînd-nevrînd – interacþionãm. Valorificareaunei „relaþii” þine de provocarea cît mai frecventã acooperãrii, de satisfacere – pe cît posibil – a intereselorcomune, reciproc avantajoase – fie ele bilaterale, fieinstituþionale, fie ºi unele ºi celelalte, deopotrivã. O bunãgestionare a „relaþiilor” înseamnã sã le putem conduce,coordona ºi controla astfel încît ele sã nu se întoarcãîmpotriva noastrã (sã ne lezeze interesele ºi speranþele),fie ca parte a „relaþiei”, fie împotriva pãrþilor constitutiveale „relaþiei”.De asemenea, ca oameni pur ºi simplu ne putemrespecta fiecãruia timpul personal, ne putem acordaatenþia pe care o meritãm, ne putem negocia cît mairaþional (ºi cît mai bine intenþionat) avantajele ºidezavantajele. Prin urmare, ne vom comporta ca oamenicare-ºi cunosc (bine) ºi care-ºi urmãresc propriile intereseºi griji, încercînd pe cît posibil (cu bunã credinþã) sã nuîncãlcãm/lezãm interesele celuilalt sau sã-i agravãm grijile/angoasele.b) În al doilea rînd, ca oameni pur ºi simplu – ºi acolounde starea noastrã moral-afectivã ºi evoluþia evenimenteloro permit – putem opta pentru transformarea„relaþiei” în relaþie, fãrã sã fim nevoiþi sã clamãm ºi sãmarcãm momentul trecerii; de asemenea, fãrã sã fimnevoiþi sã-l invocãm sau sã-l reclamãm vreodatã. Putemdecide astfel sã trecem de la starea de expectativã, defensivã,tatonare, aplicare de lovituri sau împunsãturi (maimult sau mai puþin subtile, elegante), de la ironii ºi rãutãþi(mai mult sau mai puþin ofensive), de la crispãri, încordãri,suspiciuni, zeflemeli ºi persiflãri la starea de înflorire, deîncredere deplinã, de exprimare liberã ºi totalã, de respectnatural (din adîncul – cvasiinconºtient – al fiinþei). Trecemde bunãvoie la atenþie ºi grijã, fireºti pentru celãlalt, lasusþinere necondiþionatã, la suport moral ºi psihologic,spre mãrturisiri, spre nevinovate ºi tandre cochetãrii.2. Dacã în prima ipostazã ne refeream la inevitabila ºinecesara noastrã existenþã în cadrul „relaþiilor” ºi posibilatrecere – în anumite condiþii – a raporturilor din starea de„relaþie” în cea de relaþie, în a doua ipostazã avem învedere faptul cã la un moment dat sau pentru o anumitãperioadã de timp (dacã nu, pe întreaga duratã a vieþiinoastre) ne aflãm simultan în relaþii ºi „relaþii”. Ne gãsim,astfel, în situaþia de a gestiona aceste momente sau acesteperioade.Cum am vãzut, relaþiile nu au nevoie sã fie conduse,coordonate ºi controlate în orice clipã ca ºi cum ne-arvedea/evalua/supraveghea/sancþiona cineva din exterior.Într-o relaþie, formãm cu celãlalt un singur univers, sîntemdeplin înlãuntrul lumii pe care noi înºine ne-am creat-o. Ea– aceastã edenicã lume – este pe mãsura totalei noastreinvestiþii de sine. Pe scurt, nu relaþia, ci starea desimultaneitate a relaþiilor ºi „relaþiilor” personale arenevoie de prezenþa noastrã (lucidã, atentã, onestã).Într-o asemenea ipostazã, rezultã cã ni se cere sã nuconfundãm planurile, tipul de raporturi. Mai precis, ar fiimprudent (dacã nu riscant) sã ne expunem fãrã rezerveîntr-o „relaþie”, dupã cum ar fi inoportun ºi stînjenitor/deranjant sã ne protejãm într-o relaþie; ar fi naiv sã nuavem rezerve ºi suspiciuni, sã nu fim circumspecþi într-o„relaþie”, dupã cum ar fi surprinzãtor ºi jignitor sã fimneîncrezãtori, încordaþi ºi persiflanþi într-o relaþie; ar firidicol sã preluãm în intimitatea noastrã o „relaþie”, dupãcum ar fi vulgar sã profitãm de (ºi sã manipulãm) totalaexpunere ºi dãruire a partenerului într-o relaþie.Prin urmare, în aceastã a doua ipostazã a raporturilor2Aici, reþea valoroasã are sensul de reþea de „relaþii” cu oameni situaþi în puncte cheie ale deciziei (politice, administrative,financiare, de poliþie, servicii secrete, militare, presã etc.). Pare cã tot mai mulþi oameni sînt convinºi de faptul cã cel mai binetrãiesc cei care au „relaþii” (…unii spun cã nu conteazã decît banii…). De aceea, s-a creat aceastã emulaþie referitor la posibilitateade a avea o reþea cît mai vastã de „relaþii” (…valoroase). Mulþi au ajuns la concluzia cã în ziua de azi nu mai putem face nimicdacã nu avem „relaþii”. Pentru ei, viaþa nu se întreþine cu relaþii (ce lux, ce nebunie, ce iluzie!…), ci cu „relaþii”. În acest caz,toatã zbaterea noastrã (atît cît este) nu poate avea altã þintã decît „relaþiile”.16EDUCAÞIA – „RELAÞIE” SAU RELAÞIE INTERUMANÃ