CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Noua lege intitulată Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, nr. 103 din 27sept. 1996, a intrat în vigoare începând cu data de 26 oct. 1996. Ea a fost, în principal, rezultatulintervenţiilor şi insistenţelor conducerii A.G.V.P.S. din România. Forţaţi de împrejurări şi descăderea aparent nejustificată a efectivelor unor specii principale de vânat, care a urmatevenimentelor din 1989, s-au aliniat ulterior iniţiativei, impunându-şi unele formulări discutabile, şireprezentanţii Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi ai R.A. Romsilva.Legea în discuţie a fost îmbunătăţită ulterior prin prevederile Legii nr. 654/2001 şirepublicată, în noua formă, doar în anul 2002.Din prevederile legii reieşea cadrul organizatoric al activităţii, cu reliefarea celor treiniveluri: de stabilire a strategiei şi emanare a reglementărilor de administrare (1), de administrarepropriu-zisă şi de control (2), precum şi de gestionare (3), aşadar de concepţie, de decizie şi deexecuţie în domeniul cinegetic (planşa 1).Plecându-se de la tradiţia din domeniul cinegetic, de la prevederile legii şi având clardelimitat cadrul organizatoric al activităţii, s-a putut continua un mod eficient de administrare şi degestionare a fondului cinegetic naţional. Nu întâmplător, România a rămas una dintre puţinele ţăridin sud-estul Europei cu efective mari de vânat sălbatic de calitate. Legea nr. 407/2006, modificatăşi completată prin prevederile Legii nr. 197/2007 şi Legii nr. 215/2008, precum şi prin prevederileO.U.G. nr. 154/2008, a conservat, într-o mare măsură, modul benefic de administrare şi gestionare afondului cinegetic. Din păcate, schimbările legislative prea dese şi reglementările secundare ce auurmat celor dintâi, au introdus o notă de confuzie şi neîncredere în viitorul organizării vânătoreştidin România, care şi-a dovedit în timp eficienţa.3.2. Scopul gestionării vânatuluiÎntre speciile de vânat, pe de o parte, şi între acestea şi mediul lor biotic şi abiotic de viaţă,pe de altă parte, s-a stabilit, în decursul timpului, un anumit echilibru relativ stabil, menţinut înaceastă stare de către vânători, prin vânătoare. Este vorba bineînţeles de o modalitate de vânătoarelimitată, desfăşurată după reguli bine înţelese şi respectate.Scopul principal al gestionării sau al gospodăririi durabile a vânatului îl constituie tocmaimenţinerea acestui echilibru denumit agro-silvo-cinegetic. Acest scop se poate enunţa mai detaliatastfel: conservarea unor efective sănătoase de vânat, într-o structură convenabilă pe specii, pe clasede vârstă şi pe sexe, aşa încât să fie asigurate posibilităţi cât mai mari de practicare a vânătorii, încondiţiile unor prejudicii cât mai reduse (acceptabile) produse sectoarelor de activitate agricol şiforestier.Concretizând cele de mai sus, în contextul legislaţiei în vigoare, trebuie precizat căministerul de resort, care este administratorul fondului cinegetic naţional, urmăreşte anual evoluţiaefectivelor speciilor sedentare de vânat şi stabileşte cotele de recoltă pentru toate speciile, inclusivpentru cele migratoare, aşa încât efectivele acestora să fie conservate permanent, în jurul unui nivelrezonabil pentru agricultori şi silvicultori.Tentaţia vânătorilor ar putea fi de protejare, uneori exagerată, a vânatului, din dorinţaacestora de a avea efective cât mai mari şi, implicit, de a beneficia de cote de recoltă cât mairidicate. Dimpotrivă, agronomii pentru unele specii de vânat, silvicultorii pentru aceleaşi specii saupentru altele şi crescătorii de animale pentru speciile prădătoare, militează în scopul menţinerii unorefective cât mai mici, care să nu le creeze nici un fel de probleme prin consumul plantelor decultură sau al animalelor domestice.Ambele puncte de vedere pot constitui însă exagerări interesate.Nu mai pot fi acceptate acum nici protecţia exagerată a vânatului şi nici vânarea fără nici unfel de limită a acestuia, aşa după cum nu mai este posibilă nici întoarcerea la echilibrul naturalancestral.95