CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
îndoială, o recunoaştere deschisă a meritelor sale de până atunci. În plus, A.G.V.P.S. din România,a fost recunoscută, în continuare, prin textul legii ca fiind de utilitate publică.În plan internaţional, A.G.V.P.S. din România este membră în Consiliul Internaţional alVânătorii şi al Protecţiei Vânatului (C.I.C.) din anul 1930 şi în Confederaţia Internaţională dePescuit Sportiv (C.I.P.S.) din anul 1954. Demn de reţinut este faptul că România a fost una dintrecele 4 ţări iniţiatoare şi una dintre cele 28 de ţări fondatoare ale C.I.C.Din anul 2000, A.G.V.P.S. din România a devenit membră, cu drepturi depline, în FederaţiaAsociaţiilor de Vânători din Comunitatea Europeană (F.A.C.E.), fiind printre primele organizaţiineguvernamentale din România acceptate într-o structură a U.E.În ceea ce priveşte structura proprie a A.G.V.P.S. din România, este de reţinut faptul că laaceasta sunt afiliate, în condiţiile legii şi ale statutului propriu, peste 135 de organizaţii alevânătorilor, ale pescarilor sportivi sau ale vânătorilor şi pescarilor sportivi din România. Numărulacestora este însă nelimitat.Organele de conducere ale A.G.V.P.S. – Congresul şi Consiliul - sunt compuse exclusiv dinmembri ai organizaţiilor afiliate. Preşedintele, directorul general, vicepreşedinţii şi ceilalţi membriai acestor organe de conducere sunt eligibili pentru perioade de câte 5 ani.De la nivelul conducerii A.G.V.P.S. din România este coordonată unitar întreaga activitatede reprezentare a intereselor organizaţiilor afiliate şi, implicit, ale tuturor membrilor acestora.1.3. Noţiuni introductive în ecologia vânatuluiLumea vie - prezentă de la 10.000 m adâncime în oceane şi de la 4.000 m sub scoarţaterestră, până la 18.000 m altitudine la Ecuator şi 8.000 m la cei doi poli - este abordată sistematicde către oamenii de ştiinţă, pe patru nivele de organizare, începând cu individul. Aceasta pentru călumea vie este constituită la bază din indivizi ai unor specii, care alcătuiesc populaţii distincte,incluse la rândul lor în biocenoze separate, a căror totalitate formează învelişul de viaţă al planetei,denumit biosferă (planşa 1).În spaţiul pe care-l ocupă, numit domeniu de viaţă sau domeniu vital - necesar satisfaceriinevoilor vitale de nutriţie, de reproducţie şi de odihnă - fiecare individ aparţinând lumii vii evoluate,din care fac parte şi speciile de interes vânătoresc, are delimitat un anumit teritoriu preferat, deregulă marcat, pe care-l apără împotriva eventualilor intruşi din cadrul aceleiaşi specii sau dincadrul alteia. În acest domeniu vital şi mai ales în teritoriu, indivizii evoluaţi, la care se face referire,nu trăiesc şi nu se deplasează niciodată la întâmplare, ci exclusiv în scopul satisfacerii nevoiloramintite, pe trasee în general cunoscute, obişnuite sau „de fugă” în caz de primejdie. Domeniul şimult mai des teritoriul sunt străbătute, din acest motiv, de o reţea de poteci pe care individul leparcurge zilnic sau periodic în scopul satisfacerii nevoilor vitale amintite (de hrană, de adăpost şi delinişte pe de o parte, şi de înmulţire, pe de altă parte).Situaţia se prezintă în mod similar şi pentru indivizii care vieţuiesc în grupări (cârduri,ciurde, stoluri etc.), conduse de obicei de indivizi cu experienţă.Domeniile indivizilor evoluaţi sau ale grupărilor de indivizi evoluaţi care aparţin unei speciise suprapun periferic cu alte domenii aparţinând altor indivizi sau altor grupări de indivizi dinaceeaşi specie, alcătuind împreună un areal continuu, ocupat de totalitatea indivizilor aparţinândunei populaţii. Arealurile populaţiilor compun, la rândul lor, arealul speciei, care poate fi continuusau discontinuu.Este important de reţinut că arealul unei populaţii aparţinând unei anumite specii nu estesingular, ci se suprapune cu o multitudine de areale aparţinând altor populaţii vegetale şi animale,care vieţuiesc împreună în acelaşi fragment viu al planetei.Totalitatea populaţiilor vegetale (fitocenoza) şi populaţiilor animale (zoocenoza) dintr-unanumit fragment al planetei formează o biocenoză, iar totalitatea biocenozelor de pe pământcompun biosfera sau, altfel spus, învelişul de viaţă al planetei.8
Astfel a fost sistematizată, concis, de către oamenii de ştiinţă, organizarea lumii vii,înconjurătoare.Această lume vie nu poate fi abordată, în vastitatea ei, decât în strânsă interdependenţă cusuportul său material, constituit din pământ, apă sau aer, care poartă denumirea de biotop.Biocenoza împreună cu biotopul formează ecosistemul, tratat ca un sistem unitar, iar totalitateaecosistemelor, care pot fi aeriene, acvatice sau terestre, alcătuiesc ecosistemul planetei Pământ.Revenind la puţinele specii de interes vânătoresc, din multitudinea celorlalte, denumitegeneric vânat, acestea nu pot fi abordate ştiinţific decât în contextul structurilor prezentate. Aşadar,în contextul existenţei unor relaţii extrem de diverse între indivizii aceleiaşi specii (intraspecifice) şiindivizii altor specii (interspecifice) din acelaşi biotop, precum şi a relaţiilor complexe dintreindivizii speciilor de interes vânătoresc şi mediul lor anorganic de viaţă. Ansamblul acţiunii extremde complicate a tuturor factorilor de mediu amintiţi - de natură biotică şi abiotică - au ca efectreglarea efectivelor populaţionale, mai exact menţinerea numărului de indivizi aparţinând uneipopulaţii la un nivel relativ staţionar.Cunoaşterea locului şi rolului speciilor de interes vânătoresc în lumea vie înconjurătoare,precum şi a mecanismelor care guvernează reglarea efectivelor populaţionale prin intermediulansamblului de factori de mediu precizaţi prezintă un interes deosebit pentru cinegeticieni, care pot,dar numai limitat şi cu înţelepciune, să intervină în evoluţia acestor efective. Exemplele speciiloraltădată de interes vânătoresc, acum dispărute sau pe cale de dispariţie în Europa şi chiar înRomânia, este elocvent şi de natură să atragă atenţia asupra acestui adevăr de necontestat.Între anumite limite, profesioniştii cu o pregătire teoretică şi practică temeinică în cinegetică- singurii îndreptăţiţi să fie denumiţi specialişti - pot influenţa, cu certitudine, evoluţia efectivelorunor specii de vânat, inclusiv a celor aflate în real pericol de dispariţie. Dar intervenţiile acestoranecesită, desigur, eliminarea oricărui amatorism în materie.Personalul angajat în cinegetică şi vânătorii pot influenţa şi ei evoluţia efectivelor multorspecii de vânat, prin aplicarea arhicunoscutei teorii a îmbunătăţirii condiţiilor de hrană, de adăpostşi de linişte. De asemenea, prin populări adecvate cu anumite specii de vânat şi, mai nou, printratarea preventivă şi curativă a unor populaţii dense de vânat, care riscă să fie afectate sau suntafectate de diverşi factori maladivi.Totul se impune a fi făcut însă cu măsură, fără exagerări care pot crea efecte contrare celorurmărite.Combaterea prădătorilor vânatului fără discernământ, hrănirea vânatului plantivor „la iesle”şi realizarea unor condiţii exagerate de adăpost care concentrează vânatul în suprafeţe restrânse, potconduce, dar numai temporar, la o creştere excepţională a efectivelor, urmată însă, cel mai probabil,de o scădere a acestora ca urmare a fenomenelor complexe de autoreglare.Din cele expuse mai sus, se impune a fi desprinsă ideea de profesionalism în cinegetică,unde diletantismul a avut şi are urmări nefaste, unele ce par acum sau chiar pot fi în viitorireversibile.Cum vor mai putea fi reintroduşi oare, în noile condiţii socio-economice, marii prădătoriexterminaţi din centrul Europei? Este aproape imposibil de crezut că repopularea acestora va mai fiacceptată, vreodată, de către crescătorii de animale dezobişnuiţi să le mai păzească noapteaîmpotriva prădării.Dar cum şi în ce condiţii, cu ce cheltuieli şi cu ce rezultate s-ar putea reintroduce zimbrul -fiindcă de bour, de saiga, de măgar sălbatic şi de alte sălbăticiuni din vremea străbunilor noştri numai poate fi vorba - în fondurile de vânătoare din România?Răspunsurile nu pot fi deloc încurajatoare.Iată întrebări şi răspunsuri care trebuie să dea de gândit în privinţa perspectivei altor specii,altădată de interes vânătoresc (dropia, cocoşul de mesteacăn, cocorul etc.). Dar şi în privinţa multorspecii care prezintă încă interes vânătoresc, dar ale căror efective nu evoluează convingător înEuropa (ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică, hârciogul, vidra, nurca etc).9
- Page 1 and 2: CUVÂNT ÎNAINTEExamenul de vânăt
- Page 3 and 4: DR. ING. NECULAI ŞELARUMANUAL PENT
- Page 5 and 6: peisajului natural, au avut efecte
- Page 7: unei singure Uniuni Generale a Vân
- Page 11 and 12: indivizilor aparţinând diverselor
- Page 13 and 14: Distanţa până la care se deplase
- Page 15 and 16: Răspunsurile comportamentale astfe
- Page 17 and 18: (capră neagră, cerb), pentru îno
- Page 19 and 20: distanţe incredibil de mari, sunt
- Page 21 and 22: împuşcare. Fapta de a împuşca e
- Page 23 and 24: Directiva habitatele nr. 92/403/CEE
- Page 25 and 26: Au picioare robuste, tetradactile,
- Page 27 and 28: CAPITOLUL IICUNOAŞTEREA SPECIILOR
- Page 29 and 30: Gestaţia durează 34 de săptămâ
- Page 31 and 32: peste 500 m altitudine, din cauza c
- Page 33 and 34: durată, căpriorii pot fi prinşi
- Page 35 and 36: puternici trăiesc solitar. Foarte
- Page 37 and 38: Colţii apar la mistreţ în jurul
- Page 39 and 40: Pagube: Atât prin consumul prefere
- Page 41 and 42: Menţinerea efectivelor optime şi
- Page 43 and 44: Denumiri: Marmota se mai numeşte m
- Page 45 and 46: Longevitate: Trăieşte 12-14 ani.
- Page 47 and 48: Pagube: Produce pagube atât în r
- Page 49 and 50: (Martes martes L.).2. Jder-de-piatr
- Page 51 and 52: construcţii părăsite. Nu se dep
- Page 53 and 54: deschise, până spre alburiu. Viţ
- Page 55 and 56: Alte denumiri: castor european, bib
- Page 57 and 58: Sunete: Un ţipăt pe care-l scoate
Astfel a fost sistematizată, concis, de către oamenii de ştiinţă, organizarea lumii vii,înconjurătoare.Această lume vie nu poate fi abordată, în vastitatea ei, decât în strânsă interdependenţă cusuportul său material, constituit din pământ, apă sau aer, care poartă denumirea de biotop.Biocenoza împreună cu biotopul formează ecosistemul, tratat ca un sistem unitar, iar totalitateaecosistemelor, care pot fi aeriene, acvatice sau terestre, alcătuiesc ecosistemul planetei Pământ.Revenind la puţinele specii de interes vânătoresc, din multitudinea celorlalte, denumitegeneric vânat, acestea nu pot fi abordate ştiinţific decât în contextul structurilor prezentate. Aşadar,în contextul existenţei unor relaţii extrem de diverse între indivizii aceleiaşi specii (intraspecifice) şiindivizii altor specii (interspecifice) din acelaşi biotop, precum şi a relaţiilor complexe dintreindivizii speciilor de interes vânătoresc şi mediul lor anorganic de viaţă. Ansamblul acţiunii extremde complicate a tuturor factorilor de mediu amintiţi - de natură biotică şi abiotică - au ca efectreglarea efectivelor populaţionale, mai exact menţinerea numărului de indivizi aparţinând uneipopulaţii la un nivel relativ staţionar.Cunoaşterea locului şi rolului speciilor de interes vânătoresc în lumea vie înconjurătoare,precum şi a mecanismelor care guvernează reglarea efectivelor populaţionale prin intermediulansamblului de factori de mediu precizaţi prezintă un interes deosebit pentru cinegeticieni, care pot,dar numai limitat şi cu înţelepciune, să intervină în evoluţia acestor efective. Exemplele speciiloraltădată de interes vânătoresc, acum dispărute sau pe cale de dispariţie în Europa şi chiar înRomânia, este elocvent şi de natură să atragă atenţia asupra acestui adevăr de necontestat.Între anumite limite, profesioniştii cu o pregătire teoretică şi practică temeinică în cinegetică- singurii îndreptăţiţi să fie denumiţi specialişti - pot influenţa, cu certitudine, evoluţia efectivelorunor specii de vânat, inclusiv a celor aflate în real pericol de dispariţie. Dar intervenţiile acestoranecesită, desigur, eliminarea oricărui amatorism în materie.Personalul angajat în cinegetică şi vânătorii pot influenţa şi ei evoluţia efectivelor multorspecii de vânat, prin aplicarea arhicunoscutei teorii a îmbunătăţirii condiţiilor de hrană, de adăpostşi de linişte. De asemenea, prin populări adecvate cu anumite specii de vânat şi, mai nou, printratarea preventivă şi curativă a unor populaţii dense de vânat, care riscă să fie afectate sau suntafectate de diverşi factori maladivi.Totul se impune a fi făcut însă cu măsură, fără exagerări care pot crea efecte contrare celorurmărite.Combaterea prădătorilor vânatului fără discernământ, hrănirea vânatului plantivor „la iesle”şi realizarea unor condiţii exagerate de adăpost care concentrează vânatul în suprafeţe restrânse, potconduce, dar numai temporar, la o creştere excepţională a efectivelor, urmată însă, cel mai probabil,de o scădere a acestora ca urmare a fenomenelor complexe de autoreglare.Din cele expuse mai sus, se impune a fi desprinsă ideea de profesionalism în cinegetică,unde diletantismul a avut şi are urmări nefaste, unele ce par acum sau chiar pot fi în viitorireversibile.Cum vor mai putea fi reintroduşi oare, în noile condiţii socio-economice, marii prădătoriexterminaţi din centrul Europei? Este aproape imposibil de crezut că repopularea acestora va mai fiacceptată, vreodată, de către crescătorii de animale dezobişnuiţi să le mai păzească noapteaîmpotriva prădării.Dar cum şi în ce condiţii, cu ce cheltuieli şi cu ce rezultate s-ar putea reintroduce zimbrul -fiindcă de bour, de saiga, de măgar sălbatic şi de alte sălbăticiuni din vremea străbunilor noştri numai poate fi vorba - în fondurile de vânătoare din România?Răspunsurile nu pot fi deloc încurajatoare.Iată întrebări şi răspunsuri care trebuie să dea de gândit în privinţa perspectivei altor specii,altădată de interes vânătoresc (dropia, cocoşul de mesteacăn, cocorul etc.). Dar şi în privinţa multorspecii care prezintă încă interes vânătoresc, dar ale căror efective nu evoluează convingător înEuropa (ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică, hârciogul, vidra, nurca etc).9
Change language