CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

2.3.35. Cioara grivă (Corvus corone L.)Alte denumiri: Cioară cenuşie (Corvus corone sardonius), denumire uzitată corect în sud, şicioară-grivă-ardeleană (Corvus corone cornix) folosită, de asemenea, corect în Transilvania, Banatşi Bucovina. Se mai folosesc denumirile de cioară sură, grivană sau cioara grivă sudică în restulţării, la sud şi la est de Carpaţi. De fapt sunt două subspecii de cioară grivă, care se deosebesc puţindin punct de vedere morfologic, nu însă şi din punct de vedere vânătoresc. Carpaţii par să reprezintelinia de demarcaţie între aceste două subspecii.În România, doar în Banat şi în sudul Ardealului, se mai întâlneşte o subspecie neagră decioară grivă, denumită cioara neagră (Corvus corone corone L.), foarte asemănătoare cu cioara desemănătură, fără însă a prezenta piele nudă alburie la baza ciocului şi „pantaloni”. Se aseamănă laaspect general cu corbul, dar este mai redusă ca dimensiuni.Recunoaştere: Cioara cenuşie are capul, guşa, remigele aripilor şi rectricele cozii de culoareneagră mată, restul corpului fiind cenuşiu (planşa 49). Cioara grivă ardeleană este de dimensiunipuţin mai reduse decât cioara cenuşie, iar contrastele culorilor sunt mai pregnante, în sensul că areremigele secundare de un negru lucios, iar „vesta” cenuşie este mai deschisă la culoare.Ambele subspecii trăiesc în număr mare la câmpie. În zonele de dealuri sunt mai rare, iar înregiunea de munte, de-a lungul văilor, doar câteva exemplare. Cioara cenuşie este regăsită înefective numeroase şi în Lunca şi Delta Dunării.Glasul este un cârâit caracteristic. Simţul văzului este de o acuitate excepţională. Arelongevitate mare, apreciată la 20-30 de ani.Hrana: Se hrăneşte cu ouăle şi puii păsărilor mici, producând pagube în populaţiile defazani, potârnichi, prepeliţe, nagâţi, gâşte şi raţe sălbatice, lişiţe etc. Atacă puii mici de iepure şichiar exemplarele adulte rănite sau neputincioase. Consumă însă şi mari cantităţi de larve, insecte,şoareci, excremente, resturi de cadavre şi o mulţime de vegetale (cereale, seminţe de floareasoarelui,fructe etc.).Prin modul de hrănire produce pagube activităţii cinegetice, dar şi agriculturii, într-o măsurămai mare decât este folositoare prin culegerea larvelor dăunătoare. Din aceste motive esteconsiderată specie păgubitoare, mai ales pentru vânatul util cu pene, şi este tratată ca atare.Obiceiuri: Primăvara trăieşte în perechi izolate, vara în familii cu pui, iar spre toamnă sestrânge în stoluri nu prea numeroase. Numărul ciorilor grive pare să crească iarna, în anumite zonesud-estice şi vestice, prin aportul de exemplare eratice venite dinspre nord.Reproducere: Perechile de ciori îşi amenajează sau îşi reamenajează anual cuiburile înarbori izolaţi, înalţi. Nu cuibăreşte niciodată în colonii, dar cuiburile pot fi amplasate în arboriapropiaţi.Depune 4-6 ouă la începutul lunii aprilie. Femela cloceşte singură timp de 18 zile. Puii suntnidicoli şi părăsesc cuibul doar după o lună. Devin maturi sexual la un an.Vânare: Vânătorii sunt conştienţi de pagubele pe care le poate produce cioara grivă şi auinteresul ca efectivele acestei specii să fie menţinute la un nivel relativ redus. Până de curând s-avânat fără nici un fel de restricţii, pe tot timpul anului, cu alice de 2,5 - 3,0 mm. Acum se poate vânadoar în perioada 1 iunie – 31 martie, deoarece ni s-a impus acest fapt prin Directiva Păsări a U.E.Pânda şi apropiatul sunt metodele cele mai obişnuite de vânare. Eficientă se dovedeşte însăvânătoarea cu chemători şi cu atrape.2.3.36. Cioara-de-semănătură (Corvus frugilegus L.)Recunoaştere: Are penajul negru cu reflexe violacee metalice. Spre deosebire de corb, careeste mult mai mare, şi spre deosebire de cioara neagră (Corvus corone corone L.) cu care se poateconfunda în Banat şi sudul Ardealului, prezintă „pantaloni” şi o porţiune de piele nudă la baza83