CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Recunoaştere: Este considerat şi specie sedentară, şi eratică. Se recunoaşte după colorit şidupă mărime, fiind cel mai mare dintre sturzi. Gâtul, pieptul şi abdomenul sunt cenuşiu-gălbui, cupete brune. Partea superioară a corpului şi creştetul capului sunt maro-gri uniform, având rectriceleşi remigele cu margini albicioase. Caracteristică este culoarea descrisă pentru piept, pentru abdomenşi pentru gât, culoare care ajunge până la ochi. Aripile sunt albe în partea de dedesubt (planşa 48).Cuibăreşte în păduri, în parcuri şi în grădini mari. Este sperios şi precaut. Depune în aprilie4-5 ouă verzi, cu stropi roşcaţi, amplasate în cuiburi asemănătoare celor de cocoşar. Femela cloceşte14 zile. Puii sunt nidicoli.Iernează în stoluri mici, în pădurile de stejar, unde consumă preponderent boabe de vâsc.Se vânează, ca şi ceilalţi sturzi, între 1 septembrie – 28(29) februarie, cu alice de 2 mm.2.3.32. Sturzul cântător (Turdus philomelos L.)Este foarte asemănător cu sturzul-de-vâsc, dar de dimensiuni puţin mai reduse.Coloraţia celor două specii pare identică la prima vedere, dar în cazul sturzului cântător,remigele şi rectricele sunt colorate uniform. În plus, gâtul, pieptul şi abdomenul sunt uşor maialburii, fără însă ca această culoare să atingă ochiul. Aripile sunt albe pe dedesubt doar în parteaposterioară, partea anterioară fiind galbenă (planşa 48).Este un oaspete de vară, care iernează doar sporadic în Delta Dunării. Apare în martie, de lacâmpie până la munte, cuibărind în păduri, în crânguri, în parcuri şi în grădini. Pleacă târziu, cândvremea se strică.Se vânează ca şi speciile de sturzi abordate anterior.2.3.33. Sturzul-de-vii (Turdus iliacus)Este mai mult specie de pasaj, care rămâne iarna în România, din octombrie până în mai. Întimpul migraţiei şi iarna este întâlnit în stoluri mici, în pădurile rare, cu tufişuri înalte, şi în vii.Seamănă cu sturzul cântător, dar are flancurile roşcate, partea inferioară şi interioară a aripii deculoare roşie-cărămizie şi o sprânceană albă evidentă (planşa 48). Cântecul său prezintă mai multevariante.Se vânează ca şi celelalte specii de sturzi.2.3.34. Graurul (Sturnus vulgaris L.)Este oaspete de vară, întâlnit în efective foarte mari în România. Soseşte la sfârşitul luniifebruarie şi pleacă toamna târziu.Se recunoaşte după culoarea neagră, împestriţată cu pete albe, mai intense iarna. Vara areciocul galben şi culoarea mai vie, toamna are ciocul cenuşiu şi culoarea mai mată (planşa 49).Se află tot timpul în mişcare, în căutare de insecte, fructe, seminţe etc.Trăieşte în stoluri, exceptând perioada de cuibărit. Stolurile sunt uneori de dimensiuniuriaşe, membrii acestora zburând perfect sincronizat. Înnoptează cu precădere în stufărişuri, făcândo zarvă de nedescris. În zbor scoate continuu strigăte scurte şi aspre. Cântecul său este însămelodios, compus din fluierături, combinate cu foarte multe sunete imitate.Cuibăreşte în scorburi, în crăpături din ziduri, sub ţiglele caselor părăsite, în cuiburiartificiale şi în alte asemenea locuri care îi asigură protecţia puilor. Cuibul este amenajat din fibrevegetale şi din fulgi, la construirea lui contribuind atât masculul, cât şi femela.Începând din luna aprilie, femela depune 5-6 ouă, care sunt clocite alternativ de cei doiparteneri, circa 14 zile. Puii sunt nidicoli. Scoate două serii de pui pe an.Se vânează în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie, cu alice de 2 mm.82