CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

ună-cenuşie, brăzdată cu dungi longitudinale şi transversale galbene. Pe cap se pot remarca 3dungi longitudinale galbene, iar abdomenul este alb-gălbui-rozaliu. Ciocul este brun cenuşiu.Dimorfismul sexual este slab evident şi constă într-o pată neagră pe guşă, existentă doar la cocoşeiiadulţi (planşa 45).Prezenţa prepeliţei în teren se constată, în principal, după glas.Aude şi vede bine. Preferă să fugă pe jos şi să se ascundă, decât să zboare.Habitat: Este o pasăre de câmpie, care preferă terenurile agricole cultivate cu grâu, mei,trifoi, lucernă, floarea soarelui etc. Se întâlneşte însă frecvent şi în zona colinară şi de deal, mai alesîn fâneţe umede. În verile secetoase preferă terenurile agricole irigate sau pe cele poziţionate pelângă canalele cu apă.Hrana: Asemănătoare cu cea a potârnichii.Duşmani: De la nevăstuică până la vulpe şi câine, precum şi păsările răpitoare de zi denoapte, îndeosebi cele de talie mică, toate afectează prepeliţa. Nici prădătorii naturali şi nicivânătoarea cu arma nu pot însă influenţa negativ efectivele de prepeliţe, mai mult decât stareavremii. Este specia asupra efectivelor căreia se susţine că intensitatea vânării cu arma nu are nici unefect.Obiceiuri: Iernează în Africa Centrală, fiind însă întâlnită şi în Africa de Sud. În drumul dereîntoarcere spre Europa, o mare parte dintre exemplare scot un rând de pui în nordul Africii, dupăcare sosesc cu puii tineri şi mai scot un rând de pui în Europa. Majoritatea prepeliţelor sosesc însădirect în Europa, unde scot două serii de pui pe an. Migrează doar noaptea, mai ales în nopţile culună plină. Uneori când au hrană din abundenţă şi timpul se menţine toamna călduros, întârziemigraţia până după 15 octombrie.Reproducere: În literatura de specialitate este citată atât ca specie monogamă, cât şi caspecie poligamă. Se comportă totuşi ca o specie poligamă, masculul neparticipând la clocit şi lacreşterea puilor. Femela depune 8-15 ouă în luna mai. Ponte complete se întâlnesc însă şi în lunaiunie, în luna iulie şi chiar la început de august. Sunt, fără îndoială, ponte depuse de prepeliţelesosite mai târziu, ponte de înlocuire sau al doilea rând de ponte.Cuiburile sunt amenajate superficial în culturi, cele mai predispuse distrugerii fiind celeamplasate în culturile cu plante de nutreţ, care se cosesc mecanic, devreme şi repetat. Cele maipuţin expuse sunt cele amplasate în lanurile de cereale şi în fâneţe. Incubarea durează 16-20 de zile.Puii sunt nidifugi, după 20 de zile pot zbura, iar la o lună ating aproape dimensiunile părinţilor.După două luni sunt complet dezvoltaţi şi apţi pentru migrare.Vânare: Vânătoarea cea mai spectaculoasă este „la picior”, cu câine pontator. Fără câine, „lasărite”, prepeliţele sunt greu de săltat. Se practică şi metoda stârnirii acestora cu gonaşi intercalaţiîntre vânători şi prin sperierea lor cu ajutorul unui lanţ târât pe sol de vânători. Perioada legală devânătoare este 15 august - 31 decembrie. Se împuşcă folosind alice de maximum 2,0 mm.2.3.25. Porumbelul gulerat (Columba palumbus L.)Alte denumiri: Porumbel popesc, porumbel mare, porumbel ghindar.Recunoaştere: Este o pasăre de pasaj, dar şi un oaspete de vară în România. În iernileblânde, când găseşte hrană suficientă, rămâne să ierneze în sudul ţării, uneori în stoluriimpresionante. În anumiţi ani se comportă, din acelaşi motiv al suficienţei hranei, ca pasăre eratică.Are aspectul caracteristic porumbeilor şi o culoare cenuşie-albăstruie specifică, comună şipentru celălalt porumbel, de scorbură. Se deosebeşte de acesta din urmă prin mărime (cântăreştepeste 500 g) şi prin trei categorii de dungi albe vizibile: la aripi, pe flancurile gâtului (care lipsesc laexemplarele juvenile) şi la coadă. Ciocul este roşu, cu vârful galben, iar picioarele roşii (planşa 48).Porumbeii guleraţi trec prin România în februarie-martie spre nord, ca să se înapoieze, în stolurimari spre sud, în octombrie-noiembrie.Exemplarele care rămân în timpul verii pe teritoriul ţării noastre preferă, pentru cuibărit, atâtpădurile de munte cât şi cele din câmpie.79