CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

din ce în ce accentuat, câinele hoinar şi pisica de casă, care, în perioada de cuibărit şi de creştere aprogeniturii, produc prejudicii greu de cuantificat. Şi ciorile grive şi negre, ca de altfel şi coţofenelepot consuma ouăle din cuiburile făzăniţelor plecate după hrană. Cele mai grave pierderi ledetermină însă omul, prin folosirea furadanului şi a altor substanţe chimice puternic toxice, precumşi prin folosirea utilajelor moderne de cosit, prăşit etc. Acestea au făcut şi continuă să facă ravagiiîndeosebi primăvara şi vara, în efectivele de reproducători şi în progenitura acestora. Dimensiunilepagubelor sunt greu de sesizat, în această perioadă, care devine tot mai caldă şi favorizeazădescompunerea cadavrelor ascunse în vegetaţia, desişurile şi în tufărişurile din câmpul cultivatagricol, unde exemplarele afectate se retrag şi mor.Reproducere: Fiind o specie poligamă, cocoşul atrage în jurul lui un „harem” de 2-6făzăniţe, pe care le păzeşte încă din luna martie, într-un anumit teritoriu, apărat agresiv de eventualiiintruşi. „Rotitul" ţine până la sfârşitul lunii aprilie, după care făzăniţa depune 10-12 ouă, într-uncuib rudimentar amenajat pe sol, în locuri ascunse vederii. Cloceşte doar găina după depunereaultimului ou, circa 24-25 de zile. Puii ies din ou pe la sfârşitul lunii mai, când găsesc deja hrană dinabundenţă. Sunt nidifugi şi încep să zboare la 4-6 săptămâni. La un an ating maturitatea sexuală.În România, fazanul este considerat specia care se pretează cel mai bine la înmulţireaartificială şi la repopularea terenurilor apte pentru aceasta.Vânare: Se împuşcă în perioada 1 octombrie - 28(29) februarie, cu arma lisă şi cu alice de3,0 mm.Trofeul îl constituie pasărea întreagă sau bust naturalizată, ori numai penele din coadă sauparte din pielea pieptului cu pene, purtată ca pampon la pălărie.Metodele admise la vânătoare sunt „la goană” şi „la picior”, cu sau fără câine de vânătoare.Nu este admisă împuşcarea „la pândă”.2.3.23. Potârnichea (Perdix perdix L.)Altă denumire: Potârniche cenuşie.Descriere: Este o specie autohtonă, valoroasă, frecventă cândva, în efective apreciabile, dela câmpie până în zona de dealuri înalte. A fost semnalată şi la munte, chiar şi în golul alpin,dovedind o plasticitate ecologică remarcabilă, asemănătoare iepurelui.Are talie mică (320-440 g) şi nuanţa generală cenuşie. Capul, guşa şi parţial coada suntroşcate, abdomenul alburiu, cu o pată brună-ruginie în formă de potcoavă pe piept. Flancurile sunttărcate cu brun-roşcat, iar aripile striate cu dungi galbene. Ciocul este cenuşiu, ca şi picioareleexemplarelor mature. Doar puii până la vârsta de un an au picioarele gălbui. În jurul ochilor cafenii,prezintă un cerc îngust roşu.Dimorfismul sexual este slab evident. Cocoşelul se deosebeşte totuşi de găină prin potcoavabrună de pe piept mult mai evidentă şi prin dungile gălbui de pe tectrice, care sunt doarlongitudinale, la femelă acestea fiind şi transversale. De asemenea, se mai deosebeşte şi prin lipsapetei mai deschise de deasupra ochiului, care la majoritatea femelelor este evidentă.Exemplarele tinere, de până la un an, se deosebesc, la rândul lor, de cele adulte princuloarea galbenă a picioarelor, prin primele două remige mai ascuţite la vârf comparativ cu aceleaşipene mai rotunjite la exemplarele mature, prin ciocul mai puţin încovoiat şi prin potcoava de pepiept mai conturată (planşa 46).Se apreciază că puţine potârnichi pot depăşi în libertate vârsta de 3-4 ani.Glasul, auzit mai des în perioada împerecherii, este emis de cocoşei. De asemenea, este auzitatunci când aceştia conduc cârdul în zbor sau când vor să-l adune. Puii scot un piuit slab.Văzul şi auzul sunt la fel de dezvoltate ca şi la fazan.Urma este asemănătoare cu a fazanului, dar mai mică. Se deosebeşte de urmele de mărimiasemănătoare ale altor păsări prin unghiul mai mare dintre degete, precum şi prin urma degetului77