CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Simţuri: Sitarul are văzul şi auzul fine, dar excelează şi printr-un remarcabil simţ alpipăitului, graţie căruia reuşeşte să descopere hrana căutată în pământ (râme, insecte şi larveleacestora).Glas: Sitarul scoate un „corăit” discret caracteristic, urmat de piscuit mai puternic, auzite înperioada împerecherii. Femela speriată de lângă cuib sau de lângă pui scoate un strigăt scurt,asemănător celui emis de gaiţă, dar mai discret.Longevitate: Este apreciată la 12 ani.Habitat: Este o pasăre de pasaj, care cuibăreşte în număr redus şi în zona montană a ţăriinoastre. În toate iernile blânde rămân exemplare, puţine la număr, care iernează în Delta şi LuncaDunării, dar şi în pădurile din câmpie. Esenţial pentru sitar este solul umed şi neîngheţat, din care să-şipoată agonisi hrana.Primăvara, este frecvent întâlnit în pădurile şi izlazurile împădurite de pe versanţii apelorcurgătoare cu orientare nord - sud, iar toamna în luncile apelor de şes. De menţionat că preferăarboretele tinere, ajunse în stadiul de prăjiniş, instalate pe soluri trofice.Hrană: râme, alte larve din sol şi de sub frunzişul pădurii, insecte adulte etc.Obiceiuri: Migrează numai noaptea, în grupuri mici, iar durata pasajului depinde de evoluţiavremii. La instalarea bruscă a primăverii, după ierni lungi, pasajul este scurt, dar puternic.Înrăutăţirea bruscă a vremii şi zăpezile târzii din aprilie pot opri pasajul şi pot obliga multe femelesă depună ponta pe teritoriul ţării noastre, chiar în zone de dealuri înalte, la limita de jos a zăpezii.Astfel de situaţii sunt însă rare.De regulă pasajul începe în martie şi ţine până în mai, neproducându-se „căderi” dense lasitari. În octombrie-noiembrie şi chiar mai devreme are loc pasajul invers, dinspre nord spre sud.Reproducere: Masculul desfăşoară zborul nupţial de seară şi de dimineaţă, în căutareafemelei care-l aşteaptă pe sol, după apariţia luceafărului de seară şi, respectiv, înainte de dispariţiacelui de dimineaţă. Împerecherea are loc pe sol. Femela depune în medie 3-5 ouă, pe care lecloceşte singură timp de 22-24 de zile. De obicei femela scoate două rânduri de pui, prima dată înaprilie-mai, iar a doua oară în iulie-august.Puii sunt nidifugi, la 4 săptămâni devenind deja zburători. Până la vârsta de un an pot fideosebiţi de adulţi prin configuraţia primei remige, care la pui are marginea colorată zimţat maiînchis, pe când la adulţi este alburie. Se susţine că în caz de pericol femelele îşi mută puii în zbor,ţinându-i strâns cu picioarele, ori între cioc şi piept, ipoteză insuficient cercetată.Vânare: Este una dintre speciile cele mai apreciate de vânători, atât pentru tirul oferit, cât şipentru raritatea sa şi pentru gustul deosebit de bun al cărnii. Se împuşcă la pândă, la goană şi, celmai elegant, la picior cu câinele de vânătoare. Perioada legală de vânare este 1 septembrie – 28(29)februarie, la sitar trăgându-se cu alice mici, de 2,0 mm, maximum 2,5 mm.Trofeul neconvenţional îl constituie „peniţa pictorului” sau „pana pictorului”, de fapt panadinaintea primei remige mari, şi pămătuful (pensuliţa) din jurul târtiţei.2.3.18. Becaţina comună (Gallinago gallinago L.)Altă denumire: Becaţină.Recunoaştere: Este cea mai comună şi mai frecvent întâlnită dintre becaţine, fiindconsiderată, ca şi celelalte becaţine, specie de pasaj prin ţara noastră.Trece prin România în perioadele martie-aprilie şi septembrie-noiembrie. Începutul luniidecembrie nu o prinde, de regulă, în ţară. Totuşi, foarte rar, rămân câteva exemplare să ierneze lanoi şi atunci doar în mlaştinile în care apa nu îngheaţă. Puţine exemplare rămân şi vara pentru acuibări în zonele umede din România.Ca aspect general seamănă cu sitarul, de care se deosebeşte evident prin mărime, fiind multmai mică, şi prin coloraţia mai surie. Se mai deosebeşte prin zborul rapid, în zig-zag, şi prin ţipătulnazal şi aspru emis când se ridică.72