CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Obiceiuri: Se adună în cârduri mari înainte de migraţie. Migrează în timpul nopţii. Deşi seînalţă greu de pe apă, alergând pe suprafaţa acesteia înainte de a-şi lua zborul, după ce ajunge în aerpoate parcurge, cu uşurinţă, distanţe foarte mari.Reproducere: Este specie monogamă. Depune o pontă de 7-12 ouă în luna aprilie, într-uncuib amenajat fie în stuf, fie pe plaur. Incubaţia durează 21-23 de zile, ambii părinţi clocindalternativ ouăle, după depunerea celui din urmă. Puii sunt nidifugi şi părăsesc cuibul după 3-4 zile.Poate depune chiar două rânduri de ponte pe an. De menţionat agresivitatea masculilor, manifestatăîn apărarea teritoriului, împotriva semenilor, dar şi a altor păsări.Vânare: Se face în perioada 1 septembrie – 28(29) februarie, la paza de seară şi dedimineaţă, în imediata apropiere a bălţilor. De asemenea, se practică şi vânătoarea la goană înstufuri mai rare şi nu prea întinse. Se folosesc alice de 2,5 - 3,0 mm.2.3.16. Găinuşa-de-baltă (Gallinula chloropus L.)Altă denumire: Corlă.Recunoaştere: Este o pasăre migratoare, întâlnită la noi doar în perioada martie-octombrie,în aceleaşi locuri cu lişiţa. Seamănă cu aceasta, fiind complet neagră cu nuanţe măslinii, dar estemai mică. Are o placă roşie cornoasă pe frunte şi alb de-a lungul penelor laterale ale aripilor,precum şi la coadă. Subcaudalele sunt albe, având doar o linie centrală neagră (planşa 41).Picioarele sunt verzi şi au o pată roşie deasupra tarsului. Degetele nu sunt prevăzute nici cumembrane, nici cu lobi înotători, sunt în schimb foarte lungi, asigurând prin aceasta o suprafaţămare de sprijin. Coada este ţinută în sus şi este mişcată ritmic atât când înoată, cât şi atunci cândmerge. Zboară scurt, la înălţimi mici, cu picioarele atârnate. Ţipă caracteristic şi divers.Simţul cel mai dezvoltat, ca şi la lişiţă, este văzul.Se hrăneşte, ca şi lişiţa, cu insecte, moluşte, larve, seminţe şi diverse plante acvatice sau depe malul apei.Are aceiaşi duşmani.Este, ca şi lişiţa, o specie monogamă, care poate depune anual două ponte de 7-12 ouă, încuiburi amenajate de ea sau în cuiburile părăsite de alte specii. Ambii părinţi conduc cele două seriide pui scoşi în fiecare an, până ce aceştia devin independenţi. Puii sunt nidifugi.Vânare: Nu prezintă interes vânătoresc deşi este foarte frecvent întâlnită în România. Seîmpuşcă ocazional, în perioada 1 septembrie – 15 ianuarie, cu alice de 2,5 mm.2.3.17. Sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola L.)Altă denumire: Sitar.Descriere: Este o pasăre relativ mică (250 - 300 g), de culoare ruginie-pătată. Analizat îndetaliu, sitarul are spatele brun-ruginiu, cu pete negre şi cu dungi transversale cenuşii. Abdomenulşi pieptul sunt albe-gălbui, cu linii brune ondulate orientate transversal. Are coada neagră cu vârfulcenuşiu şi capul cu trei benzi negre pe creştet, orientate transversal. Ochii mari comparativ cucorpul sunt aşezaţi spre creştetul capului şi puţin înapoi, asigurându-i o vedere de jur-împrejur (de360 o ). Din acest motiv sitarul nu poate fi surprins nici atunci când se hrăneşte cu ciocul înfipt înpământ. Ciocul, inconfundabil la sitar, este de două ori mai lung decât capul, având circa 8 cmlungime şi vârful uşor îngroşat. În această îngroşare se deschid cele două orificii nazale, relativ fine(planşa 42). Vârful ciocului este mobil pentru a putea apuca hrana din sol fără deschiderea ciocului,ci doar a vârfului acestuia.Dimorfismul sexual este puţin evident. Totuşi masculii se deosebesc de femele prin: corpulmai mic şi partea ventrală mai cenuşie, comparativ cu a femelelor care este gălbuie-albicioasă, şiprin capetele oaselor pubis mai apropiate.71