CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Vânare: Se practică în perioada 1 septembrie - 28(29) februarie, cu arma lisă şi cu alice de3,5 - 4,5 mm. Se poate împuşca şi cu arma cu glonţ din categoria 5,6 mm, apropiind-o în câmpdeschis cu ajutorul căruţelor sau al animalelor domestice.Pânda pe traseele de venire şi de plecare la câmp, în locurile unde se hrăneşte sau în cele deodihnă rămâne însă metoda clasică cea mai eficientă de vânătoare. Se pot utiliza, cu rezultate bune,atrapele şi chemătorile, cu excepţia chemătorilor electronice a căror folosire este interzisă de lege.Nu este indicată şi nici etică pânda la locurile de înnoptat, deoarece îndepărtează gâştele dinîntreaga zonă şi conduce la rănirea multora dintre ele, în condiţiile dificile ale tirului pesemiîntuneric. De asemenea, conduce la pierderea multor gâşte împuşcate.2.3.2. Gâsca-de-semănătură (Anser fabalis L.)Este o gâscă foarte asemănătoare cu gâsca-de-vară (planşa 35).Se deosebeşte de aceasta prin următoarele: este oaspe-e de iarnă, fiind mai frecvent întâlnită în vestul ţării, începând de la sfârşitullunii octombrie până la începutul lunii martie; penajul este mai închis la culoare, iar gâtul, capul şi spatele sunt de un cafeniu mai intens; ciocul este negru la vârf şi spre rădăcină, fiind brăzdat la mijloc de o dungă portocalie;picioarele sunt portocalii, asemănătoare bobocilor de gâscă mare, de care se deosebeşte însă dupăculoarea ciocului; ca ordin de mărime se situează doar cu puţin sub gâsca-de-vară (2,5 - 3,5 kg).În România este rar întâlnită, iar atunci când apare este confundată cu gâsca-de-vară.Prezintă două subspecii, cea de-a doua fiind denumită gâsca mică de semănătură (Anser fabalisrossicus).2.3.3. Gârliţa mare (Anser albifrons S.)Alte denumiri: Gâscă cu fruntea albă.Descriere: Este mai mică decât gâsca de vară (2-3 kg) şi se deosebeşte de aceasta prin pataalbă de pe frunte, care nu ajunge niciodată la nivelul ochilor, precum şi prin abdomenul cenuşiubrăzdat transversal cu pete negre. Exemplarele tinere nu prezintă întotdeauna pata albă de pe frunteşi petele negre de pe abdomen, semănând cu gâsca-de-semănătură, comparativ cu care prezintă însădimensiuni mult mai mici. Ciocul este galben-roşiatic, cu unghia albă, iar picioarele roşii-cărămizii(planşa 35).Este pasăre de pasaj prin România sau oaspete de iarnă în Câmpia Română, în Dobrogea,dar şi în vestul ţării. Vine pe la jumătatea lunii octombrie şi pleacă în prima parte a lunii martie.2.3.4. Raţa mare (Anas platyrhynchos L.)Alte denumiri: Raţă sălbatică mare, răţoi de raţă mare, boboc de raţă mare.Descriere: Este considerată cea mai mare raţă din România şi una dintre cele mai mari raţedin lume (0,8 - 1,4 kg). Doar eiderul, care a fost semnalat de câteva ori în fauna ţării noastre, odepăşeşte. Dimorfismul sexual este evident de toamna până primăvara, incluzând perioada decădere în perechi şi de împerechere. În această perioadă, răţoiul, care este cu puţin mai mare decâtraţa, se prezintă mai viu colorat. Are capul şi gâtul verzi-metalizat, gulerul alb, pieptul brun şi coadaneagră, cu subcaudalele albe şi două dintre penele negre, cele mijlocii, răsucite caracteristic în sus.Culoarea de fond este cenuşie, iar oglinda este albastră, mărginită de două dungi albe înguste. Raţaare o culoare mai apropiată de cea a mediului său de viaţă, brună-gălbuie, cu pete şi dungi brune,negre şi albe. Oglinda femelei este identică cu a masculului (planşa 37). Schimbarea penajului seproduce după clocit, în iunie-iulie, când culoarea răţoiului devine foarte asemănătoare cu cea a raţei.66