CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

2.3.1. Gâsca-de-vară (Anser anser L.)Alte denumiri: Gâscă mare, gânsac mare, gâscan mare, boboc de gâscă mare.Descriere: Este cea mai mare dintre gâştele întâlnite la noi în ţară, cântărind, de regulă, între3 şi 4 kg. Culoarea generală este brună-cenuşie, iar penele de contur sunt tivite cu alb, ceea ce oface să pară brăzdată transversal de dungi albe. Capul, gâtul şi pieptul sunt cenuşii, iar subcaudalelealbe. Ciocul şi pleoapele sunt de culoare roză-portocalie, cu unghia ciocului albă, iar picioarele suntroz-roşietice (planşa 35). Doar puii, mai închişi la culoare, au picioarele galbene. Pupila ochiuluieste brună. În zbor se observă, pe partea anterioară a aripilor, câte o pată argintie, care nu se vede laalte gâşte.Năpârlirea are loc în iunie-iulie, gâsca-de-vară fiind incapabilă de zbor până când îi crescnoile remige. În august, penajul este complet refăcut şi pot zbura atât exemplarele adulte, cât şi puii.Între masculi şi femele nu sunt deosebiri evidente.Are văzul şi auzul extrem de fine, fiind în general foarte prudentă.Sunetele emise sunt asemănătoare cu cele ale descendentei sale domestice.Habitat: Este specie de pasaj şi oaspete de vară care soseşte în România în luna februarie,venind din nordul Africii unde iernează. Pleacă de la noi, în luna noiembrie, după căderea primilorfulgi care acoperă hrana de pe câmp, dar sunt şi exemplare, puţine la număr, care iernează în ţaranoastră. În timpul pasajului, stolurile de gâşte zboară în formă de „V” neregulat. Aceste stoluri suntconduse, în general, de un gâscan bătrân.O mare parte dintre gâştele mari cuibăresc la noi în Delta Dunării, dar şi în alte câteva lacuriîntinse cu stuf din sudul ţării. Cele mai multe dintre acestea cuibăresc însă mai la nord de ţaranoastră.Preferă pentru cuibărit, bălţile întinse şi liniştite, cu stuf şi papură, unde găsesc atât condiţiipropice de adăpost, cât şi de hrană. Doar spre sfârşitul verii, după năpârlire, stolurile de gâşte sedeplasează ziua la câmp, pentru a se hrăni cu cerealeHrana: Este preponderent vegetală şi constă în plante acvatice, ierburi fragede, semănături,trifoi, rapiţă, leguminoase, seminţe de cereale, fiind doar completată cu insecte, icre de peşte etc.Duşmani: Câinele enot şi vidra pot devasta cuibarele şi ataca puii de gâscă. Aceştia suntameninţaţi permanent şi din aer, de ulii de trestie şi de vulturii codalbi. Printre duşmani se numărăînsă şi cioara grivă, nurca, vulpea, câinele şi mai ales oamenii care adună ouăle din cuibare pentru ale consuma.Obiceiuri: Înnoptează şi se odihneşte la amiază, în mod obişnuit, pe baltă. De dimineaţă, dela orele 7 la 13 şi după amiază de la 15 la 17 zboară la câmp pentru a se hrăni. Traseele sunt îngeneral constante. În locurile neliniştite, înainte de venirea cârdului sosesc câteva exemplare izolate(cercetaşi), care prospectează zona şi transmit semnalul cuvenit stolului ce vine din urmă. Pe câmp,cârdul este întotdeauna păzit de gâşte care stau, cu rândul, de veghe.Reproducere: Gâsca mare este pasăre monogamă. Perechile se formează toamna, apoi semenţin toată viaţa, aşa încât la sosirea în România acestea sunt deja formate. Doar în situaţiadispariţiei unuia dintre soţi cuplul se reface. Cuibul îl construieşte numai femela, în stuf, pe plaursau în alte locuri uscate, liniştite şi ferite de duşmani. Partea inferioară a cuibului este formată dinmaterial fibros, acesta fiind căptuşit deasupra cu material mărunţit şi cu puf fin din penajul femelei.Ouatul începe în a doua jumătate a lunii martie şi se continuă în aprilie. Gâsca mare depune 5 - 8ouă, chiar până la 14, pe care le cloceşte 28-29 de zile. În perioada clocitului, gânsacul stă aproapede cuib şi, la nevoie, apără gâsca şi cuibul de duşmani. Gâsca părăseşte zilnic cuibul pentru a sehrăni, perioadă în care acoperă ouăle din cuib cu puf. Bobocii sunt nidifugi şi părăsesc cuibul la 1-2zile de la eclozare. Sunt capabili de zbor după 3 luni şi maturi sexual după 2 ani.65