CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

este vizibilă, iar la 15 ani tocirea incisivilor şi a măselelor afectează cam la 1/2 din lungimeainiţială. După 20-25 de ani incisivii sunt tociţi la rasul gingiei, din canini rămân doar bonturi, iarmăselele mediane sunt tocite aproape definitiv.Dimorfismul sexual este slab evident.Sunete: Când este surprins, ursul scoate un pufăit caracteristic, ceea ce a făcut să se creadăcă ursul „scuipă”. Uneori, în astfel de situaţii ori când ursul este deranjat, mormăie. Mormăieputernic sau „răcneşte” şi atunci când este încolţit de om sau dacă este atins de glonţ. Ursoaicaobişnuieşte să comunice cu puii prin pufăituri, prin mormăituri, dar şi printr-un „urlet” careseamănă a muget, mai ales atunci când îşi pierde puii. Urşii „răcnesc” mai mult decât „urlă”, unii laalţii şi atunci când se confruntă între ei sau când se luptă cu un animal puternic (vier, bou etc.).Urme: Amprentele trecerii ursului se văd în primul rând pe sol. Urma sa esteinconfundabilă, semănând, într-o mare măsură, cu cea a omului desculţ (planşa 33). Urmele treceriiurşilor mai pot fi regăsite pe arborii muşcaţi, mai ales în perioada împerecherii, şi pe brazii şimolizii cojiţi primăvara pentru lingerea sevei.Excrementele de urs sunt şi ele inconfundabile, conţinând resturi nedigerate de hranăvegetală (mere, jir, ghindă etc.). Din analiza excrementelor de urs se poate deduce uşor naturahranei consumate.Simţuri: Are mirosul şi auzul foarte fine, iar văzul bun.Habitat: Preferă pădurile întinse şi liniştite de munte, dar şi pe cele dese din zona de deal.Teritoriul său, foarte larg, include de regulă stâncării, doborâturi sau desişuri în care ursul poate săşiamenajeze vizuina, bârlogul, cotlonul, ori după caz, culcuşul pentru iernat. În căutarea hranei facedeplasări periodice foarte mari, din zona subalpină până pe la altitudinea de 600 m şi chiar 500 m,parcurgând în cazuri de excepţie distanţe mai mari de 100 km.Cu toate deplasările lungi pe care le face, ursul este considerat un animal ataşat locului debaştină, unde revine periodic pentru iernare.În vizuină sau în bârlog cade în somnolenţă profundă, încetinindu-şi ritmul biologic, dar lacel mai mic zgomot se trezeşte şi revine, instantaneu, în deplinătatea facultăţilor vitale. Nuhibernează, ci trece peste iarnă în această stare de somnolenţă, perioadă în care organismul sehrăneşte din rezervele de grăsime acumulate în vara şi toamna precedentă.Hrana: Fiind un animal omnivor, consumă atât iarbă, seminţe, cereale, fructe şi alteleasemenea, cât şi larve, insecte, cadavre de animale şi chiar animale sălbatice şi domestice cândreuşeşte să le doboare. De remarcat că există şi un procent redus de urşi „nărăviţi la carne”, care sehrănesc preponderent cu hrană de natură animală, în special cu animale domestice, mai uşor decapturat. Sunt aşa-numiţii „urşi carnivori”, în marea lor majoritate masculi cu procesele metabolicedereglate.Duşmani: Deşi se apreciază că ursul este cel mai puternic prădător, duşmanul puilor şi alursacilor rămâne lupul şi, uneori, câinele ciobănesc. Sunt întâlnite, destul de des, şi cazuri decanibalism. În rest, doar parazitozele pot fi periculoase pentru urs.Sociabilitate: Ursul mascul trăieşte izolat. Doar în perioada împerecherii caută ursoaica,alături de care rămâne circa 2-3 săptămâni, după care o părăseşte. Ursoaica împreună cu puii, pânăla 2 ani, formează o familie. Foarte rar sunt întâlnite ursoaice cu două rânduri de pui din două seriiconsecutive.Reproducere: Împerecherea are loc din aprilie până în iunie, timp de 2-3 săptămâni, deregulă zilnic. Pot fi întâlnite şi situaţii rare când mai mulţi urşi urmăresc aceeaşi femelă, între cei deputeri egale dându-se lupte violente.Gestaţia durează 7-8 luni, după care ursoaica fată întotdeauna în bârlog, în ianuariefebruarie,câte 1-3 pui orbi, de circa 400 - 500 g. Aceştia rămân orbi aproximativ o lună. Sunt scoşidin bârlog după două-trei luni şi alăptaţi până toamna.Ursoaica fată, de regulă, din 2 în 2 ani, deoarece puii devin independenţi doar la aceastăvârstă.58