CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
2.2.5. Hârciogul (Cricetus cricetus L.)Denumiri: Mai este denumit şi hamster.Descriere: Este un rozător de talie mică (150 - 350 g.), de culoare brună, brună-roşcată saubrună cu nuanţe galbene, exceptând guşa, obrajii şi vârful picioarelor, care prezintă pete albegălbui.O particularitate a speciei o constituie culoarea neagră pe abdomen (planşa 32).Dimorfismul sexual nu este evident, iar coada pare scurtă în comparaţie cu corpul.Longevitate: 10 ani.Sunete: Se aude frecvent în perioada împerecherii, sub forma unui mormăit-pufăit discret,imediat după ce se înserează. În caz de pericol, ţipă.Urme: Sunt discrete din cauza greutăţii reduse. Vizuinile amenajate în teren deschis,verticale pe prima porţiune, sunt caracteristice.Simţuri: Prezintă auz, văz şi miros mediocre.Habitat: Trăieşte în zonele de câmpie şi de coline joase, cu efective mai mari în vestul ţării.S-a împuţinat în centrul României şi aproape a dispărut din zona de sud şi de est. De altfel, este unanimal pe cale de dispariţie în Europa. Preferă solurile cultivate cu cereale păioase, nu foarte umedeşi nici prea nisipoase. Aici îşi sapă vizuini de 1 - 1,5 m adâncime, în care îşi amenajează culcuşuluscat şi depozitele de hrană, umplute din timp cu câte 10 - 20 kg de seminţe şi suculente, separatpentru fiecare individ. Vizuinile de vară sunt mai scurte şi fără depozite de hrană.Hrana: Se hrăneşte cu vegetale. În literatura de specialitate este menţionat şi consumul dehrană animală (insecte, viermi, păsări), ceea ce rămâne însă sub semnul îndoielii.Duşmani: Vulpea, pisica sălbatică, dihorul, uliul, şorecarul, bufniţa, corbul etc.Responsabilă de situaţia precară în care se află specia pare să fie însă chimizarea agriculturii.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând mama cu pui.Reproducere: Împerecherea începe în aprilie, iar gestaţia durează 20 de zile. Femela fată de2-3 ori pe an, câte 4-10 pui, orbi timp de 14 zile. Puii devin independenţi la 18-25 zile şi maturisexual la 3 luni. Este un animal foarte prolific.Obiceiuri: Are activitate nocturnă. În iernile grele, dormitează. Manifestă un pronunţatteritorialism şi o mare agresivitate faţă de semeni.Vânare: Atunci când numărul exemplarelor creşte exagerat se impune vânarea acestuia, darnumai cu aprobarea specială necesară. Până nu demult se captura fără oprelişti cu capcane.Pagube: Când efectivele sunt mari, pagubele produse în culturile de grâu, dar nu numai,sunt vizibile şi reclamate de proprietari. După dezvoltarea efectivelor, care poate deveni la unmoment dat explozivă, urmează cu certitudine declinul populaţional datorat epizootiilor, ca apoifenomenul să se repete ciclic.2.2.6. Veveriţa (Sciurus vulgaris L.)Denumiri: Veveriţă şi pui de veveriţă.Descriere: Animal rozător de talie mică (230 - 480 g), suplu şi graţios, cu coada stufoasă şicu pămătufuri la urechi, veveriţa este inconfundabilă. Culoarea variază de la cărămiziu-roşcat, labrun sau brun-închis şi de la cenuşiu-închis până la negru - brumat pe spate, pe flancuri şi pepicioare. Ventral, culoarea este galbenă-albicioasă sau albă. Atât picioarele posterioare, care suntputernice şi au 5 degete, cât şi cele anterioare, care sunt mai mici şi au 4 degete, sunt prevăzute cugheare ascuţite neretractile, adaptate pentru viaţa preponderent arboricolă pe care o duce (planşa25). Picioarele din spate servesc la efectuarea salturilor lungi, de până la 4 - 5 m, iar cele anterioarela prinderea de ramuri, la amenajarea cuibului, pentru dus mâncarea la gură etc.Dimorfismul sexual nu este evident.Longevitate: 8-10 ani.56
Sunete: Un ţipăt pe care-l scoate când este speriată şi un fel de sughiţ înfundat, completat dezgomotul înfundat scos prin baterea locului în care se găseşte cu picioarele, care se aud când esteagitată sau nelămurită.Urme: Atât picioarele din faţă, cât şi cele din spate sunt aşezate perechi, dar în planuridiferite. Ca şi la iepuri, picioarele din spate le depăşesc la mers pe cele din faţă.Simţuri: Enumerate în ordinea acuităţii, sunt: văzul, auzul şi mirosul.Habitat: Se întâlneşte de la munte până la câmpie, temporar şi în afara spaţiului forestier(livezi, grădini, parcuri etc.).Hrana: În mod obişnuit se hrăneşte cu verdeţuri, seminţe de conifere, ghindă, jir, nuci,alune, muguri, fructe etc. Primăvara roade coaja şi linge seva care se prelinge din rosătura ramurilortinere, în special de mesteacăn.În mai mică măsură şi doar accidental consumă şi hrană de natură animală, constând îninsecte şi larve. Nu este nici confirmată, nici infirmată cu certitudine părerea că ar consuma şi ouăde păsări cântătoare. Este de reţinut însă faptul că, pentru iarnă, îşi face provizii în scorburi şi subpietre.Duşmani: Jderul şi uliul porumbar sunt cei mai de temut. În mai mică măsură, pisicasălbatică, bufniţa şi ceilalţi prădători care o pot surprinde pe semiîntuneric şi, respectiv, pe sol.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând femela cu pui şi perechile în perioada nupţială, cândpot fi întâlnite câte două veveriţe în acelaşi cuib.Reproducere: Împerecherea are loc din februarie până în iulie. Durata gestaţiei este de 38zile. Fată de 2-3 ori pe an, câte 3-8 pui, care sunt golaşi şi orbi timp de o lună. Puii sunt alăptaţi 5-6săptămâni, devenind complet independenţi la vârsta de 7-8 săptămâni.Obiceiuri: Este un animal diurn. Noaptea se odihneşte în scorburi şi în cuiburi amenajate cumare migală, acoperite pentru a fi ferite de ploaie şi căptuşite cu material vegetal fin. O veveriţă areamenajate, de regulă, mai multe astfel de locuri de odihnă în teritoriul ei, pe care le foloseşte în modintermitent.Vânare: Veveriţa nu se vânează în România, fiindcă nu sunt motive pentru a se invocaderogări în acest sens.2.2.7. Ursul (Ursus arctos L.)Denumiri: Masculul se numeşte urs, femela ursoaică, progenitura până la un an pui de urs,iar exemplarele juvenile, ursaci. Se mai folosesc denumirile de urs capital, urs bătrân şi urs tânărpentru a defini mai exact diferite categorii de vârstă. Ursoaica mai este numită: ursă, ursoaie şiursoane, în anumite zone geografice.Descriere: Ursul este un animal de talie mare, la care masculii capitali depăşesc 300 kg.În cazuri de excepţie poate depăşi chiar 400 kg. Cele mai mari femelele depăşesc însă foarte rar 250kg. Din punct de vedere al mărimii, ca de altfel şi al culorii, urşii diferă foarte mult între ei. De labrun-deschis cu nuanţe spre galben sau roşiatic, ori brun-cenuşiu, până la brun-închis sau negru, orinegru brumat, toate culorile sunt posibile. Cei mai mulţi dintre ursaci, în special puii, prezintă înplus o pereche de pete albe pe gât, care dau impresia de „guler”. Rareori aceste pete se păstrează launele exemplare mature.Şi în privinţa formei corpului sunt mari diferenţieri între urşi, apărând chiar teoria greşităconform căreia se susţinea existenţa a două subspecii în România. În realitate este vorba despre osingură specie, dar cu o mare varietate de forme morfologice. Astfel, întâlnim urşi înalţi, lungi şizvelţi, urşi bondoci, urşi cu capul şi cu botul alungit ori urşi cu capul şi cu botul scurte (planşa 33).Longevitate: Se apreciază la 20-30 ani. Unii autori sunt de părere că ursul poate atinge şivârste mai mari, de 35 şi chiar de 40 de ani. Vârsta exemplarelor vii se apreciază doar după formă şimărime, iar a exemplarelor împuşcate, mult mai exact, după dentiţie, care se îngălbeneşte şi la careîncepe tocirea după 6-7 ani. La vârsta de 10-12 ani caninii devin aproape bruni la culoare şi tocirea57
- Page 5 and 6: peisajului natural, au avut efecte
- Page 7 and 8: unei singure Uniuni Generale a Vân
- Page 9 and 10: Astfel a fost sistematizată, conci
- Page 11 and 12: indivizilor aparţinând diverselor
- Page 13 and 14: Distanţa până la care se deplase
- Page 15 and 16: Răspunsurile comportamentale astfe
- Page 17 and 18: (capră neagră, cerb), pentru îno
- Page 19 and 20: distanţe incredibil de mari, sunt
- Page 21 and 22: împuşcare. Fapta de a împuşca e
- Page 23 and 24: Directiva habitatele nr. 92/403/CEE
- Page 25 and 26: Au picioare robuste, tetradactile,
- Page 27 and 28: CAPITOLUL IICUNOAŞTEREA SPECIILOR
- Page 29 and 30: Gestaţia durează 34 de săptămâ
- Page 31 and 32: peste 500 m altitudine, din cauza c
- Page 33 and 34: durată, căpriorii pot fi prinşi
- Page 35 and 36: puternici trăiesc solitar. Foarte
- Page 37 and 38: Colţii apar la mistreţ în jurul
- Page 39 and 40: Pagube: Atât prin consumul prefere
- Page 41 and 42: Menţinerea efectivelor optime şi
- Page 43 and 44: Denumiri: Marmota se mai numeşte m
- Page 45 and 46: Longevitate: Trăieşte 12-14 ani.
- Page 47 and 48: Pagube: Produce pagube atât în r
- Page 49 and 50: (Martes martes L.).2. Jder-de-piatr
- Page 51 and 52: construcţii părăsite. Nu se dep
- Page 53 and 54: deschise, până spre alburiu. Viţ
- Page 55: Alte denumiri: castor european, bib
- Page 59 and 60: Maturitatea sexuală este atinsă l
- Page 61 and 62: capcană, surprins în spaţii înc
- Page 63 and 64: Hrana: Este un animal prin excelen
- Page 65 and 66: 2.3.1. Gâsca-de-vară (Anser anser
- Page 67 and 68: Diferenţierea se face uşor în ac
- Page 69 and 70: Perioada de vânare: 1 septembrie -
- Page 71 and 72: Obiceiuri: Se adună în cârduri m
- Page 73 and 74: Coloraţia generală este maronie-s
- Page 75 and 76: Vânare: Vânătoarea se face indiv
- Page 77 and 78: din ce în ce accentuat, câinele h
- Page 79 and 80: ună-cenuşie, brăzdată cu dungi
- Page 81 and 82: Este o specie alohtonă, devenită
- Page 83 and 84: 2.3.35. Cioara grivă (Corvus coron
- Page 85 and 86: Se întâlneşte în zona de câmpi
- Page 87 and 88: Iernează îndeosebi în Dobrogea
- Page 89 and 90: mai închise. Femela are şi ea mo
- Page 91 and 92: Glasul sonor, care îi trădează p
- Page 93 and 94: Altă denumire: Ciocârlie moţată
- Page 95 and 96: Noua lege intitulată Legea fondulu
- Page 97 and 98: În acest mod, încă din 1966, au
- Page 99 and 100: S = mărimea suprafeţelor de pădu
- Page 101 and 102: Chiar dacă formularea pare a fi un
- Page 103 and 104: crearea de remize speciale pentru a
- Page 105 and 106: Se impune a fi reţinută însă o
Sunete: Un ţipăt pe care-l scoate când este speriată şi un fel de sughiţ înfundat, completat dezgomotul înfundat scos prin baterea locului în care se găseşte cu picioarele, care se aud când esteagitată sau nelămurită.Urme: Atât picioarele din faţă, cât şi cele din spate sunt aşezate perechi, dar în planuridiferite. Ca şi la iepuri, picioarele din spate le depăşesc la mers pe cele din faţă.Simţuri: Enumerate în ordinea acuităţii, sunt: văzul, auzul şi mirosul.Habitat: Se întâlneşte de la munte până la câmpie, temporar şi în afara spaţiului forestier(livezi, grădini, parcuri etc.).Hrana: În mod obişnuit se hrăneşte cu verdeţuri, seminţe de conifere, ghindă, jir, nuci,alune, muguri, fructe etc. Primăvara roade coaja şi linge seva care se prelinge din rosătura ramurilortinere, în special de mesteacăn.În mai mică măsură şi doar accidental consumă şi hrană de natură animală, constând îninsecte şi larve. Nu este nici confirmată, nici infirmată cu certitudine părerea că ar consuma şi ouăde păsări cântătoare. Este de reţinut însă faptul că, pentru iarnă, îşi face provizii în scorburi şi subpietre.Duşmani: Jderul şi uliul porumbar sunt cei mai de temut. În mai mică măsură, pisicasălbatică, bufniţa şi ceilalţi prădători care o pot surprinde pe semiîntuneric şi, respectiv, pe sol.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând femela cu pui şi perechile în perioada nupţială, cândpot fi întâlnite câte două veveriţe în acelaşi cuib.Reproducere: Împerecherea are loc din februarie până în iulie. Durata gestaţiei este de 38zile. Fată de 2-3 ori pe an, câte 3-8 pui, care sunt golaşi şi orbi timp de o lună. Puii sunt alăptaţi 5-6săptămâni, devenind complet independenţi la vârsta de 7-8 săptămâni.Obiceiuri: Este un animal diurn. Noaptea se odihneşte în scorburi şi în cuiburi amenajate cumare migală, acoperite pentru a fi ferite de ploaie şi căptuşite cu material vegetal fin. O veveriţă areamenajate, de regulă, mai multe astfel de locuri de odihnă în teritoriul ei, pe care le foloseşte în modintermitent.Vânare: Veveriţa nu se vânează în România, fiindcă nu sunt motive pentru a se invocaderogări în acest sens.2.2.7. Ursul (Ursus arctos L.)Denumiri: Masculul se numeşte urs, femela ursoaică, progenitura până la un an pui de urs,iar exemplarele juvenile, ursaci. Se mai folosesc denumirile de urs capital, urs bătrân şi urs tânărpentru a defini mai exact diferite categorii de vârstă. Ursoaica mai este numită: ursă, ursoaie şiursoane, în anumite zone geografice.Descriere: Ursul este un animal de talie mare, la care masculii capitali depăşesc 300 kg.În cazuri de excepţie poate depăşi chiar 400 kg. Cele mai mari femelele depăşesc însă foarte rar 250kg. Din punct de vedere al mărimii, ca de altfel şi al culorii, urşii diferă foarte mult între ei. De labrun-deschis cu nuanţe spre galben sau roşiatic, ori brun-cenuşiu, până la brun-închis sau negru, orinegru brumat, toate culorile sunt posibile. Cei mai mulţi dintre ursaci, în special puii, prezintă înplus o pereche de pete albe pe gât, care dau impresia de „guler”. Rareori aceste pete se păstrează launele exemplare mature.Şi în privinţa formei corpului sunt mari diferenţieri între urşi, apărând chiar teoria greşităconform căreia se susţinea existenţa a două subspecii în România. În realitate este vorba despre osingură specie, dar cu o mare varietate de forme morfologice. Astfel, întâlnim urşi înalţi, lungi şizvelţi, urşi bondoci, urşi cu capul şi cu botul alungit ori urşi cu capul şi cu botul scurte (planşa 33).Longevitate: Se apreciază la 20-30 ani. Unii autori sunt de părere că ursul poate atinge şivârste mai mari, de 35 şi chiar de 40 de ani. Vârsta exemplarelor vii se apreciază doar după formă şimărime, iar a exemplarelor împuşcate, mult mai exact, după dentiţie, care se îngălbeneşte şi la careîncepe tocirea după 6-7 ani. La vârsta de 10-12 ani caninii devin aproape bruni la culoare şi tocirea57