CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

13.07.2015 Views

2.2.5. Hârciogul (Cricetus cricetus L.)Denumiri: Mai este denumit şi hamster.Descriere: Este un rozător de talie mică (150 - 350 g.), de culoare brună, brună-roşcată saubrună cu nuanţe galbene, exceptând guşa, obrajii şi vârful picioarelor, care prezintă pete albegălbui.O particularitate a speciei o constituie culoarea neagră pe abdomen (planşa 32).Dimorfismul sexual nu este evident, iar coada pare scurtă în comparaţie cu corpul.Longevitate: 10 ani.Sunete: Se aude frecvent în perioada împerecherii, sub forma unui mormăit-pufăit discret,imediat după ce se înserează. În caz de pericol, ţipă.Urme: Sunt discrete din cauza greutăţii reduse. Vizuinile amenajate în teren deschis,verticale pe prima porţiune, sunt caracteristice.Simţuri: Prezintă auz, văz şi miros mediocre.Habitat: Trăieşte în zonele de câmpie şi de coline joase, cu efective mai mari în vestul ţării.S-a împuţinat în centrul României şi aproape a dispărut din zona de sud şi de est. De altfel, este unanimal pe cale de dispariţie în Europa. Preferă solurile cultivate cu cereale păioase, nu foarte umedeşi nici prea nisipoase. Aici îşi sapă vizuini de 1 - 1,5 m adâncime, în care îşi amenajează culcuşuluscat şi depozitele de hrană, umplute din timp cu câte 10 - 20 kg de seminţe şi suculente, separatpentru fiecare individ. Vizuinile de vară sunt mai scurte şi fără depozite de hrană.Hrana: Se hrăneşte cu vegetale. În literatura de specialitate este menţionat şi consumul dehrană animală (insecte, viermi, păsări), ceea ce rămâne însă sub semnul îndoielii.Duşmani: Vulpea, pisica sălbatică, dihorul, uliul, şorecarul, bufniţa, corbul etc.Responsabilă de situaţia precară în care se află specia pare să fie însă chimizarea agriculturii.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând mama cu pui.Reproducere: Împerecherea începe în aprilie, iar gestaţia durează 20 de zile. Femela fată de2-3 ori pe an, câte 4-10 pui, orbi timp de 14 zile. Puii devin independenţi la 18-25 zile şi maturisexual la 3 luni. Este un animal foarte prolific.Obiceiuri: Are activitate nocturnă. În iernile grele, dormitează. Manifestă un pronunţatteritorialism şi o mare agresivitate faţă de semeni.Vânare: Atunci când numărul exemplarelor creşte exagerat se impune vânarea acestuia, darnumai cu aprobarea specială necesară. Până nu demult se captura fără oprelişti cu capcane.Pagube: Când efectivele sunt mari, pagubele produse în culturile de grâu, dar nu numai,sunt vizibile şi reclamate de proprietari. După dezvoltarea efectivelor, care poate deveni la unmoment dat explozivă, urmează cu certitudine declinul populaţional datorat epizootiilor, ca apoifenomenul să se repete ciclic.2.2.6. Veveriţa (Sciurus vulgaris L.)Denumiri: Veveriţă şi pui de veveriţă.Descriere: Animal rozător de talie mică (230 - 480 g), suplu şi graţios, cu coada stufoasă şicu pămătufuri la urechi, veveriţa este inconfundabilă. Culoarea variază de la cărămiziu-roşcat, labrun sau brun-închis şi de la cenuşiu-închis până la negru - brumat pe spate, pe flancuri şi pepicioare. Ventral, culoarea este galbenă-albicioasă sau albă. Atât picioarele posterioare, care suntputernice şi au 5 degete, cât şi cele anterioare, care sunt mai mici şi au 4 degete, sunt prevăzute cugheare ascuţite neretractile, adaptate pentru viaţa preponderent arboricolă pe care o duce (planşa25). Picioarele din spate servesc la efectuarea salturilor lungi, de până la 4 - 5 m, iar cele anterioarela prinderea de ramuri, la amenajarea cuibului, pentru dus mâncarea la gură etc.Dimorfismul sexual nu este evident.Longevitate: 8-10 ani.56

Sunete: Un ţipăt pe care-l scoate când este speriată şi un fel de sughiţ înfundat, completat dezgomotul înfundat scos prin baterea locului în care se găseşte cu picioarele, care se aud când esteagitată sau nelămurită.Urme: Atât picioarele din faţă, cât şi cele din spate sunt aşezate perechi, dar în planuridiferite. Ca şi la iepuri, picioarele din spate le depăşesc la mers pe cele din faţă.Simţuri: Enumerate în ordinea acuităţii, sunt: văzul, auzul şi mirosul.Habitat: Se întâlneşte de la munte până la câmpie, temporar şi în afara spaţiului forestier(livezi, grădini, parcuri etc.).Hrana: În mod obişnuit se hrăneşte cu verdeţuri, seminţe de conifere, ghindă, jir, nuci,alune, muguri, fructe etc. Primăvara roade coaja şi linge seva care se prelinge din rosătura ramurilortinere, în special de mesteacăn.În mai mică măsură şi doar accidental consumă şi hrană de natură animală, constând îninsecte şi larve. Nu este nici confirmată, nici infirmată cu certitudine părerea că ar consuma şi ouăde păsări cântătoare. Este de reţinut însă faptul că, pentru iarnă, îşi face provizii în scorburi şi subpietre.Duşmani: Jderul şi uliul porumbar sunt cei mai de temut. În mai mică măsură, pisicasălbatică, bufniţa şi ceilalţi prădători care o pot surprinde pe semiîntuneric şi, respectiv, pe sol.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând femela cu pui şi perechile în perioada nupţială, cândpot fi întâlnite câte două veveriţe în acelaşi cuib.Reproducere: Împerecherea are loc din februarie până în iulie. Durata gestaţiei este de 38zile. Fată de 2-3 ori pe an, câte 3-8 pui, care sunt golaşi şi orbi timp de o lună. Puii sunt alăptaţi 5-6săptămâni, devenind complet independenţi la vârsta de 7-8 săptămâni.Obiceiuri: Este un animal diurn. Noaptea se odihneşte în scorburi şi în cuiburi amenajate cumare migală, acoperite pentru a fi ferite de ploaie şi căptuşite cu material vegetal fin. O veveriţă areamenajate, de regulă, mai multe astfel de locuri de odihnă în teritoriul ei, pe care le foloseşte în modintermitent.Vânare: Veveriţa nu se vânează în România, fiindcă nu sunt motive pentru a se invocaderogări în acest sens.2.2.7. Ursul (Ursus arctos L.)Denumiri: Masculul se numeşte urs, femela ursoaică, progenitura până la un an pui de urs,iar exemplarele juvenile, ursaci. Se mai folosesc denumirile de urs capital, urs bătrân şi urs tânărpentru a defini mai exact diferite categorii de vârstă. Ursoaica mai este numită: ursă, ursoaie şiursoane, în anumite zone geografice.Descriere: Ursul este un animal de talie mare, la care masculii capitali depăşesc 300 kg.În cazuri de excepţie poate depăşi chiar 400 kg. Cele mai mari femelele depăşesc însă foarte rar 250kg. Din punct de vedere al mărimii, ca de altfel şi al culorii, urşii diferă foarte mult între ei. De labrun-deschis cu nuanţe spre galben sau roşiatic, ori brun-cenuşiu, până la brun-închis sau negru, orinegru brumat, toate culorile sunt posibile. Cei mai mulţi dintre ursaci, în special puii, prezintă înplus o pereche de pete albe pe gât, care dau impresia de „guler”. Rareori aceste pete se păstrează launele exemplare mature.Şi în privinţa formei corpului sunt mari diferenţieri între urşi, apărând chiar teoria greşităconform căreia se susţinea existenţa a două subspecii în România. În realitate este vorba despre osingură specie, dar cu o mare varietate de forme morfologice. Astfel, întâlnim urşi înalţi, lungi şizvelţi, urşi bondoci, urşi cu capul şi cu botul alungit ori urşi cu capul şi cu botul scurte (planşa 33).Longevitate: Se apreciază la 20-30 ani. Unii autori sunt de părere că ursul poate atinge şivârste mai mari, de 35 şi chiar de 40 de ani. Vârsta exemplarelor vii se apreciază doar după formă şimărime, iar a exemplarelor împuşcate, mult mai exact, după dentiţie, care se îngălbeneşte şi la careîncepe tocirea după 6-7 ani. La vârsta de 10-12 ani caninii devin aproape bruni la culoare şi tocirea57

2.2.5. Hârciogul (Cricetus cricetus L.)Denumiri: Mai este denumit şi hamster.Descriere: Este un rozător de talie mică (150 - 350 g.), de culoare brună, brună-roşcată saubrună cu nuanţe galbene, exceptând guşa, obrajii şi vârful picioarelor, care prezintă pete albegălbui.O particularitate a speciei o constituie culoarea neagră pe abdomen (planşa 32).Dimorfismul sexual nu este evident, iar coada pare scurtă în comparaţie cu corpul.Longevitate: 10 ani.Sunete: Se aude frecvent în perioada împerecherii, sub forma unui mormăit-pufăit discret,imediat după ce se înserează. În caz de pericol, ţipă.Urme: Sunt discrete din cauza greutăţii reduse. Vizuinile amenajate în teren deschis,verticale pe prima porţiune, sunt caracteristice.Simţuri: Prezintă auz, văz şi miros mediocre.Habitat: Trăieşte în zonele de câmpie şi de coline joase, cu efective mai mari în vestul ţării.S-a împuţinat în centrul României şi aproape a dispărut din zona de sud şi de est. De altfel, este unanimal pe cale de dispariţie în Europa. Preferă solurile cultivate cu cereale păioase, nu foarte umedeşi nici prea nisipoase. Aici îşi sapă vizuini de 1 - 1,5 m adâncime, în care îşi amenajează culcuşuluscat şi depozitele de hrană, umplute din timp cu câte 10 - 20 kg de seminţe şi suculente, separatpentru fiecare individ. Vizuinile de vară sunt mai scurte şi fără depozite de hrană.Hrana: Se hrăneşte cu vegetale. În literatura de specialitate este menţionat şi consumul dehrană animală (insecte, viermi, păsări), ceea ce rămâne însă sub semnul îndoielii.Duşmani: Vulpea, pisica sălbatică, dihorul, uliul, şorecarul, bufniţa, corbul etc.Responsabilă de situaţia precară în care se află specia pare să fie însă chimizarea agriculturii.Sociabilitate: Trăieşte izolat, exceptând mama cu pui.Reproducere: Împerecherea începe în aprilie, iar gestaţia durează 20 de zile. Femela fată de2-3 ori pe an, câte 4-10 pui, orbi timp de 14 zile. Puii devin independenţi la 18-25 zile şi maturisexual la 3 luni. Este un animal foarte prolific.Obiceiuri: Are activitate nocturnă. În iernile grele, dormitează. Manifestă un pronunţatteritorialism şi o mare agresivitate faţă de semeni.Vânare: Atunci când numărul exemplarelor creşte exagerat se impune vânarea acestuia, darnumai cu aprobarea specială necesară. Până nu demult se captura fără oprelişti cu capcane.Pagube: Când efectivele sunt mari, pagubele produse în culturile de grâu, dar nu numai,sunt vizibile şi reclamate de proprietari. După dezvoltarea efectivelor, care poate deveni la unmoment dat explozivă, urmează cu certitudine declinul populaţional datorat epizootiilor, ca apoifenomenul să se repete ciclic.2.2.6. Veveriţa (Sciurus vulgaris L.)Denumiri: Veveriţă şi pui de veveriţă.Descriere: Animal rozător de talie mică (230 - 480 g), suplu şi graţios, cu coada stufoasă şicu pămătufuri la urechi, veveriţa este inconfundabilă. Culoarea variază de la cărămiziu-roşcat, labrun sau brun-închis şi de la cenuşiu-închis până la negru - brumat pe spate, pe flancuri şi pepicioare. Ventral, culoarea este galbenă-albicioasă sau albă. Atât picioarele posterioare, care suntputernice şi au 5 degete, cât şi cele anterioare, care sunt mai mici şi au 4 degete, sunt prevăzute cugheare ascuţite neretractile, adaptate pentru viaţa preponderent arboricolă pe care o duce (planşa25). Picioarele din spate servesc la efectuarea salturilor lungi, de până la 4 - 5 m, iar cele anterioarela prinderea de ramuri, la amenajarea cuibului, pentru dus mâncarea la gură etc.Dimorfismul sexual nu este evident.Longevitate: 8-10 ani.56

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!