CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Alte denumiri: castor european, biber, hodoş şi bibarţ.Descriere: Este un rozător acvatic, asemănător ca formă şi culoare cu bizamul, dar de taliemult mai mare (13 - 38 kg). Coada este relativ lungă, turtită dorso-ventral şi lipsită de păr.Picioarele sunt puternice, tipice animalelor plantigrade, cu câte 5 degete şi cu pieliţă interdigitală lacele posterioare. Adeseori stă în poziţie bipedă, iar picioarele anterioare sunt folosite ca adevăratemâini la construcţia barajelor şi la strângerea hranei. Are ochii mari, urechile scurte şi nările culaturile exterioare dezvoltate, care se închid când se scufundă sub apă. Este un foarte bun înotător,dar pe uscat se mişcă greoi (planşa 32).Dimorfismul sexual este slab evidenţiat.Urme: Sunt uneori vizibile găurile din maluri, cu intrare întotdeauna submersă şi, mai ales,cioatele arborilor retezaţi sub formă de creion ascuţit şi resturile roase ale arborilor doborâţi.Căpiţele şi barajele construite pentru adăpost, ca de altfel şi excrementele cu miros de moscdepozitate vizibil pe uscat în preajma adăposturilor, sunt alte semne vizibile care trădează prezenţacastorului în teren. Cel mai uşor vizibile sunt potecile bătătorite de ieşire din apă pe mal, precum şiunghiile mari imprimate în pământul relativ moale.Simţuri: Are vederea mediocră, auzul fin şi mirosul excelent.Sunete: Un grohăit moale, uneori un pufăit, iar atunci când sunt liniştiţi glasul lor modulatseamănă foarte mult cu şoapta umană.Habitat: Preferă râurile adânci şi molcome care străbat pădurile compuse din specii deesenţă moale şi mult subarboret. Seminţişul de pe marginea apei, precum şi sprâncenele de stuf şi depapură sporesc bonitatea locului de trai pentru breb. Trăiesc însă şi în lacuri şi benturi, mai alesdacă acestea comunică între ele sau cu ape curgătoare, prin canale. Suportă greu apropierea delocalităţi şi deranjul oamenilor. A dispărut cu mai bine de 100 de ani din fauna României, dar a fostreintrodus cu succes după anul 1995.Hrana: Pentru a se hrăni, brebul doboară arborii cu diametrul de 15 - 20 cm de esenţămoale (plop, salcie, mesteacăn etc.) Acestora le roade coaja şi îi scurtează până la dimensiuni de 1,5- 2 m, apoi îi cară în vederea construirii de baraje sau pentru construirea depozitelor de hrană.Consumă şi ierburi, frunze şi plante acvatice. Dacă sunt culturi în apropierea malurilor sedeplasează şi mănâncă în acestea, cărând parte din hrană la adăpostul vegetaţiei abundente dinpreajma apei şi chiar în apă.Duşmani: Doar canidele de talie mare, printre care câinii puternici, prezintă un oarecare riscpentru breb.Obiceiuri: Trăieşte în colonii, dar poate fi întâlnit şi în perechi izolate. În ambele situaţii îşimarchează teritoriul prin depuneri de castoreum pe locuri ridicate, situate în punctele obligatorii deacces spre vizuină. Duce o viaţă nocturnă. Trăieşte în corpul barajelor construite sau în vizuinileamenajate în maluri, cu cotloane şi hornuri de aerisire.Când apa scade, intrările vizuinilor rămase pe uscat sunt camuflate cu ierburi, astfel încât cugreu pot fi observate.Reproducere: Perechile se formează de regulă la vârsta de 2 ani, dar şi la 3 ani, în lunileianuarie-februarie, fiind considerate durabile. Deşi se apreciază că specia este monogamă, masculultrăieşte separat, întâlnindu-se cu femela doar noaptea. Împerecherea are loc în februarie-martie, iargestaţia durează circa 3 luni, aşa încât femela fată 2-4, maximum 8 pui, la sfârşitul lunii mai. Puiisunt cu păr pe ei şi au ochii deschişi încă de la naştere. Aceştia se dezvoltă însă încet, ajungând săînoate doar după vârsta de 3 luni. După vârsta de 2 ani, toamna târziu, brebii tineri migrează pentrua-şi întemeia propriile familii şi colonii noi.Nu se vânează deocamdată. Trofeele neconvenţionale sunt considerate totuşi blănurile şiincisivii.55