CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Sociabilitate: Trăiesc solitar. Doar în perioada împerecherii pot fi găsiţi perechi. Deasemenea, mama este urmată, până în toamnă, de puii din anul respectiv.Reproducere: Împerecherea are loc la mijlocul verii, în lunile iulie-august. După o durată degestaţie de 9 luni la jderul-de-copac şi de 8 luni şi jumătate la cel de piatră, timp în care există operioadă de dezvoltare latentă a fătului de circa 6 luni, femelele fată câte 2-7 pui, orbi până la vârstade 3-4 săptămâni. Puii părăsesc cuibul la 6-8 săptămâni, sunt alăptaţi până la 3 luni şi îşi urmeazămama până toamna târziu. Devin maturi sexual la 2 ani.Recent, pe bază de cercetări, s-a infirmat ceea ce credeau vânătorii de jderi şi anume faptulcă în lunile ianuarie-februarie ar avea loc o a doua perioadă de împerechere a femelelor rămasenefecundate şi, foarte posibil, a unora din jderii de doi ani. Deşi nu are explicaţie căutarea sexelor şigăsirea a câte 2 jderi la sfârşitul iernii în aceeaşi scorbură, teoria cu a doua perioadă de înmulţire acăzut.Obiceiuri: Jderii au activitate nocturnă şi obiceiul de a vâna uneori mai mult decât consumă.Parcurg zilnic distanţe mari în căutarea hranei. Pot fi îmblânziţi cu uşurinţă şi se pot adapta în modnatural traiului în localităţi şi chiar în mediul citadin.Vânare: Clasic, jderul se vânează căutându-l după urmele din noaptea precedentă, lăsate pezăpadă proaspătă, până la locul în care se odihneşte. Din scorbură este scos prin diverse mijloace,mai mult sau mai puţin eficiente. Din găurile făcute în pământ sau sub stânci, este scos mai greu.Vânarea cu capcane, foarte eficientă până acum, nu se practică în prezent în România. Nu şi în alteţări ale U.E. Se mai poate vâna la nadă, la pândă lângă gura vizuinii sau lângă crăpătura din stâncăîn care se ascunde, seara când părăseşte adăpostul. Perioada legală de vânătoare este în 15septembrie-31martie. Se folosesc arme lise şi cartuşe cu alice de 2,5-3 mm.Blana este considerată valoroasă, constituind, ca şi craniul, trofeu neconvenţional.2.1.16. Dihorul comun (Putorius putorius L.)Denumiri: Dihor, dihor puturos, dihor de casă.Descriere: Specie comună, de talie mică (0,6 - 1,8 kg), cu corpul alungit şi coada puţinstufoasă, cu picioare scurte, urechi mici şi rotunjite şi gâtul gros. Culoarea generală dată de spic,este brună-închis, cu puf gălbui sau alburiu sub acesta. De remarcat sunt, în jurul botului, în dosulochilor şi în vârful urechilor, pete de nuanţe alburii specifice (planşa 30). De asemenea, trebuieremarcată glanda perianală urât mirositoare, caracteristică mustelidelor, care i-a adus denumirea dedihor puturos.Nu prezintă dimorfism sexual.Longevitate: Trăieşte 8-10 ani.Simţuri: Dintre simţuri, mirosul pare a fi cel mai dezvoltat. Are însă, atât auzul, cât şivederea destul de fine.Sunete: În caz de pericol sau în timpul împerecherii scoate ţipete stridente. Uneori pufăie cuintenţia de a speria adversarii.Urme: Dihorul are talpa lipsită de păr, motiv pentru care imprimă curat urmele-tipar.Ghearele se văd şi ele clar în urmă şi, spre deosebire de jderi, imprimă vizibil cel de-al cincileadeget lateral.Are mersul în salturi, însă urmele-pârtie, două câte două, nu prezintă aceeaşi regularitate cala jder, în sensul că apar frecvent câte 3-4 urme tipar, de multe ori piciorul stâng fiind aşezat în faţacelui drept (planşa 30). Din acest punct de vedere poate fi confundat cu jderul-de-piatră.Excrementele, cu miros caracteristic, sunt lăsate în gropi, uneori chiar în jurul vizuinilor şi îndepozite special amenajate în interiorul acestora.Habitat: Preferă luncile, mlaştinile, pădurile umede, grămezile de piatră, stogurile de paie,clădirile abandonate, dar şi versanţii nisipoşi împăduriţi în care îşi sapă vizuini. Este însă foartefrecvent întâlnit şi în interiorul aşezărilor omeneşti, în fânării, grajduri, magazii, pivniţe şi50