CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

(Martes martes L.).2. Jder-de-piatră sau beică(Martes foina L.).Descriere: Cele două specii de jder sunt foarte asemănătoare, dar nu pot fi confundate.Jderul de copac este mai suplu, ceva mai mare (până la 1,0 - 1,5 kg) şi are o culoare brună-roşcată,cu puf ce bate spre galben. Galbenă este şi pata ovală de sub gât. Coada este stufoasă, de culoareuşor mai închisă decât corpul, asemănătoare culorii picioarelor.Spre deosebire de jderul-de-copac, jderul-de-piatră este mai mic (0,9 - 1,2 kg), mai scurt darmai gros, cu picioarele din faţă evident mai puternice decât ale celui de copac. Culoarea este puţindiferită, în sensul că brunul este mai închis, cu nuanţe spre violaceu, cu puful alb, iar pata de pepiept albă, cu prelungiri pe cele două picioare anterioare. Coada jderului-de-piatră pare, încomparaţie cu corpul, uşor mai lungă şi mai stufoasă decât la jderul-de-copac. O altă deosebire întrecele două specii de jder se regăseşte la talpa piciorului, care la jderul-de-copac are păr, pe când lacel de piatră, nu.În sfârşit, distincţia este clară după forma ultimului molar, care la jderul-de-copac estecirculară înspre exterior, pe când la jderul-de-piatră prezintă o despicătură vizibilă (planşa 29).Dimorfismul sexual nu este evident la nici una dintre specii.Longevitate: Trăieşte 10-12 ani. Vârsta se apreciază după uzura dentiţiei.Sunete: La puii mici se distinge un fel de ciripit, ca de pasăre. În perioada împerecherii,indivizii aparţinând ambelor sexe scot ţipete greu de definit, de chemare, ce se aseamănă foarte multcu ţipătul ghionoaiei verzi. Se aud seara, noaptea şi, mai intens, în zori. Când se bat, scot ţipeteasemănătoare.Simţuri: Au auzul, mirosul şi văzul bine dezvoltate.Urme: Urmele celor două specii sunt asemănătoare, dar nu pot fi confundate. Jderul-decopac,prezentând păr pe talpă, nu imprimă la fel de clar perniţele precum jderul de piatră. La acestadin urmă, urma-tipar se apropie de a pisicii, cu care poate fi uşor confundată. Diferenţele apar şi înprivinţa urmei-pârtie. Diferenţa esenţială constă în numărul de perniţe imprimate, jderul imprimânduşor şi ghearele şi cel de-al cincilea deget, pe când pisica doar patru perniţe, fără gheare. Jderii-decopac,care se deplasează în salturi neîntrerupte, imprimă constant perechi de urme, pe cele dindreapta uşor în faţa celor din stânga. Beica imprimă, din loc în loc, şi câte 3 sau 4 urme la salt. Cândfug, ambele specii imprimă urmele asemănător iepurelui (planşa 29).Excrementele seamănă cu ale vulpii, dar sunt mai subţiri şi au, de regulă, culoarea maiînchisă. Când consumă fructe, în excremente se observă resturi nedigerate din acestea.Habitat: Ambele specii preferă pădurile întinse şi liniştite. Jderul-de-copac este mai frecventîntâlnit la munte, până la limita vegetaţiei forestiere. Este regăsit însă şi în plină câmpie, îndeosebiîn pădurile tratate în codru. Spre deosebire de jderul-de-copac, beica pare mai bine reprezentatănumeric în zona de deal, se întâlneşte frecvent şi în zona de câmpie şi în Lunca Dunării şi este multmai apropiată de localităţi. Uneori se instalează în şuri, pătule de porumb, grajduri şi alte construcţiipărăsite chiar în interiorul localităţilor, hrănindu-se preponderent cu şoareci.Ambele specii sunt ataşate de locul de trai.Hrana: Sunt specii preponderent carnivore, care consumă frecvent şi fructe. De la şoareci,care constituie hrană obişnuită, până la fazani, iepuri şi chiar iezi de căprioară mici de câteva zile,atacă orice. Hrana preferată o constituie veveriţele şi pârşii. Consumă însă şi broaşte, peşti, melci,insecte, ouă, fructe dulci şi zemoase, vâsc, miere, iar atunci când sunt înfometaţi jderii consumă şicadavre.Duşmani: Râsul, pisica sălbatică, acvilele şi bufniţa mare sunt potenţiali duşmani naturali,dar nu şi eficienţi.49