CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

puternici trăiesc solitar. Foarte rar se întâlneşte şi situaţia unui ţap şi al unei capre negre careformează o familie. Conducerea cioporului de capre este întotdeauna asigurată de către o capră cuied, cea mai bătrână, cu cea mai multă experienţă.Reproducere: Alergatul începe în a doua jumătate a lunii octombrie şi durează, cuaproximaţie, până la jumătatea lunii noiembrie. Vremea caldă întârzie, iar frigul grăbeşte declanşareaacestuia. Alergatul are loc ziua, capra neagră fiind un animal cu activitate preponderent diurnă.Gestaţia durează aproximativ 26 de săptămâni, aşa încât fătarea are loc de timpuriu, lasfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai.Caprele fată de regulă un ied, mai rar doi.Maturitatea sexuală se atinge în al doilea an de viaţă.Vânare: Se face exclusiv la dibuit sau la pândă, goana fiind interzisă prin lege. Se pot utilizaarme cu glonţ şi cu calibrul de la 5,6 x 50 în sus. Trofeul convenţional îl constituie bustul cu coarnesau coarnele cu craniul întreg ori cu parte din acesta, iar cele neconvenţionale „trofeul bezoar”,părul din „barbă” şi „crucea Hubertus”.Ocrotire şi îngrijire: În golul de munte urcă rar lupul şi râsul. Din acest motiv ei par maipuţin periculoşi pentru capra neagră decât câinii de la stâne, care prind nebănuit de mulţi iezi. Şiacvila-de-munte poate constitui un prădător de temut al iezilor mici.Capra neagră nu se pretează la hrănire complementară. Are însă nevoie de sare şi de zone delinişte nepăşunate. De asemenea, are nevoie de protecţie împotriva braconajului.2.1.5. Muflonul (Ovis aries musimon P.)Denumiri: Masculul se numeşte muflon sau berbec, femela mufloniţă sau oaie, iar puiul miel.Descriere: Culoarea de bază a muflonului este brună, cu nuanţe de la brun-ruginiu până labrun-închis şi chiar negru. Partea ventrală a corpului, părţile interioare ale picioarelor, regiunea analăşi unele părţi ale feţei sunt de nuanţă albicioasă. Berbecii prezintă, în plus, două pete albe pe părţilelaterale, ca o şa, şi o barbă prelungită pe gât, închisă la culoare. În general, berbecii sunt mai închişi laculoare decât femelele. Părul de iarnă, la toate exemplarele, este, de asemenea, mai închis la culoare.Masculii se deosebesc evident de femele prin prezenţa coarnelor persistente, după care se poateaprecia vârsta lor chiar de la distanţă (planşa 20). Femelele fie nu au coarne, fie prezintă coarne dedimensiuni reduse, de 10 - 15 cm, orientate către spate (planşa 20). Berbecii au greutate mai mare (30- 50 kg), comparativ cu femelele (20 - 30 kg).În funcţie de dezvoltarea coarnelor, care apar începând de la vârsta de 4 luni, şi mai ales denumărul de inele anuale de pe acestea se poate stabili, cu precizie, vârsta muflonului viu şiîmpuşcat. De asemenea, vârsta se mai poate stabili cu suficientă precizie şi după uzura danturii.Longevitate: Este apreciată la 15-20 ani.Sunete: Semnalul de alarmă este un şuierat slab, pe care-l scot atât berbecii, cât şi oile.Mielul şi oaia comunică asemenea oilor domestice, printr-un behăit slab.Urme: Amprentele seamănă, până la identitate, cu cele ale oilor domestice. Urmelemasculului sunt însă cu puţin mai mari decât ale femelei.Simţuri: Toate simţurile sunt considerate foarte bune. Din cauza agerimii, apropierea demufloni este extrem de dificilă în terenul liber.Hbitat: Specie alohtonă, originară din Corsica şi din Sardinia, s-a aclimatizat bine în EuropaCentrală, unde preferă pădurile de foioase, cu întindere mai mare de 1000 ha şi cu sol stâncos şiuscat. Deşi este animal de dealuri, prosperă şi în zonele de şes. Necorespunzătoare sunt doarterenurile umede, care favorizează dezvoltarea gălbezei, precum şi terenurile cu zăpadă mai mare de30-40 cm, mai ales dacă aceasta este persistentă.Hrană: Nu este deloc pretenţios faţă de condiţiile de hrană, comportându-se, din acest punctde vedere, asemănător lopătarului. Este însă sensibil la lipsa de sare şi de apă pentru băut. Mănâncă35